Actualitatea învăţăturii sociale a Bisericii (I)

[altmariustotal catolic]

http://www.catholica.ro/2015/02/25/actualitatea-invataturii-sociale...

25.02.2015, Iaşi (Catholica) - Sâmbătă, 21 februarie a.c., la Casa „Don Orione” din Iaşi a avut loc Ziua Socială pentru Studenţi, cu tema „Credinţa astăzi. Cauze şi forme ale ateismului contemporan”. Cu această ocazie, pr. Lucian Farcaş, profesor de Teologie Morală la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi, a binevoit să ne ofere un interviu despre actualitatea învăţăturii sociale a Bisericii (consemnat de Liviu Matieş şi primit la redacţie de la pr. Ştefan Lupu). În introducere sunt amintite câteva lucruri legate de geneza unor iniţiative relativ recente privind promovarea doctrinei sociale a Bisericii. Se ştie că imediat după evenimentele din 1989, care au vrut să anunţe căderea sistemelor comuniste, ţările din Europa, mai ales cele occidentale, au venit cu o sumedenie de ajutoare în sprijinul oamenilor. În acelaşi sens, Conferinţa Episcopală Germană a reorganizat fostul birou de la Viena şi a înfiinţat o altă mare operă caritativă pentru ţările din fostul bloc comunist: Renovabis.

În anul 2009, Episcopul Iosef Homeier, aflat deja la pensie, a făcut o călătorie în Europa sud-estică şi a propus mai multor biserici şi Episcopi (catolici şi ortodocşi), dar şi comunităţilor musulmane, un proiect de implementare adoctrinei sociale a Bisericii. Este vorba de proiectul Sozial Seminar, promovat zeci de ani în Germania postbelică, la care au participat sute de mii de credincioşi. Liviu Matieş a fost desemnat de PS Petru Gherghel să se intereseze de acest proiect. Drept urmare au apărut iniţiativele locale Săptămâna Socială pentru Studenţi (SSS) şi Ziua Socială pentru Studenţi (ZSS), fiecare deja la a treia sesiune.

– Pentru creştini, Sfânta Scriptură nu este numai izvorul revelaţiei, baza credinţei, ci şi punctul moral de referinţă de care nu se poate face abstracţie. Din cauza diferitelor obiecţii care se opun acestei convingeri, Comisia Pontificală Biblică, publicând documentul „Biblia şi morala. Rădăcinile biblice ale acţiunii creştine” la data de 11 mai 2008, a dorit să traseze raportul dintre Biblie şi morală. Cum mai este percepută valoarea şi semnificaţia textului inspirat pentru morala din timpul nostru?

– Este o temă cu adevărat complicată pentru Biserică, şi mă refer la Biserica în care Cristos este capul şi unde ceilalţi şi fiecare alcătuiesc trupul său mistic. Documentul Biblia şi morala este important mai ales pentru că urmează iniţiativa reînnoirii propuse de Conciliul Vatican II. Printre disciplinele care se doreau a fi reformate ştim că în documentul despre formarea preoţeascăOptatam totius (nr. 16) este amintită şi reînnoirea teologiei morale. Consider că, dacă în cazul altor discipline s-au făcut mai repede progrese, în ceea ce priveşte morala, situaţia este una diferită.

Dacă este să ne referim la prezenţa Bibliei în morală, îndeosebi la nivel local, cu siguranţă putem vorbi de o înnoire promovată de Conciliul Vatican II, dar această schimbare s-a petrecut relativ lent. Primii paşi concreţi îi văd în introducerea de către PS Aurel Percă, pe când era profesor de Teologie morală la Seminar, a unei aprofundări biblice a disciplinei. Pe de altă parte, remarc faptul că la nivel naţional, nu există o trăire religioasă bazată expres pe Scriptură; apoi, motivaţia de credinţă respectiv religioasă nu prea este luată în seamă în actele morale ale oamenilor. Credinţa nu are de spus prea multe pentru morală, iar morala, cât rămâne din ea, nu spune nimic. Viaţa de zi cu zi din societatea românească nu ţine cont decât prea puţin de credinţă, de convingerea religioasă, şi cu atât mai puţin de Sfânta Scriptură. În acest sens, avem în faţă un spaţiu care arată nevoia unei adevărate munci de evanghelizare.

– În studiul referitor la natura lui „sensus fidei” şi la rolul său în viaţa Bisericii, „Sensus fidei în viaţa Bisericii”, scris de Comisia Teologică Internaţională, s-a dorit clarificarea şi aprofundarea anumitor aspecte importante ale acestei noţiuni, îndeosebi cu privire la identificarea lui „sensus fidei” autentic în raport cu învăţătura magisteriului. Care credeţi că sunt dispoziţiile necesare pentru o participare autentică la „sensus fidei” în Biserica locală?

– Cu privire la subiectul propus spre abordare, aş dori să mă refer la o experienţă dezamăgitoare, pe care am avut-o în primul an de activitate pastorală în Germania. La 1 octombrie 1990 am fost numit pentru a sluji într-o parohie din Dieceza de Essen. În 1991 am aflat că se face, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor, aşa-zisul Zeltlager, Lagărul corturilor, un fel de pelerinaj în care din parohie pornea un grup de 30-40 de copii însoţiţi de animatori spre o zonă de agrement. În centrul pelerinajului, pe lângă multe alte activităţi, se afla Sfânta Liturghie. Animatorii pregătiseră în amănunt acest Zeltlager cu câteva luni de zile înainte, cu tot ceea ce implica el. Ceea ce m-ar fi privit mai direct era celebrarea Sfintei Liturghii, care urma să aibă loc pe înserat. Din păcate, cu puţin timp înainte de celebrare, mi s-a spus că aceasta nu va mai avea loc, pentru motivul că jocurile nocturne ar dura prea mult, deşi acestora le-ar fi fost alocat un timp suficient în timpul pregătirii. Când am contestat această poziţie, Gemeindereferrentin, responsabila principală, a venit cu argumentul: „Şi noi avem o voce în Biserică” – Wir haben auch eine Stimme in der Kirche.

Nu poate exista un sensus fidei de acest gen. În schimb, Biserica trebuie să fie unitară, iar ierarhia trebuie să ţină cont de sensibilitatea credincioşilor – aşa cum de altfel sugerează şi decretul conciliar privind oficiul pastoral al Episcopilor Christus Dominus -, dar care este competenţa celui care se pronunţă în calitate de credincios şi ar dori să fie ascultat, şi care este discernământul Bisericii de a selecta care voci trebuie ascultate? Trebuie să recunoaştem, uneori acest lucru este puţin „riscant”, căci dacă ne-am referi la nivelul social, ar fi legitim să ne întrebăm în ce măsură putem vorbi în Biserică de „democraţie”? Căci democraţia este cel mai adesea înţeleasă la nivel cantitativ de voci. Referindu-mă la Ziua Socială pentru Studenţi, fără a exagera, în cele 6 programe sociale pentru studenţi desfăşurate până acum, organizarea realizată împreună cu credincioşii, îndeosebi prin contribuţia Asociaţiei Studenţilor Catolici din Iaşi (ASCI), a fost una cu adevărat rodnică. Am fost martorul unei provocări la care tinerii au răspuns printr-o mobilizare frumoasă, dând dovadă astfel de un sensus fidei autentic.

– Biserica a fost instituită de către Isus Cristos pentru ca toţi oamenii să găsească în sânul ei şi în iubirea ei plenitudinea unei vieţi tot mai nobile şi garanţia mântuirii lor. Deşi rolul ei este întâi de toate acela de a face părtaşe sufletele la bunurile supranaturale, ea se îngrijeşte şi de exigenţele vieţii cotidiene ale oamenilor. Enciclica „Mater et magistra” a Papei Ioan al XXIII-lea a trasat câteva dintre problemele sociale de la jumătatea secolului trecut. Care credeţi că sunt aspectele asupra cărora doctrina socială a Bisericii ar trebui să revină în contextul actual?

– Nu aş dori să fac noi observaţii, ci m-aş opri la ceea ce este deja prezentat înCompendiul de doctrină socială a Bisericii. Deja în primul capitol, după ce se vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu faţă de om, este dezvoltată perspectiva unui umanism integral. Am putea rămâne cu impresia că Biserica îl învaţă pe om în cele spirituale, în timp ce omul trebuie să descurce de unul singur în domeniile care privesc viaţa cotidiană. Totuşi, să ne amintim că Papa Paul al VI-lea, când vorbeşte în Populorum progresio despre acel entuziasm al progresului, pune accent pe persoana întreagă, pe omul întreg şi fiecare om.

La Ziua Socială, de exemplu, pr. Bogdan Herciu a scos în evidenţă împrumutarea elementului spiritual în publicity (un anumit tip de cafea îţi poate procura fericirea, paradisul, te introduce într-o atmosferă divină). Fiecare pare să profite de celălalt, nefiind urmărit progresul persoanei, ci propriul interes, eventual făcând abstracţie de celălalt. Avem în faţă o paradigmă a unui comportament inadecvat. În ceea ce priveşte spaţiul public, doctrina socială a Bisericii are trasate anumite principii. Papa Benedict al XVI-lea vorbeşte în enciclica sa Caritas in veritate despre o etică a consumatorului. Este o problemă legată de ce şi cât consum din veniturile mele, dar trebuie să mă întreb cum îl ajut prin consumul meu pe celălalt, pe comerciant, pe intermediar etc., căci trebuie să fie un raport marcat de solidaritate faţă de orice om.