altmarius

cultură şi spiritualitate

Agenda - Evenimentele de la 11 septembrie 2001:Repercusiuni

Remember 11 septembrie. Acuzatii asteapta inca sa fie judecati

Sambata, 11 09 2010, 09:36

Cei cinci barbati acuzati ca au organizat atentatele de la 11 septembrie din Statele Unite, in urma cu noua ani, sunt blocati intr-o gaura neagra judiciara in care ar putea ramane pentru mult timp de acum inainte, la aproape doi ani de la alegerea presedintelui american Barack Obama, relateaza AFP.

Tribunalul militar de exceptie de la baza Guantanamo sau tribunalul federal din Statele Unite? Intrebarea nu a fost inca transata de administratia Obama, care anuntase mai intai un proces in fata unui tribunal de drept comun in centrul orasului New York, inainte de a renunta.

"Examinarea (optiunilor) continua", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul administratiei americane."Sa fim realisti, nu se va intampla nimic inainte de alegerile legislative din 2 noiembrie, in care Partidul Democrat ar urma sa piarda mai multe locuri", explica Andrea Prasow, specialist in terorism pentru organizatia de aparare a drepturilor omului Human Rights Watch.

Cei cinci barbati, intre care Khalid Sheikh Mohammed, creierul autoproclamat al atentatelor, pe care Statele Unite il detin de opt ani, nu sunt in prezent trimisi in fata niciunei jurisdictii.

Pentru a comparea in fata unui tribunal newyorkez, cum anuntase administratia Obama cu mare pompa in noiembrie 2009, procurorii militari au ridicat acuzatiile impotriva lor in fata tribunalelor militare de exceptie de la Guantanamo.



Deci, concret, cei cinci acuzati "sunt detinuti ca ceilalti, la Guantanamo, ca prizonieri de razboi, combatanti inamici ilegali", observa Suzanne Lachelier, avocat militar care il apara pe unul dintre ei, Ramzi ben al-Shaiba.

"Procurorii militari continua sa pregateasca dosarul acestora, dar nu pot face nimic pentru ca nu exista buget", adauga avocatul, amintind ca ea si colegii ei si-au pastrat dreptul de a-si intalni clientii. Presata de conservatori, Casa Alba ar putea da inapoi si decide in final sa organizeze acest lung proces foarte asteptat in fata unei jurisdictii de exceptie, in acest caz probabil la Guantanamo.

In acelasi fel, sauditul Abd al-Rahim al-Nashiri, principalul suspect al atentatului impotriva navei americane USS Cole in 2000, nu a fost trimis in fata niciunei jurisdictii.In februarie 2009, Pentagonul a suspendat acuzatiile impotriva lui, pentru a se conforma cererii noului presedinte democrat, in timp ce judecatorul militar desemnat sa se ocupe de dosar refuza sa suspende procedurile.

Intr-un document juridic de la sfarsitul lui august, administratia dadea asigurari ca nicio acuzatie nu mai este formulata impotriva lui al-Nashiri si nici nu va fi formulata intr-un viitor apropiat".

Iar acesti detinuti nu sunt singurii dintre cei 14 "de mare importanta", care au trecut prin inchisorile CIA inainte de a aparea in septembrie 2006 la Guantanamo si care nu sunt cercetati in alta parte.

Rusine nationala pentru unii, camuflare internationala pentru altii, intarzierea de peste 18 luni de cand Barack Obama a preluat functia de presedinte este in continuare criticata.

Suzanne Lachelier denunta ezitarile unei administratii careia "ii este teama ca ar putea fi acuzata ca influenteaza tribunalele" in timp ce procedurile au fost deja "politizate la cel mai inalt nivel". Dar "este aceasta o batalie pe care administratia vrea sa o dea, cand sunt atatea alte subiecte asupra carora" au nevoie de republicani, se intreaba ea.

"La atatia ani dupa, cred ca nu putini oameni au acceptat ideea ca procesul nu va avea loc niciodata", recunoaste Andrea Prasow.

Islamofobia ia amploare in SUA

Recente polemici, privind proiectul construirii unei moschei in apropiere de Ground Zero sau cel de ardere a Coranului in public, genereaza temeri referitoare la o intensificare a islamofobiei in SUA, in momentul in care tara comemoreaza noua ani de la atentatele din 11 septembrie, relateaza AFP.

"Asistam la un puternic val de retorica antimusulmana, care a provocat numeroase incidente vizand moschei si musulmani", remarca Ibrahim Hooper, expert la centrul de analiza "Council on American-Islamic Relations".

Dezbaterea aprinsa din jurul proiectului de construire a unui centru islamic in apropiere de Ground Zero la New York, in zona unde se aflau turnurile gemene ale World Trade Center, pare a fi unul din principalii vectori ai acestui resentiment. El nu da semne de estompare, iar ultimul exemplu il constituie intentia unui grup crestin integrist de a arde in public un exemplar al Coranului sambata, 11 septembrie, in Florida.

Vizualizări: 13

Comentariu publicat de silvian dobre pe Ianuarie 15, 2011 la 10:33pm
ISTORIA SUA  A FOST PRESARATA CU CONTRADICTII !

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor