altmarius

cultură şi spiritualitate

Cronici

 
Luni, 20 Iulie 2015 , ora 9.25 
 

În urmă cu câţiva ani, ansamblul Operei din Constanţa a fost invitat să susţină, la Hunedoara, spectacolele incluse în prima ediţie a Festivalului "Opera Nights', prezentând atunci doar Traviata, marcând însă începutul unei colaborări constante, care acum se concretizează, la cea de a V-a ediţie, prin 5 seri de operă şi operetă, selectate din repertoriul curent a teatrului astfel încât să răspundă gustului şi aşteptărilor unui public dornic să se bucure de orice întâlnire cu muzica şi cu evenimente "mai altfel". O noutate este, anul acesta, şi includerea oraşului Deva în circuitul manifestărilor, aşa încât, între 15-20 iulie, producţiile în aer liber se desfăşoară alternativ la Castelul Corvinilor şi la Palatul Magna Curia, pentru că, după cum sublinia şi Alexandru Gruian, directorul festivalului, s-a dorit să fie "exploatate" şi spaţiile din preajma cetăţii Deva, dar şi diversificarea "ofertei" estivale în ambele oraşe care, din păcate, nu beneficiază de o orchestră sau de un teatru liric permanent.

Poate pentru a păstra tradiţia începuturilor, festivalul s-a deschis, în ambianţa monumentală a Castelului Corvinilor, cu Traviata, în care rolurile centrale au fost interpretate de solişti oaspeţi deosebit de apreciaţi - soprana Diana Ţugui (de la Cluj), baritonul timişorean Dan Patacă, dar şi tenorul sârb Dejan Maksimovic -, evoluând în compania artiştilor constănţeni sub bagheta experimentatului Gheorghe Stanciu. Trebuie remarcat efortul cu totul aparte al celor care, seară de seară, evoluează pe scenă sau în orchestră, trecând rapid de la o partitură la alta, depăşind şi căldura uneori sufocantă, adaptând-se "ritmului" impus de începerea spectacolelor la ora 21, derulate până după miezul nopţii. Astfel, a doua zi, la Deva, au abordat opereta O noapte la Veneţia de Strauss, pe care cei 500 de spectatori (maximum permis de spaţiul respectiv) au aplaudat-o, probabil, pentru prima oară "pe viu", acelaşi dirijor colaborând cu distribuţia de la premieră, despre care soprana Daniela Vlădescu, în dubla sa calitate de manager al Operei şi director artistic al festivalului, a precizat că este alcătuită (aproape) integral din solişti de la Costanţa, singurul invitat fiind baritonul Ştefan Popov (de la Opereta bucureşteană). Pe o scenă mai mică decât cea de la sediu, decorul a fost adaptat, rezumându-se la pânza de fundal ce sugerează laguna veneţiană şi la câteva elemente de recuzită, dar costumele viu colorate, simpatice sau elegante, au asigurat imaginea atractivă, împlinită prin vervă şi plăcerea cu care interpreţii au cântat şi au dansat, conturând personaje pline de viaţă şi de farmec, dorind să se apropie cât mai mult de spiritul farsei "de carnaval". Şi i-am regăsit cu plăcere pe Annina (Laura Eftimie), Ciboletta (Smaranda Drăghici), Papaccoda (Ştefan Popov), Delaqua (Contantin Acsinte), dar şi pe Caramello (Răzvan Săraru) sau pe Ducele de Urbino (Doru Iftene), alături de toţi ceilalţi eroi care au ţesut acţiunea şi au oferit astfel melomanilor câteva ore de relaxare şi amuzament, dicţiunea clară şi jocul expresiv făcând ca fiecare replică, fiecare "poantă" să aibă un impact imediat la publicul care, la final, a aplaudat îndelung şi s-a simţit cu adevărat bine, comentariile celor din jurul meu fiind edificatoare în acest sens. Ceea ce înseamnă că… scopul a fost atins, pentru că, în fond, succesul este determinat tocmai de reacţia celor din sală, adevărat barometru al reuşitei. Iar faptul că aceştia s-au îmbrăcat elegant, ca pentru un moment special, demonstrează din plin şi modul în care cei din Deva ştiu să onoreze un spectacol, fie el şi în aer liber.

Anca Florea

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor