Alungarea gandurilor rele
Pentru a indeparta gandul rau care se iveste inaintea sufletului, se pot lua doua atitudini:
a) Prima, pe care am putea-o denumi "antiretica", consta in a ingadui gandului sa patrunda in suflet, pana la primul stadiu al insotirii, in care se convorbeste cu el in chip nepatimas. In cadrul acestei convorbiri, omul contrazice si combate gandul, aceasta combatere constand in a-i opune argumente impotrivitoare, care, practic, sunt scurte texte din Sfintele Scripturi care se corespund situatiei. Atunci omul este dator, dupa cum scrie Sfantul Macarie Egipteanul, sa "cugete la poruncile lui Dumnezeu si pe ele sa i le dea mintii spre lucrare. Iar aceasta pentru ca gandul cucernic prin care ne impotrivim, ramanand in noi, sa biruiasca raul. Pilda de o asemenea purtare ne da "cel ce a zis: (...) "Si voi raspunde celor ce ma osandesc cuvant" de impotrivire (Ps. 118, 42). Si iarasi: "Pusu-ne-ai pe noi spre graire impotriva vecinilor nostri" (Ps. 79, 7)". Si tot asa sfatuieste Avva Iosif din Panefo pe unul care-l intreba ce sa faca atunci cand ii vin gandurile rele: "Lasa-le sa intre, si te lupta cu ele"; si-si indreptateste sfatul spunand: "De vor intra gandurile si te vei lupta cu ele, dand si primind lovituri, mai iscusit te fac". Sfantul Isihie Sinaitul invata la fel: "Dupa ce mintea (...) a dobandit deprinderea neincetata a razboiului incat poate patrunde cu adevarat gandurile (...) atunci trebuie sa lase gandurile sa vina inauntru (...), sa le vadeasca cu stiinta si sa le doboare".
Acest fel de razboire cu gandurile este insa rezervat celor sporiti duhovniceste, care, in convorbirea cu ele, nu se lasa amagiti de momelile vrajmasului, nu le urmeaza si nu sunt biruiti de el. Din aceasta pricina, Avva Iosif din Panefo, care, asa cum am vazut mai sus, indemna pe un frate la lupta cu gandurile pe unul, pe altul il sfatuieste: "Nu lasa nicidecum sa intre gandurile, ci indata le taie". Iar Sfantul Ioan de Gaza scrie limpede unuia dintre fiii sai duhovnicesti: "Cat despre impotrivirea in cuvant, ea nu e cu putinta oricarui om, ci numai celor puternici, carora dracii li se supun. Caci daca vreunul dintre cei neputinciosi vrea sa li se impotriveasca, dracii isi rad de el ca de unul ce vrea sa li se impotriveasca aflandu-se sub puterea lor". Sfantul Varsanufie, la randul sau, tot asa ii scrie unui ucenic de-al sau: "E propriu celor desavarsiti sa lase gandul sa intre in inima lor si apoi sa-l scoata. Tu nu lasa focul sa intre in padure, ca sa nu o arda (...). Nu te juca cu tulburarea, caci nu vei ramane neclintit in aceasta ispita". Si talcuind raspunsurile deosebite date de Avva Iosif de Panefo la aceeasi intrebare, mai zice inca: "Cel ce poate sa li se impotriveasca si sa lupte cu ele si sa nu fie biruit, sa le lase sa intre; iar cel ce e slab si nu poate, ci stie ca se va invoi cu ele, sa le taie". Chiar daca nu ajunge sa fie biruit, omul care nu este cu totul intarit, va iesi ranit sau intinat, asa cum arata Sfantul Isaac Sirul, care, de aceea, sfatuieste sa ne ferim de o astfel de lupta: "Caci nu avem in toata vremea puterea sa ne impotrivim tuturor gandurilor ce se ridica impotriva noastra, ca sa le oprim, ci de multe ori primim de la ele o rana ce nu se vindeca multa vreme. Pentru ca ai potrivnici pe unii... care te pot rani peste masura intelegerii tale. Si chiar de ii vei birui, intinaciunea gandurilor iti murdareste cugetul si raul lor miros ramane multa vreme in narile tale".
Faptul ca acest fel de lupta este rezervat celor sporiti nu inseamna ca este desavarsit in sine: in afara de riscul de a fi biruit, se ajunge si la o anumita crestere a ispitei, care, dupa cum arata Sfantul Marcu Ascetul, este insotita de tulburare, de care cei desavarsiti se feresc indeosebi; mai implica, de asemenea, o anumita aplecare asupra gandului si staruire asupra lui, ceea ce indeparteaza mintea de la deplina luare-aminte pe care o cere rugaciunea curata; in sfarsit, intr-o anumita masura, se face voia diavolilor; de aceea Sfantul Ioan de Gaza il sfatuieste pe un ucenic de-al sau: "Sa nu i te impotrivesti (gandului). Caci aceasta o doresc ei (diavolii) si nu vor inceta sa te razboiasca".
De aceea, celalalt mod de razboire - care este "taierea gandurilor" - trebuie privit ca mai bun, asa cum, de altfel, invata si Sfintii Parinti, pentru ca este mai direct si mai rodnic decat celalalt; Sfantul Isaac spune ca omul care se foloseste de el, "prin aflarea cararii celei scurte, la care a ajuns, a taiat imprastierea caii celei lungi".
b) Acest al doilea fel de lupta, care tine de o anumita lucrare a trezviei, consta in a nu lasa deloc gandul sa intre si a-l alunga (Parintii mai spun si: a-l impiedica (sa intre), a-l taia, a-l taia indata, a-l taia repede, a-l lepada) de la cea dintai ivire, adica atunci cand nu este decat o simpla ademenire. "(Momelile diavolesti) trebuie numai sa le vedem si indata sa le taiem de cum rasar si ne ataca (ne momesc)", invata Sfantul Isihie Sinaitul. Iar Sfantul Filotei Sinaitul spune ca "cel ce se impotriveste, sau nu se supune inceputului, adica atacului, a taiat dintr-o data toate relele". Sfintii Parinti arata limpede si in repetate randuri ca nu trebuie primita samanta vrajmasului, si cu atat mai mult nu trebuie sa se staruie in gandul sau nalucirea puse inainte de el. intotdeauna insa, randuiala trebuie sa fie aceeasi: "nu lasa gandurile sa zaboveasca in suflet", dupa cum invata Sfantul Maxim. Adica, trebuie blocat de la bun inceput mecanismul ispitirii, pe care l-am descris mai sus. Astfel, Sfantul Isihie Sinaitul scrie: "Daca mintea noastra e incercata si disciplinata, avand deprinderea de a se observa si de a vedea curat si limpede nalucirile si inselaciunile amagitoare ale diavolilor, stinge cu usurinta... sagetile aprinse ale diavolului indata ce s-au aratat, neingaduind fanteziei patimase sa se miste deodata cu momeala si sa modeleze cu patima gandurile noastre dupa forma ce ni s-a aratat sau sa stea de vorba cu ea in chip prietenos, sau sa gandeasca mult la ea, sau sa-si dea invoire cu ea". Dimpotriva, a lasa sa se puna in miscare acest mecanism inseamna, daca nu chiar pierzarea, cel putin intrarea intr-un razboi crud care ar fi putut fi ocolit. De aceea, Sfantul Chiril al Ierusalimului spune: "Nu primi samanta (...) inainte de a da floare, smulge raul din radacina, pentru ca nu cumva negrija de la inceput sa te faca mai pe urma vrednic de secure (cf. Mt. 3, 10) si foc. incepe sa te ingrijesti de ochii tai bolnavi la vreme, ca sa nu cauti doctorul dupa ce ai orbit".
Potrivit unei asemanari folosita adesea de Sfintii Parinti, daca lasi sa intre capul sarpelui, usor va patrunde apoi tot trupul. Astfel, Sfantul Ioan Casian spune: "Trebuie necontenit sa ne amintim de acea povata: "Pazeste inima ta mai mult decat orice", si, potrivit poruncii de capetenie a lui Dumnezeu, sa observam cu bagare de seama capul vatamator al sarpelui (Fac. 3, 15), adica inceputul tuturor gandurilor rele, cu ajutorul carora incearca diavolul sa se strecoare in sufletul nostru. Sa nu ingaduim sa patrunda prin nesinchisire in inima noastra tot corpul acestui sarpe, adica incuviintarea ademenirii, care, fara indoiala, de va fi intrat, ar ucide prin otrava muscaturii lui mintea robita". Iar Sfantul Grigorie de Nyssa da acest sfat: ,,Daca deci vrei sa te pazesti de salasluirea fiarei in tine, ia aminte la capul ei, adica la prima momeala a raului. La aceasta te indeamna ghicitura poruncii Domnului: "Aceasta iti va zdrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul" (Fac. 3, 15)". Un alt Parinte talcuieste tot asa: "Gandurile au un singur cap (...). Daca n-ai vazut de la inceput capul, ca sa-l scoti afara din tine, vei fi prins si amagit de gandurile care vin in urma lui (...) Daca deci vrei sa biruiesti patimile, ia aminte la capul gandurilor si, indata ce l-ai descoperit care este, razboieste numai cu el". Sfantul Isihie Sinaitul da acelasi sfat: de indata ce ai cunoscut pe cei ce intra (gandurile), "indata sa zdrobesti, prin impotrivire, capul sarpelui".
Parintii numesc metaforic ademenirile "capul sarpelui", dar si "intai-nascutii in pamantul Egiptului" (Egiptul simbolizand, in limbaj duhovnicesc, multimea patimilor), sau "pruncii Bailonului" (Babilonul inchipuind, de asemenea, taramul patimilor locuit de diavoli). Si atunci cand indeamna ca gandurile sa fie indata nimicite, de la ivirea lor, ei pomenesc adesea aceste versete ale Psalmului 136 (8-9): "Fiica Babilonului, ticaloasa! Fericit este cel ce-ti va rasplati tie fapta ta pe care ai facut-o noua. Fericit este cel ce va apuca si va lovi pruncii tai de piatra". Iar "Piatra", dupa talcuirea Sfintilor Parinti, este Hristos chemat in rugaciune.
Jean Claude Larchet
Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius