Altădată, pe 28 mai

[altmarius]

 

Publicat: Astăzi, 06:20

 

1892 – o delegaţie formată din reprezentanţi ai tuturor păturilor sociale, a prezentat la Viena împăratului austro-ungar Franz Joseph, Memorandumul românilor din Transilvania.

* * *

În urma Conferinţei Partidului Naţional Român din 8 – 9 ianuarie 1892 de la Sibiu, s-a decis elaborarea cât mai rapidă a unui „Memorandum”, ce urma a fi adresat împăratului Franz Joseph, în care să fie cuprinse revendicările românilor din Imperiul austro-ungar, printre care se număra nerecunoaşterea drepturilor lor politice şi confesionale. Altfel spus, documentul în sine făcea o analiză a sistemului legislativ ungar, evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi. Totodată, era contestat şi modul în care a fost instaurat dualismul austro-ungar (fără a se lua în calcul şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania), precum şi combaterea declarării statului maghiar ca „stat naţional” (în care elementul maghiar deţinea puterea, în timp ce românii erau supuşi unui program de maghiarizare). În final se preciza că semnatarii nu îşi doreau o schimbare a regimului politic, ci doar îmbunătăţirea situaţiei românilor, prin desfiinţarea dualismului austro-ungar şi revenirea la autonomie a Transilvaniei.

Memorandumul a fost finalizat în luna martie a anului 1892, fiind semnat de dr. Ioan Raţiu (preşedintele PNR) şi de alţi fruntaşi şi susţinători ai drepturilor de emancipare a românilor din Transilvania, dintre care amintim: Gheorghe Pop de Băseşti (vice-preşedinte), Eugen Brote (vice-preşedinte), dr. Vasile Lucaciu (secretar general), Septimiu Albini (secretar).

* * *

Pe 28 mai 1892, Memorandumul trebuia prezentat împăratului Franz Joseph la Viena, de către o delegaţie impresionantă a românilor, reprezentanţi ai tuturor păturilor sociale, între care s-au aflat şi semnatarii amintiţi deja. Doar că acesta a refuzat să-i primească pe români, iar documentul, fără a-l citi, l-a trimis guvernului de la Budapesta spre rezolvare.

Cercurile conducătoare de la Budapesta, de-a dreptul furioase din cauza îndrăznelii românilor, au trecut imediat la represalii pentru a opri extinderea acţiunii. Totuşi, difuzarea Memorandumului pe toate teritoriile locuite de români n-a putut fi oprită, provocând o puternică emoţie printre aceştia şi stimulându-le voinţa de a-i sprijini pe fraţii lor transilvăneni.

* * *

În anul 1894, măsurile de represiune ale guvernului maghiar au ajuns până la înscenarea unui proces la Cluj, în anul 1894. Procesul, ce s-a încheiat cu condamnarea autorilor şi semnatarilor Memorandumului la între 2 luni şi 5 ani închisoare, a avut un larg ecou în Transilvania, precum şi în celelalte teritorii locuite de români, dar şi în întreaga Europă, ba chiar şi în unele părţi ale Americii. A atras atenţia tuturor, mai ales felul în care s-au apărat acuzaţii, care au susţinut că acţiunea lor de elaborare a Memorandumului a exprimat hotărârea întregului popor român, fapt pentru care, nu există o instanţă competentă de a judeca cele întâmplate, fiindcă „Existenţa unui popor se afirmă nu se discută” (dr. Ioan Raţiu).

Procesul s-a transformat în punctul culminant al întregii acţiuni memorandiste, prin uriaşul val de proteste şi solidarizare cu acuzaţii ce l-a creat. Străzile Clujului au fost umplute cu numeroase delegaţii, în timp ce moţii şi-au adus pe ascuns arme. A fost necesară intervenţia unor memorandişti ce au sfătuit pe cei veniţi să se abţină de la orice manifestaţie violentă, pentru ca să se evite astfel orice vărsare de sânge. În tot acest timp, autorităţile locale din majoritatea comitatelor transilvănene semnalau insistent pericolul reeditării Revoluţiei de la 1848. Manifestaţii populare de solidaritate cu cei arestaţi au avut loc şi în oraşele din România, la Bucureşti, Ploieşti, Iaşi şi Craiova.

O activitate deosebită în anii memorandiste a desfăşurat-o „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, în frunte cu istoricul V. A. Urechia.

* * *

Aducând în faţa opinie publice internaţionale progresiste cauza românilor din Transilvania, procesul memorandiştilor a  luat o întorsătură deloc agreată de cei ce l-au declanşat. De exemplu, George Clemenceau, şeful grupării radicale din Partidul Republican Francez, a notat în timpul procesului, în ziarul „Le Justice”: „Ce sentimente vor duce cu ei acasă cei 15.000 de ţărani români, care au alergat din toate părţile până la Cluj pentru a aclama pe acuzaţi ? Cum va putea cineva să-i împiedice a-şi întoarce privirile către Bucureşti ?” În timp ce scriitorul italian Giosue Carducci transmitea în acele momente: „românilor de peste Carpaţi o salutare din apropierea Columnei lui Traian, pentru credinţa în viaţa nemuritoare a gintei noastre”.

Drept urmare, sub presiunea maselor şi a acestor semnale de solidaritate, împăratul Franz Joseph s-a văzut silit să graţieze în 1895 pe memorandiştii condamnaţi în procesul de la Cluj.

 

            VASILESCU GABRIELA