Un nou scandal tulbura pe catolicii germani. Episcopia de Limburg a comandat in 2007 renovarea, modernizarea si largirea resedintei episcopale. Pretul final: in loc de 3, peste 30 de milioane de euro. Nu doar suma scandalizeaza pe unii, ci mai ales proasta comunicare a pastorului, Franz-Peter Tebartz-van Elst, tentativa acestuia de a "ingropa“ chestiunea. Dintr-un asemenea episod, prezentat pe larg si insistent de media nedisimulat anticlericala, ar fi de invatat ceva cu valoare principiala, peste granitele confesionale sau nationale. Inainte de orice, se impune o constatare: stilul de viata moderat, dincolo de protocolul rigid, al papei Francisc functioneaza asemeni unei hartii de turnesol pentru intreg episcopatul catolic. Nu este de aceea de mirare ca majoritatea criticilor episcopului de Limburg, culminand in solicitarea demisiei, aduc in discutie discrepanta dintre seful de la Roma si subalternul din teritoriu. Oricat de surprinzator, dupa multa vreme, centrul pare mai bun decat periferia. Inca o constatare: pe fundalul eroziunii autoritatii de orice fel in postmodernitate, exercitarea atributiilor de raspundere reclama o stilistica adaptata in consecinta. Cum ne arata si revoltele din lumea araba, dar si de la noi sau din Europa de Vest, din primii ani ai crizei – puterea nu mai poate fi exercitata exclusiv de sus in jos, punand pumnul in gura, garnisita cu instrumente coercitive, gaze lacrimogene si trupe masive de jandarmi. Cine procedeaza dupa vechiul model, baricadandu-se cu incapatanare in cadrele unei legitimitati din ce in ce mai fragile, sfarseste precum pana mai ieri temutii stapani ai Egiptului sau Libiei.
Sau pierde triumfal alegerile. Aplicata mediului eclesial, morala este nu mai putin evidenta. Maniera autosuficienta, aroganta, autista, sfidatoare nu mai tine. Turnul de fildes, exprimat inclusiv lingvistic printr-un distant pluralis majestatis, nu mai impresioneaza. Dimpotriva. Contrariaza, infurie, dezamageste, sminteste, amuza, alimenteaza neincrederea, prejudecatile si, in cele din urma, serveste de motivatie pentru distanta nu doar fata de prelati, dar si de Dumnezeu. Sa ne intelegem: nu este vorba aici de o simpla chestiune de imagine. Opusul "printului Bisericii“ nu este episcopul „de gasca”. Am cadea intr-o grava eroare si am alimenta, in felul nostru, populismul. Adica apropierea iluzorie, mimarea empatiei. Slujitorii lui Hristos trebuie doar sa reciteasca Evanghelia. Acolo gasesc coordonatele unei vieti in care autoritatea se conciliaza cu autenticitatea, responsabilitatea cu fratietatea, functia cu vocatia, cuvantul cu fapta. Tineretea Crestinismului se vede tocmai in actualitatea simplitatii, a celebrarii celei mai mari noutati a lumii – Intruparea, Moartea si Invierea Mantuitorului – in duh de deschidere, de intelegere. Cine isi mai imagineaza ca isi poate face cariera pe seama celor sfinte, ca apogeul il reprezinta libertatea prost inteleasa de a fi badaran, de a dispune de ceilalti, umilindu-i, probeaza ca nu a inteles pe ce lume traieste. Ca sunt, simplu spus, alte vremuri.
Sursa: teologia-sociala.ro
Radu Preda
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius