Altădată, pe 1/13 iunie

[altmarius]

 

Publicat: Ieri, 00:22

 

1878 – la Berlin, sub preşedinţia cancelarului Otto Bismarck, s-au deschis lucrările Congresului de Pace ce a avut pe ordinea de zi revizuirea Tratatului ruso-otoman de la San Stefano (semnat pe 19 februarie/3 martie 1878). Au fost reprezentate oficial Rusia, Imperiul otoman, Austro-Ungaria, Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie. România (ca de altfel şi Serbia) nu a fost acceptată de a participa ca parte beligerantă, sub motiv că independenţa ei nu a fost recunoscută. Admisă doar pentru a-şi spune punctul de vedere, delegaţia română a apărat cauza independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării noastre, transmiţând totodată guvernului şi domnitorului Carol I că la Berlin Congresul „se va ocupa prea puţin sau nu se va ocupa deloc de interesele statelor mici”[1].

* * *

 Deşi Marile Puteri au respins cererea românească, Ion C. Brătianu (preşedintele Consiliului de Miniştri) şi Mihail Kogălniceanu (ministrul de Externe) s-au deplasat la Berlin. Ei au fost admişi doar pentru a da citire memoriului adresat Congresului de Pace. În document se argumenta justeţea drepturilor româneşti pe baza Convenţiei româno-ruse semnate în aprilie 1877 şi a participării Armatei Române, alături de cea rusă, cu care cooperase în război la obţinerea victoriei. Cu toate acestea, nimic nu a înduplecat Marile Puteri de a „asculta” România, aşa că ea s-a făcut doar „auzită”. În final, Tratatul semnat cuprindea:

-  Se recunoştea independenţa României, Serbiei şi Muntenegrului, cu condiţia acordării drepturilor de cetăţenie şi locuitorilor de altă religie decât creştină

-  România obţinea Dobrogea şi i se recunoşteau Delta Dunării şi Insula Şerpilor

-      Rusia obţinea de la România sudul Basarabiei

-      Rusia obţinea Batum şi Kars în Transcaucazia

-  Se recunoştea Bulgaria ca Principat autonom la nord de Balcani (la sud de Principatul Rumeliei)

-      Austro-Ungaria primea dreptul de a administra Bosnia şi Herţegovina

-      Anglia (printr-un acord cu Imperiul otoman) obţinea Insula Cipru.

 

VASILESCU GABRIELA

 

 

 

 

 

[1]** *Politica Externă a României – Dicţionar Cronologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pg. 138