Altădată, pe 28 iulie

[altmarius]

 

Publicat: 20 Iulie 2016

1330 – aliată cu ţarul bulgar Mihail al III lea (Şişman), oastea lui condusă de domnitorul Ţării Româneşti Basarab I, a participat la lupta de la Velbužd împotriva Serbiei, unde sorţii izbândii au fost s-au arătat favorabili sârbilor. Însă mai târziu, bunele relaţii între Ţara Românească şi Serbia se vor restabili, prin căsătoria Ancăi (fiica lui Nicolae Alexandru) cu Ştefan Uroš (ţarul sârbilor).

* * *

Basarab I (cunoscut şi ca Bazarad sau Ivanko Bazarad, mai ales în însemnările maghiare) este considerat fondatorul Ţării Româneşti, fapt pentru care românii l-au numit şi Basarab „Întemeietorul”. Conform unor documente ale vremii el a fost fiul lui Tihomir sau Thocomerius şi a domnit cu aproximaţie între anii 1310 – 1352. El a fost căsătorit cu Doamna Margareta (sau Marghita), cu care a avut doi copii: viitorul Domn Nicolae Alexandru şi Teodora (căsătorită cu ţarul Ivan Alexandru al Bulgariei). Potrivit istoricilor, atât numele lui Basarab cât şi cel al tatălui său sunt de origine cumană, fapt confirmat şi prin aceea că Basarab şi fiul lui (Nicolae Alexandru) au fost la început catolici (cumanii fiind singurul popor catolic din Ţara Românească). Cu timpul însă, informaţiile atestă că Basarab I şi Nicolae Alexandru au fost consideraţi „schismatici”, ceea ce în limbajul epocii însemna „creştin de rit ortodox”. Nu ştim cu precizie când Basarab I a renunţat la catolicism, dar fiul său se ştie că în 1359 a înfiinţat Mitropolia Ungrovlahiei, aderând astfel la credinţa ortodoxă.

* * *

La începutul domniei sale, Basarab I s-a aflat în stare de vasalitate faţă de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Cu timpul însă, Domnul muntean a rupt relaţiile cu Ungaria şi a refuzat plata tributului, fapt ce a dus la înăsprirea relaţiilor dintre cele două state. În septembrie 1330 Carol Robert de Anjou, bazându-se pe o armată puternică, a pornit o campanie de pedepsire a lui Basarab I. Lupta s-a dat între 9 şi 12 noiembrie 1330, la Posada (zonă încă ne descoperită cu certitudine de istorici), unde armata ungară a fost atrasă într-o vale îngustă şi prăpăstioasă ce nu i-a permis să se desfăşoare. Basarab I şi armata sa, formată din români şi tătari, a repurtat o mare victorie, regele ungar scăpând cu viaţă abia după ce s-a deghizat în hainele unui oştean de-al său. După această bătălie, datorită faptului că Domnul a creat un stat independent în urma victoriei în faţa ungurilor, el a început să fie numit şi Basarab „Întemeietorul”. Istoricul Gheorghe Brătianu este de părere că această „alianţă” a românilor cu tătarii nu ar fi fost singura, în anul următor românii lui Basarab I fiind confundaţi de împăratul bizantin de atunci, cu tătarii (ca urmare a folosirii arcului şi al aceluiaşi model de scut).

Începând cu anul 1343 Basarab I l-a asociat la domnie pe fiul său Nicolae Alexandru. Acesta din urmă, după urcarea pe tronul Ungariei a lui Ludovic I, a mers la Curtea regelui ungar pentru a mijloci reluarea relaţiilor dintre cele două ţări. În anii ce au urmat, Basarab I a participat alături de regele ungar la campania militară îndreptată împotriva tătarilor, cucerind de la aceştia teritoriul aflat în nordul Deltei Dunării, de la Prut până la Nistru (regiune numită Basarabia). Ca„mare voievod”, Basarab I a fost conducătorul suprem al oastei sale: „oastea cea mare” şi „oastea cea mică”. „Oastea cea mare” se aduna în caz de mare primejdie şi era formată din cavalerie (nobili călare) şi pedestrime (ţărani ce luptau pe jos, folosind caii doar în deplasări şi nu în luptă), iar „oastea cea mică” era reprezentată de familiile boiereşti sau de slujitori personali. Nu era nimeni scutit de luptă, toţi bărbaţii apţi erau obligaţi să răspundă chemării la arme, indiferent de vârstă, un refuz aducând pierderea „situaţiei de om liber”.

* * *

Domnia lui Basarab I s-a încheiat în 1352, odată cu moartea acestuia, fapt consemnat pe unul din pereţii Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş (unde a fost şi îngropat): „În anul 6860 (1352) la Câmpulung a murit marele Basarab voievod”. La tronul ţării a urmat fiul şi asociatul său, Nicolae Alexandru.

 

VASILESCU GABRIELA