altmarius

cultură şi spiritualitate

Sf. m. Leontie (†70). Încheierea sărb. Înălțării Domnului. Fap 27,1-28,1; Io 17,18-26.

Lecturile zilei: Fap 27,1-28,1 Io 17,18-26

Fap 27,1-28,1: Iar după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel și pe alți câțiva legați unui sutaș cu numele Iuliu, din cohorta Augusta. Și întorcându-se pe o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; și era cu noi Aristarh, macedonean din Tesalonic. Și a doua zi am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se față de Pavel cu omenie, i-a dat voie să se ducă la prieteni ca să primească purtarea lor de grijă. Și plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă. Și străbătând marea Ciliciei și a Pamfiliei, am sosit la Mira Liciei. Și găsind sutașul acolo o corabie din Alexandria plutind spre Italia, ne-a suit în ea. Și multe zile plutind cu încetineală, abia am ajuns în dreptul Cnidului și, fiindcă vântul nu ne slăbea am plutit pe sub Creta, pe lângă Salmone. Și abia trecând noi pe lângă ea, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape orașul Lasea. Și trecând multă vreme și plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse și postul (sărbătorii Ispășirii, care se ținea la evrei toamna), Pavel îi îndemna, Zicându-le: Bărbaților, văd că plutirea va să fie cu necaz și cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, ci și pentru sufletele noastre. Iar sutașul se încredea mai mult în cârmaci și în stăpânul corabiei decât în cele spuse de Pavel. Și limanul nefiind bun de iernat, cei mai mulți dintre ei au dat sfatul să plecăm de acolo și, dacă s-ar putea, să ajungem și să iernăm la Fenix, un port al Cretei, deschis spre vântul de miazăzi-apus și spre vântul de miazănoapte-apus. Și suflând ușor un vânt de miazăzi și crezând că sunt în stare să-și împlinească gândul, ridicând ancora, pluteau cât mai aproape de Creta. Și nu după multă vreme s-a pornit asupra ei un vânt puternic, numit Euroclidon (dinspre miazănoapte-răsărit). Și smulgând corabia, iar ea neputând să meargă împotriva vântului, ne-am lăsat duși în voia lui. Și trecând pe lângă o insulă mică, numită Clauda, cu greu am putut să fim stăpâni pe corabie. Și după ce au ridicat-o, au folosit unelte ajutătoare, încingând corabia pe dedesubt. Și temându-se să nu cadă în Sirta, au lăsat pânzele jos și erau duși așa. Și fiind tare loviți de furtună, în ziua următoare au aruncat încărcătura. Și a treia zi, cu mâinile lor, au aruncat uneltele corăbiei. Și nearătându-se nici soarele, nici stelele, timp de mai multe zile, și amenințând furtună mare, ni se luase orice nădejde de scăpare. Și fiindcă nu mâncaseră de mult, Pavel, stând în mijlocul lor, le-a zis: Trebuia, o, bărbaților, ca ascultându-mă pe mine, să nu fi plecat din Creta; și n-ați fi îndurat nici primejdia aceasta, nici paguba aceasta. Dar acum vă îndemn să aveți voie bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai corabia. Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt și Căruia mă închin, Zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce sunt în corabie cu tine. De aceea, bărbaților, aveți curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că așa va fi după cum mi s-a spus. Și trebuie să ajungem pe o insulă. Și când a fost a paisprezecea noapte de când eram purtați încoace și încolo pe Adriatica, pe la miezul nopții corăbierii au presimțit că se apropie de un țărm. Și aruncând măsurătoarea în jos au găsit douăzeci de stânjeni și, trecând puțin mai departe și măsurând iarăși, au găsit cincisprezece stânjeni. Și temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei, și doreau să se facă ziuă. Dar corăbierii căutau să fugă din corabie și au coborât luntrea în mare, sub motiv că vor să întindă și ancorele de la partea dinainte. Pavel a spus sutașului și ostașilor: Dacă aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți să scăpați. Atunci ostașii au tăiat funiile luntrei și au lăsat-o să cadă. Iar, până să se facă ziuă, Pavel îi ruga pe toți să mănânce, zicându-le: Paisprezece zile sunt azi de când n-ați mâncat, așteptând și nimic gustând. De aceea, vă rog să mâncați, căci aceasta este spre scăparea voastră. Că nici unuia din voi un fir de păr din cap nu-i va pieri. Și zicând acestea și luând pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, frângând, a început să mănânce. Și devenind toți voioși, au luat și ei și au mâncat. Și eram în corabie, de toți, două sute șaptezeci și șase de suflete. Și săturându-se de bucate, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare. Și când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, dar au zărit un sân de mare, având țărm nisipos, în care voiau, dacă ar putea, să scoată corabia. Și desfăcând ancorele, le-au lăsat în mare, slăbind totodată funiile cârmelor și, ridicând pânza din frunte în bătaia vântului, se îndreptau spre țărm. Și căzând pe un dâmb de nisip au înțepenit corabia și partea dinainte, înfigându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de puterea valurilor. Iar ostașii au făcut sfat să omoare pe cei legați, ca să nu scape vreunul, înotând. Dar sutașul, voind să ferească pe Pavel, i-a împiedicat de la gândul lor și a poruncit ca aceia care pot să înoate, aruncându-se cei dintâi, să iasă la uscat; Iar ceilalți, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Și așa au ajuns cu toții să scape, la uscat. Și după ce am scăpat, am aflat că insula se numește Malta.

Io 17,18-26: Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor