Învățați deci acestea, rogu-vă, voi cei ce vă dați numele de copii ai lui Dumnezeu și vi se pare că sunteți creștini și voi, preoți și monahi, care învățați pe alții cuvinte goale și socotiți că sunteți stăpâni, dar numai în chip mincinos. Întrebați pe bătrânii și arhiereii voștri, adunați-vă împreună în iubirea lui Dumnezeu și căutați mai întâi să învățați și pătimiți acestea cu lucrul și voiți acestea și să vă faceți asemenea lui Dumnezeu prin experiență. Dar nu să râvniți numai la scenă și la haină și să urcați la demnitățile apostolice, ca nu cumva voi, care alergați fără desăvârșire la stăpânirea asupra altora înainte de a avea cunoștința tainelor lui Dumnezeu, să auziți: Vai, vouă celor ce faceți lumina întuneric și întunericul lumină! (Is 5, 22)
Vă rog pe voi toți, fraților lui Hristos, să puneți mai întâi temelie bună la ridicarea virtuților, smerenia, apoi să ridicați prin luptele evlaviei casa cunoașterii tainelor lui Dumnezeu, să fiți cuprinși de lumina dumnezeiască și să vedeți cu ochiul curățit al inimii pe Dumnezeu, pe cât ne este cu putință nouă oamenilor, și prin aceasta să fiți inițiați în cele mai desăvârșite din tainele Împărăției cerurilor; și așa de la această cunoaștere dată de sus de Părintele luminilor să veniți la cuvântul învățăturii și să învățați pe aproapele nostru care este voia lui Dumnezeu cea bună, desăvârșită și bine-plăcută și prin învățătura noastră să aducem lui Dumnezeu, Celui ce prin Duhul Lui ne-a rânduit învățători ai Bisericii Lui, un popor ales... (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 33, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, pp. 341-342).
Sfântul Simeon Noul Teolog încearcă în scrierile sale să confirme învățătura sa despre vederea lui Dumnezeu cu ajutorul tradiției patristice, susținând că toți Părinții anteriori lui aveau aceeași învățătură despre vederea Sfintei Treimi ca lumina: Da! Așa are loc, așa se săvârșește, așa se descoperă harul Duhului și prin El și în El Se descoperă Fiul împreună cu Tatăl; iar sufletul Îi va vedea cât este cu putință a vedea și atunci va fi învățat de Ei în chip negrăit cele despre Ei și va grăi și va scrie tuturor și va expune învățături cuvenite lui Dumnezeu așa cum au învățat toți Sfinții Părinți dinainte. Căci așa au dogmatizat ei dumnezeiescul Simbol și, făcându-se și aceia așa cum spuneam, au grăit și au spus împreună cu Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu (Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 34, în Scrieri III, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, p. 205).
Dumnezeu este așadar nevăzut pentru cei care încă mai au văl peste ochii duhovnicești și care încă nu s-au născut din nou. Sfântul Simeon apelează la un alt mod tradițional de a rezolva problema invizibilității lui Dumnezeu, anume ideea că Dumnezeu este văzut de „ochii noi” ai omului înnoit și transfigurat. Prin urmare, Sfântul Simeon nu trece cu vederea fragmentele care neagă posibilitatea vederii lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, revine la ele iarăși și iarăși.
Vederea lui Dumnezeu ca lumină este cu siguranță cea mai caracteristică componentă a misticii Sfântului Simeon Noul Teolog: Această temă ocupă primul loc în experiența mistică a Sfântului Simeon (Vasili Krivochein, În lumina lui Hristos, p. 229). Această temă este abordată în operele sale poetice și în proză, fiind una dintre cele mai personale, pe deplin influențată de viața lui mistică de o intensitate ieșită din comun. El vorbește despre vederea luminii ca despre o experiență în primul rând personală. Toate descrierile viziunilor luminii dumnezeiești sunt cu totul originale și independente de orice alte surse literare. Dacă în Catehezele adresate monahilor săi, Sfântul Simeon se simțea uneori obligat să vorbească mai mult indirect despre experiența vederii luminii (Cateheza 16 și Cateheza 22), Catehezele 35-36 reprezintă un fel de autobiografie mistică, în care Sfântul Simeon îi mulțumește deschis lui Dumnezeu pentru descoperirile și vederile de care a fost socotit vrednic. În Cateheza 35, după descrierea primei viziuni a luminii, Sfântul Simeon vorbește despre a doua viziune, în care raza i s-a arătat în minte, iar lumina a pogorât deasupra trupului său ca un mic nor în chip de flacără (Cateheza 35, Scrieri II, p. 359). Apoi, Sfântul Simeon își descrie următoarele viziuni, dându-ne de înțeles că au fost numeroase de-a lungul vieții: Vedeam adeseori o lumină înăuntru, când sufletul meu se desfăta de seninătate și pace, când mi se arăta departe în afara mea sau se ascundea cu desăvârșire și ascunzându-se îmi făcea necazul insuportabil, socotind eu că negreșit nu mi se va mai arăta; dar, tânguindu-mă și plângând eu iarăși și arătând toată înstrăinarea și ascultarea și smerenia, mi se arăta ca soarele care taie grosimea norului și se arată după puțin, dulce și sferic (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 35, pp. 360-361). Sfântul Simeon face o distincție între vederea „în afara sa” și vederea „dinăuntru”, cea din urmă fiind mai puternică și desfătătoare. În ambele cazuri, este vorba despre lumina naturală a minții. Elementul nou adus de Sfântul Simeon este dinamica experienței mistice ce cuprinde perioade de părăsire de către Dumnezeu necesare, dar dureroase, pomenite de multe ori alături de descrierile vederii luminii. Tema părăsirii de către Dumnezeu a fost discutată pe larg în literatura ascetică dinainte de Sfântul Simeon, însă nu într-un mod atât de mistic și personal ca la Sfântul Simeon. Este evident faptul că la Sfântul Simeon lumina dumnezeiască nu este un înger, vreo altă creatură sau un fenomen creat, ci lumina este Dumnezeu Însuși descoperindu-se omului: Tu, Dumnezeul meu, ești lumina (Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 45, p. 244). Sfântul Simeon identifică, asemenea misticilor sirieni, lumina cu Sfânta Treime, alteori cu Sfântul Duh: Duhul strălucește în lumină (Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele 44, 17, 36, 22, 177). Lumina descrisă de Sfântul Simeon nu este un fenomen fizic sau material, ea fiind numită imaterială, simplă, fără formă, cu totul necompusă, netrupească și de nedespărțit. Folosind expresii apofatice, Sfântul Simeon subliniază faptul că lumina divină este mai presus de orice categorii materiale și formale și nici nu poate fi exprimată de limbajul și gândirea umană. Lumina dumnezeiască, spune Sfântul Simeon, este nevăzută pentru ochii trupești, însă este văzută de minte sau, mai bine spus, de ceea ce Sfântul Simeon numește „ochii minții”, „ochiul înțelegător al minții”, „ochii înțelegători ai inimii”, „ochii sufletului”, „ochii înțelegători ai sufletului”.
Rezumând cele spuse mai sus, cele mai importante caracteristici ale doctrinei luminii din opera simeoniană sunt următoarele: lumina nu este lumina creată a minții, ci este lumina necreată a Sfintei Treimi, lumina dumnezeiască este nematerială și nu este percepută de ochii sensibili, ci cu ochii duhovnicești, această lumină este fără chip și fără formă, fiind cu totul dincolo de categoriile formale umane și ea îl transfigurează pe omul întreg ( minte, suflet și trup).
În ceea ce privește legătura dintre Sfântul Simeon și Părinții ce îl preced, putem afirma că doctrina simeoniană despre vederea luminii are cu siguranță o preistorie în literatura patristică, îndeosebi în scrierile Sfinţilor Evagrie, Macarie, Maxim Mărturisitorul și Isaac Sirul. Situându-se aproape de acești scriitori prin multe dintre ideile sale, totuși Sfântul Simeon era în general independent de toți prin felul în care a tratat tema vederii luminii, întotdeauna bazându-se pe propria experiență a vederii luminii: El a fost primul autor bizantin pentru care vederea luminii era scopul principal al tuturor strădaniilor ascetice și faptelor bune și care a afirmat cu o asemenea siguranță că asceza duce la împărtășirea din Lumina dumnezeiască (Ilarion Alfeyev, Sfântul Simeon Noul Teolog, p. 294).
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius