altmarius

cultură şi spiritualitate

Actualitate religioasă
A fost reeditat „Noul Idiomelar”

La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a fost reeditată recent colecţia de cântări bisericești „Noul Idiomelar”. Spre deosebire de ediţiile precedente, această ediție cuprinde și slujba Sfinţilor Martiri Brâncoveni. 
Colecţia de cântări din slujba Vecerniei şi a Utreniei de la praznicele împărăteşti şi de la sfinţii cu polieleu din perioada Octoihului, intitulată „Noul Idiomelar”, a fost întocmită, revizuită şi completată de pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu. Prima ediţie, după cum arată pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu în prefaţă, a fost tipărită în 1933, la Tipografia Cărţilor Bucureşti, de către Ion Popescu-Pasărea, care a folosit „Idiomelarul unit cu Doxastarul”, tipărit de Dimitrie Suceveanu la Neamţ în 1856, şi „Doxastarul”, tradus de Anton Pann din limba greacă „după metodul cel vechi al Serdarului Dionisie Fotino”.

La baza „Idiomelarului unit cu Doxastarul” al lui Dimitrie Suceveanu (Neamţ, 1856) au fost „Idiomelarul” lui Hurmuz hartofilaxul (†1848), care cuprindea stihiri, tropare, sedelne şi luminânde, şi „Doxastarul” lui Petru Lampadarie († 1777), care cuprindea numai slave de la Vecernia şi Utrenia sărbătorilor împărăteşti şi ale sfinţilor cu polieleu de peste tot anul. În realizarea acelei ediţii din 1933, compozitorul-psalt Ion Popescu-Pasărea a rezumat şi actualizat cântările bisericeşti pentru elevii seminarişti şi cântăreţii bisericeşti.

Ediţiile „Noului Idiomelar” din 1999 şi 2007 au fost întocmite de pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu după „Idiomelarul unit cu Doxastarul” (Neamţ, 1856), tradus de Dimitrie Suceveanu, şi după „Noul Idiomelar”, alcătuit de Ion Popescu-Pasărea (Bucureşti, 1933), la care părintele profesor a adăugat cântări din slujbele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, precum şi tropare şi condace care lipseau. „Făgăduind solemn înaintaşului meu, conferenţiarul universitar Nicolae C. Lungu († 1993), mare compozitor, dirijor şi excelent pedagog, că voi duce mai departe nobila acţiune începută şi ajunsă aproape de sfârşit, am îmbinat aceste cântări, le-am completat, diortosit, unde a fost cazul, aranjat pe ambele notaţii muzicale şi le-am dat spre tipărire. La ediţia din 2015 s-a adăugat şi slujba Sfinţilor Martiri Brâncoveni, după textul aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Am credinţa că, astfel aşezate şi tipărite pe ambele notaţii, aceste cântări vor fi mult mai folositoare şi mai accesibile unei mase tot mai largi de cântăreţi şi doritori de muzică bisericească, ele constituind atât manual pentru şcolile teologice, cât şi carte de strană”, scrie pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu.

„Idiomelar” vine de la „idiomelă” („idiomelon”, de la „idios”-propriu, particular şi „melos”-melodie, imn), care înseamnă „imn”, „cântare”, în formă de tropar cu text în proză, care are melodie proprie şi nu serveşte ca model pentru alte cântări, cum fac automelele, irmoasele şi prosomiile (podobiile sau asemănândele).

Vizualizări: 104

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor