Altădată, pe 15 martie

[altmarius]

Publicat: 11 Martie 2016

1899: Premiera piesei istorice "Cezar și Cleopatra", de George Bernard Shaw.

Cezar și Cleopatra, o piesă scrisă în 1898 de George Bernard Shaw, prezintă relaţia fictivă dintre Iulius Cezar și Cleopatra. Acestă piesă a fost publicată pentru prima dată în 1901, în colecţia Piese pentru puritani, o culegere în care au fost incluse Discipolul Diavolului,  Convertirea căpitanului Brassbound şiCezar si Cleopatra, trei piese pentru puritani.

Egiptenii din Cezar şi Cleopatra spun „Egiptul egiptenilor !" anticipînd lozinca lui Monroe. Piesa aceasta abundă în anacronisme, deşi în postfaţă, Bernard Shaw se scuză cu falsă ingenuitate pentru singurul anacronism rătăcit, acela de a fi pus în compoziţia reţetei recomandate de Cleopatra lui Cezar împotriva cheliei — romul.

În piesa "Cezar și Cleopatra", Shaw vrea să demonstreze că nu dragostea, ci politica a atras-o pe Cleopatra către Julius Caesar. El vede ocupația romană din Egiptul antic ca fiind similară cu ocupația britanică, care s-a petrecut în timpul său. Cezar înțelege importanța unei bune guvernări, și preţuieşte mai mult aceste lucruri decât arta și dragostea.

Filosofia lui Shaw a fost adesea comparată cu cea a lui Nietzsche. Admirația lor comună pentru bărbații de acțiune se arată în momentul descrierii de către Shaw a luptei lui Cezar cu Pompei. 

O a doua temă, care rezultă atât din textul piesei în sine cât și din notele lungi ale lui Shaw de după piesă, este credința acestuia că oamenii nu au cunoscut o îmbunătățire morală prin civilizație și tehnologie. 

O altă temă este valoarea clemenţei. Cezar remarcă faptul că el nu va decădea spre răzbunare atunci când se confruntă cu Septimius, ucigașul lui Pompei. Cezar aruncă scrisorile care ar fi dus la identificarea dușmanilor săi din Roma, alegând în schimb să încerce să-i câștige de partea lui. Potinus remarcă faptul că Cezar nu îşi torturează prizonierii. În mai multe momente ale piesei, Cezar îşi lasă dușmanii să plece în loc să îi omoare. Înțelepciunea acestei abordări se arată atunci când Cleopatra îi ordonă dădacei ei să îl ucidă pe Potinus din cauza "trădareii și lipsei de loialitate"  (dar în realitate doreşte acest lucru din cauza insultelor acetuia la dresa ei). Acest lucru contrastează probabil cu faptele istorice. Acest asasinat înfurie mulțimea egipteană. În acest moment Cezar susține uciderea represivă a dădacei Cleopatrei, deoarece era necesar și uman.

Cezar din Cezar şi Cleopatra, piesă din grupul celor „pentru puritani", pierde genialitatea pe care i-a atribuit-o istoria şi devine un bărbat tomnatic, sensibil la farmecele zglobii ale Cleopatrei, o fetiţă de 16 ani. El ascunde sub coroana de lauri pe care o poartă în permanenţă, o compromiţătoare chelie. îşi aniverseazâ de şapte ori într-un an ziua naşterii prin câte un banchet, dacă în felul acesta poate cuceri o femeie sau să împace un ambasador. În totul e un om obosit, uşor sceptic şi lipsit de iluzii.