altmarius

cultură şi spiritualitate

Publicat: 17 Aprilie 2016

 

1867 – s-a născut la Bucureşti, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu (prima femeie româncă avocat, prima femeie din Europa ce şi-a luat licenţa în drept la Universitatea din Paris şi prima femeie din lume cu un doctorat în drept). Familia sa (strâns legată cu cea a lui Ion Brătianu), care nu a fost deloc străină de ideile progresiste, i-a oferit tot sprijinul pentru a învăţa, în special mama, Maria Bilcescu, cunoscută ca o mare feministă. Aceasta a însoţit-o chiar şi la Paris pe Sarmiza, atunci când s-a înscris la Universitatea Sorbona, unde la început a avut unele probleme legate de antipatia cu care a primit-o profesorul de drept civil, Edmond Louis Armand Colmet De Santerre. După terminarea primului an de studii, acelaşi profesor a fost nevoit să recunoască faptul că Sarmiza Bilcescu a dat dovadă de o conduită exemplară şi a studiat cu o înverşunare ce a depăşit chiar şi puterile unui student de sex masculin.

Sarmiza Bilcescu şi-a obţinut licenţa în anul 1887, primind admiraţia şi respectul colegilor săi, iar în 1890 şi-a susţinut teza de doctorat. Ziarele vremii au consemnat acest eveniment – prima susţinere a unei teze de doctorat de către o femeie – la loc de cinste, anunţând titlul lucrării: „De la condition lègale de la mère” („Despre condiţia legală a mamei”). Sarmiza avea doar 23 de ani în momentul susţinerii tezei, iar lucrarea sa era străbătută de concepţiile liberale, susţinând că libertatea este o aspiraţie şi o necesitate înnăscută a omului. Ea promova ideea egalităţii femeii cu bărbatul, în sensul sarcinilor şi drepturilor faţă de copii, dar şi a dreptului la tutelă al mamei. Dreptul francez a trebuit să recunoască legitimitatea propunerilor primei sale laureate.

 

* * *

 

Revenită în ţară şi sprijinită în mod special de renumitul jurist Constantin Dissescu, Sarmiza Bilcescu a fost admisă în Baroul Ilfov (care la acea vreme cuprindea şi Bucureştiul) ce era prezidat de cunoscutul avocat şi om politic Take Ionescu. Astfel, Consiliul avocaţilor fiind pus într-o situaţie cu totul specială, a primit în rândurile sale pentru prima dată o femeie. În motivarea deciziei, la finalul dezbaterilor, concluzia a fost: „Nu este cu putinţă de a împiedica petiţionara de a fi înscrisă ca avocat”. Cu toate acestea, Sarmiza Bilcescu nu a profesat niciodată.

După căsătoria cu inginerul Constantin Alimănişteanu (cu care a avut un băiat, Dumitru), Sarmiza Bilcescu s-a retras din profesie, rămânând totuşi activă în cercurile feministe unde a desfăşurat o amplă activitate, numărându-se printre membrele fondatoare ale „Societăţii Domnişoarelor Române”.

 

* * *

 

Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu a încetat din viaţă pe 26 august 1935.

 

VASILESCU GABRIELA

Vizualizări: 72

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor