Nicolae Breban • 80
Prezenţă organică în materia romanescă brebaniană, gândirea nietzscheană suportă aici un multiplu proces de personalizare, deoarece Nicolae Breban nu numai că selectează şi traduce câteva zeci de aforisme nietzscheene, ci le şi comentează erudit într-un perimetru cultural amplu, cu referinţe precise şi deseori surprinzătoare, extinzându-le mai apoi sensul în teze îndrăzneţe, radicale.
Nicolae Breban si Marin Preda
„Instinctul în cultură. După felul cum sunt accentuate aceste două substantive abstracte putem deduce nu numai profilul spiritual al unei epoci dar, nu rareori, şi panta ascendentă sau descendentă a mişcării culturii”. Cu această axiomă marcat nietzscheană îşi începe Nicolae Breban rafinatul exerciţiu hermeneutic consacrat culturii europene din Fr. Nietzsche. Maxime comentate (Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2004), carte în care reflecţiile gânditorului german filtrează o viziune culturală superioară, o identitate culturală nonconformistă, articulată de instinctul „depăşirii” şi de artisticitate. Altfel spus, o personalitate dezvoltată nietzschean, graţie afinităţii structurale cu gânditorul de la Röcken.
Prezenţă organică în materia romanescă brebaniană, gândirea nietzscheană suportă aici un multiplu proces de personalizare, deoarece Nicolae Breban nu numai că selectează şi traduce câteva zeci de aforisme nietzscheene, ci le şi comentează erudit într-un perimetru cultural amplu, cu referinţe precise şi deseori surprinzătoare, extinzându-le mai apoi sensul în teze îndrăzneţe, radicale (construite mai cu seamă în siajul afinităţilor dintre reflecţiile nietzscheene şi personajele create de Dostoievski), ce confirmă profilul de „dinamită”, asumat de Nietzsche în Ecce homo şi inspirat de personalitatea accentuată a romancierului român.
Sorin Ilieşiu: Nicolae Breban este un mare Domn, un Suflet mare, o Pasăre rară care „zboară în bătaia săgeţii”. Ca romancier cred că e de talia lui Rebreanu, ca Român pare a fi de statura lui Iorga. Mare păcat pentru România că nu are doar 20, doar 30, doar 40, doar 50 de ani.
Coincidenţa şi depăşirea sunt reafirmate de fiecare secvenţă nietzscheană comentată. Astfel, criza valorilor, constatată de către filosoful german în veacul său şi amplificată în cel următor, îi furnizează lui Nicolae Breban pivotul necesar pentru configurarea unei viziuni critice asupra evoluţiei civilizaţiei în postmodernitate. Critica nietzscheană a suprainstanţelor bovarice (religie, morală, ştiinţă, adevăr), adică a instanţelor ce-şi exercită puterea ca dominaţie invadând fiinţa umană cu imagini, se prelungeşte la Nicolae Breban într-o neîncredere lipsită de concesii faţă de orice ideologie, faţă de orice ficţiune ce oferă iluzia stabilităţii fiinţei. Pe o logică paralelă, elogiul individualităţii şi aristocratismul funciar, impecabil translat în cadrele unui estetism dionisiac, impregnează obsesiv ficţiunile brebaniene şi profilul public al omului de cultură Nicolae Breban, în vreme ce preeminenţa artisticităţii în raport cu ştiinţa, raţionalismul sau politica, capacitatea ei de a acţiona dincolo de bine şi de rău infuzează un program cultural şi existenţial afirmat constant de către scriitorul român.
Bogdan Creţu, D.R. Popescu, Nicolae Breban şi Vasile Spiridon
Suprema conjuncţie dintre Friedrich Nietzsche şi Nicolae Breban rămâne arta, formă a „voinţei de putere” în termenii filosofului german, conceptualizată neoromantic de scriitorul român într-o ecuaţie complexă, în care intră instinctul creator, „singurătatea teribilă”, spiritul constructiv, o disciplină ancorată etic şi, dincolo de orice altceva, orgoliul, „ca o virtute care te ajută să-ţi asumi sarcini mari” şi care „poate sta la baza unor creaţii ample, de înaltă valoare”. Altfel spus, un hybris deloc străin lui Friedrich Nietzsche, deloc străin lui Nicolae Breban…
,,Toate marile puteri spirituale exercită, pe lângă acţiunea lor eliberatoare, şi una opresivă”, constata Nietzsche în Omenesc, preaomenesc, conştient de puterea ce acompaniază un asemenea hybris al instanţelor culturale. Urmarea axiomei nietzscheene preluate masiv în postmodernism, şi care postulează incidenţa generală a interpretărilor în detrimentul faptelor, este că orice interpretare reprezintă un act de înstăpânire şi de subjugare. De aici, silogistic, rezultă că totul este demers de promovare ca putere, inclusiv discursul nietzschean, inclusiv discursul brebanian… o putere creatoare, a cărei vitalitate se va perpetua peste vremuri.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius