Ađi, Florar în patru đile, ca în leaturile trecute, ne aducem iarăși aminte deaspre domnița Lia,

[Letopiseț]

Letopiseț

https://www.facebook.com/search/top/?q=letopise%C8%9B&epa=SEARC...

 conașul Luca și cernit tătâne-lor Anichie, au Zapciul Vadră, atins de Molima Cununii.

Aflați, dar, că în ceriu se află și alte lumi afară de a noastră, carele împreunate întocmesc un brâu de stele; brăul nostru se cheamă Drumul Robilor, măcar că nu l-au făcut vornicul Timișorii Culai Robu, iară acela unde se pretrece istoria lui Luca nu are un nume, ci atâta știm că iaște foarte îndepărtat; ci mai știu una, că întâmplările de vi le istorisesc s-au pretrecut cu multe veacuri în urmă, dupre cum curat mărturisește Gheorghe Lucaci, întâi-stătătorul Făurarilor de Lumină și Farmece.

Aflat-am de la acesta, deci, cumcă toate lumile și luceferii se gâlcevesc una cu alta, ca frații carii unul pre celălalt se dușmănesc; brâul de luceferi iaște stăpânit de Împărăție, iară Eteria, au răsculații, făcut-au furăciune den desemnele unei înfricoșate mingii de madem carea poate să nimicească o lume întreagă. Domnița Lia, pre carea o cunoaștem dupre cum și-au împletit coadele ca niște colaci, au purces într-o călătorie ci hicleanul de Zapciu Vadră (căruia așa i-au rămas numele dupre vadra cernită de o purta pre țeastă) i-au aținut calea, prinzând-o. Nainte s-o prinză, aceasta au ascuns tainicele desemne în mintea unei mihanii de madem, rob al acesteia de-i đice Rădoi carele îndată se suie într-o barcă sburătoare și se prăbușește, alături de tovarășul seu daurit în lumea de-i đice Tătuieni.

În acel ținut al Tătuienilor viețuia o șatră de căldărari carii, îndată ce au aflat deaspre madem înnoit, purced degrabă a prinde acele două mihanii, să facă cazane de rachiu dintrânsele. Tot acolo viețuia un flăcău, Luca, alături de uncheșu-său Cuptior și tușă-sa; aceștia deci cumpără mihaniile de la căldărari și, curățându-le cu untdelemn, află taina domniței Lia; deci se duce Luca în pustie să-l afle pre cuviosul Opifanie Chinovitul – că altă nădejde Domnița Lia n-avea decăt pre acesta - carele acolo se nevoia în post aspru și rugăciune. Acesta îi deslușește lui Luca cumcă în tinerețile seale făcea parte dintr-o frăție de călugări bătăuși de le đice Iezuiți, iară Împărăția pre aceștia i-au nimicit afară numai de nevrednicul de Opifanie; ci acești călugări aveau mare meșteșug în a chema duhul de-i đice Vlavie și a se gâlcevi cu paloșe de foc așa cum au arhanghelii. Ci îi mai đice Opifanie o nerușinată voroavă minciunoasă, cumcă Zapciul Vadră l-au pierdut pre tătâne-său.

Făcând aceștia prieteșug, purced împreună la spurcată crâșma lui Moș Elisei, vestit loc de pierzanie, unde îl tocmesc pre Solo-Han, un tătar căpitan al pânzarului “Șoimul Veacului”, să-i ducă pre Tărâmul Ardelean; ci avea acest Han-Tătarul un tovarăș îmblănit den neamul Vuchilor de-i đice Ciubaca, carele nu vorovea cuviincios ci numai zbiera ca atins de streche. Poftindu-l Opifanie Chinovitul pre Luca să călătorească alături de acesta, Luca nu primeșțe, đicând cum că uncheș-su și tușă-sa au mare nevoie de mâinle sale; ci, înturnându-se la bordei, află mare urgie, pre uncheș-su și tușă-sa trecuți prin foc de oștenii împlătoșăți ai Împărăției; deci amarnic căinându-se lasă acesta oasele străbune și purcede la drum alături de călugăr.

Călătorind deci aceștia pre ocheanul ceriului, află înfricoșat Luceafărul Pieirii carele tocmai nimicise Tărâmul Ardelean, iară acest Luceafăr de madem prinde corabia “Șoimul Veacurilor”. Luca află că Domnița Lia iaște întemnițătă acolo, deci o scapă den ghearele morții cu neprețuit agiutor de la tovarășii sei, Han-Tătarul și maimuna Ciubaca. Neputând scăpa cu toții, cuviosul Opifanie își dă vieața în luptă direaptă cu Zapciul Vadră, iară Șoimul Veacurilor zboară grabnic către tainița haiducilor.

Agiungând în sălașul haiducesc, aceștia cercetează cu bîgare de seamă tainicele desemne ale Luceafărului Pieirii și-i află taina, cum pot să-l puște, slobođind ghiulele pre hogeac. Han-tatarul primește răsplată în arginți că au scăpat-o pre Lia, gândind să plece în treaba sea, iară Luca se tocmește cătană în slujba răsculaților; ci văđând că iaște trebuință de priceperea sa, se avântă și Han-Tătarul în luptă. Indrumat de duhul răposatului călugăr, carele se hodinea în sânul lui Avram, Luca izbutește a nimici vrăjmașul și întreg Luceafărul Pieirii, săltând acesta ca o pușcărie atinsă de văpaie– iară apoi toți haiducii se veselesc de așa izbândă, făcând danie vitejilor den podoabe pentru faptele acestora.

Ci așa cum vlavia s-au aflat alături de aceștia, așa să fie și alături de domniile voastre, amin!