Directoarea Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Maria Berényi, vorbeşte într-un grai românesc rotund, cam ca pe la Oradea. Câteodată, când nu se găseşte în cadre oficiale, strecoară, parcă înadins, accente şi forme regionale („Dumnezo s-o născut la Micherechi”), pe care le continuă cu un zâmbet bonom. Este autoarea mai multor volume dedicate comunităţii româneşti din Ungaria, iar unul dintre acestea, „Poveştile caselor. Români în Buda şi Pesta”, a fost lansat în 2011 şi la Academia Română. Maria Berényi a fost astfel primul român din Ungaria care şi-a prezentat o carte la Academie, după mai bine de 100 de ani. Am stat cu ea de vorbă despre istoria mai puţin cunoscută a românilor din ţara vecină, cu ocazia Congresului Naţional al Istoricilor Români, care a avut loc la Cluj, la sfârşitul lui august.
A fost o perioadă când foarte mulţi români şi aromâni au influenţat semnificativ viaţa socială, economică, culturală a Ungariei. Cât sunt ei de cunoscuţi acum, la nivelul societăţii maghiare?
Eu cred că se ştie despre ei, problema este cum se conştientizează. Dacă ştim ceva, acel lucru trebuie şi conştientizat, iar acest lucru nu se întâmplă. Foarte mulţi turişti români trec prin centrul Budapestei, pe lângă urme româneşti, şi habar nu au. Asta nici nu ar fi o problemă, la nivelul omului de rând, dar observ că nici intelectualii din România nu cunosc aceste epoci înfloritoare pentru cultura românească. Spun înfloritoare, fiindcă Buda şi Pesta, apoi Budapesta (cele două oraşe s-au unit oficial doar în 1873 – n.r.) au fost centre culturale foarte viguroase pentru cultura românească, începând de la secolul al XVIII-lea, cu tipografia din Buda, unde corifeii Şcolii Ardelene au fost cenzori. Petru Maior şi Gheorghe Şincai şi-au editat acolo cele mai multe publicaţii. A fost o perioadă, între 1813 şi 1825, când la Buda s-a publicat mai multă carte românească decât la Iaşi sau la Bucureşti. Deci putem vorbi de o cultură înfloritoare.
http://revistasinteza.ro/wp-content/uploads/2016/10/scoala-ardeleana-300x175.jpg 300w, http://revistasinteza.ro/wp-content/uploads/2016/10/scoala-ardelean... 768w, http://revistasinteza.ro/wp-content/uploads/2016/10/scoala-ardelean... 94w, http://revistasinteza.ro/wp-content/uploads/2016/10/scoala-ardelean... 1280w" sizes="(max-width: 980px) 100vw, 980px" />Maria Berényi lângă grupul statuar Şcoala Ardeleană din faţa Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj | Foto: Vakarcs Loránd
La Buda şi Pesta, mai ales la Buda, s-a stabilit la sfârşitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea, o colonie prosperă de negustori macedoromâni, veniţi din Imperiul Otoman, mai ales după distrugerea oraşului Moscopole, principalul lor centru urban. Foarte multe acţiuni româneşti din acea vreme au avut susţinerea financiară asigurată de această colonie. Era o colonie foarte puternică, în mai multe oraşe din monarhia habsburgică, dar cele mai puternice erau comunităţile de la Viena şi de la Pesta. Foarte multe personalităţi macedoromâne, cum era Emanoil Gojdu, cum era Atanasiu Grabovsky, unchiul lui Şaguna, au fost oameni foarte înstăriţi şi trebuie spus că o bună parte din clădirile din centrul Budapestei de astăzi au fost construite şi au fost proprietatea acestor macedoromâni. Spre exemplu, în piaţa de astăzi Vörösmarty, clădirile din partea de est au fost ale familiei Sina, ale familiei Grabowsky, ale familie Lipa ş.a.m.d. În apropiere era şi casa lui Emanoil Gojdu… Apropo, el acolo a locuit şi acolo a avut şi biroul de avocatură, deşi toată lumea crede că a locuit unde se află Curţile Gojdu. Nu avea cum să locuiască acolo, fiindcă Curţile Gojdu s-au construit între 1902–1905, iar Gojdu a murit în 1870. Locul şi imobilele de pe acel spaţiu s-au aflat în proprietatea lui, iar Fundaţia Gojdu, care i-a gestionat după moarte averea lăsată, a primit acele imobile şi a construit curţile care îi poartă numele, dar el nu a locuit niciodată acolo.
http://revistasinteza.ro/wp-content/uploads/2016/10/berenyi-600x400.jpg 600w, http://revistasinteza.ro/wp-content/uploads/2016/10/berenyi-150x100... 150w, http://revistasinteza.ro/wp-content/uploads/2016/10/berenyi-75x50.jpg 75w" sizes="(max-width: 300px) 100vw, 300px" />Maria Berényi
Maria Berényi s-a născut în 1959 la Méhkerék (Micherechi), Ungaria. În 1986 şi-a luat doctoratul în filologie la Universitatea „Eötvös Lóránd” din Budapesta, iar în 2001 pe cel în istorie, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Între 1983 şi 1993 a fost colaborator la Serviciul de Presă al Minorităţilor din Ungaria, iar din 1993 este director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria.
Aveau aceşti macedoromâni identitate de români?
Identitatea română a fost catalizată de prezenţa corifeilor Şcolii Ardelene, Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, care au fost, toţi trei, cenzori ai tipografiei universitare, şi care frecventau salonul literar românesc din casa lui Grabovsky, un loc de socializare pentru toată elita română şi macedoromână din Buda şi Pesta, dar şi al celor care se aflau în trecere. Spre exemplu, printre cei care au vizitat salonul s-a numărat şi Dinicu Golescu, în călătoria sa prin Occident, care a a avut ca rezultat primul jurnal de călătorie publicat în limba română, care, de altfel, a fost tipărit la Buda, în 1824. Tot în această atmosferă a fost tipărită, la Buda, gramatica lui Gheorghe Roja, apoi a lui Mihai Boiagi, iar macedoromânii au conştientizat că au o limbă maternă proprie, diferită de cea greacă, pe care o foloseau în comerţ, în cadrul unor extinse companii greceşti, cu ramificaţii în toată Europa.
În 1809, ei au cerut preot român, iar în biserica greco-valahă de pe malul Dunării, de atunci până în 1887–1888, într-o duminică se făcea slujba în limba greacă, în cealaltă duminică, se făcea în limba română. Această biserică există şi acum, este ortodoxă în continuare, dar ţine de Patriarhia Rusă.
Totodată, macedoromânii au cerut şi şcoală în limba română, care a funcţionat între 1809 şi 1888. În acel an, la presiunile comunităţii greceşti, şi în urma decesului în 1887 a parohului român Ioanichie Miculescu – cel care a fondat prima revistă beletristică română cu litere latine, „Aurora românească”, tipărită la Pesta între 1863 şi 1865 – a fost închisă şi şcoala românească şi au fost anulate şi slujbele în limba română de la biserică. Pentru că românii din Pesta au rămas fără lăcaş de cult, în 1900, ei au remediat situaţia prin construirea capelei româneşti care şi acum funcţionează şi se află lângă Curţile Gojdu.
Care credeţi că au fost românii din Ungaria care au influenţat cel mai mult societatea ungară?
Influenţă foarte mare a avut, dacă vorbim despre Budapesta, familia Sina şi mai ales Gheorghe Sina, care a fost mâna dreaptă a lui István Széchenyi (unul din marii oameni de stat maghiari ai secolului al XIX-lea – n.r.) şi finanţatorul principal al podului peste Dunăre pe care acesta l-a visat. Dacă treceţi peste Podul cu Lanţuri, dinspre Buda spre Pesta, sunt doi lei, cu blazonul familiei Széchenyi şi blazonul familiei Sina. Budapesta a avut un rol major şi în influenţarea vieţii bisericeşti ortodoxe din Transilvania, prin mitropolitul Şaguna, fiindcă el s-a format la Budapesta. El era de origine aromână, născut la Miskolc, dar a stat şase ani în casa familiei Grabovsky, la Budapesta. Era, prin ei, înrudit cu familia Sina, foarte influentă şi la Viena. Deci, el când mergea la Viena, îi avea ca susţinători pe membrii acestei familii, dar şi pe un bancher important, Popovici, tot de origine română. Cu ajutorul lobby-ului făcut de aceştia i s-au deschis multe uşi viitorului mitropolit. Rezumând, aromânul Şaguna din Miskolc a obţinut reînfiinţarea Mitropoliei Ardealului, având susţinerea unui lobby intens la Budapesta şi la Viena.
În ce relaţii era comunitatea românească din Budapesta cu Principatele Române?
La nivel politic, oficial, nu au fost multe legături. Erau mai mult izolate şi întâmplătoare. Cum a fost vizita lui Dinicu Golescu de care am mai vorbit. Existau însă legături culturale. De exemplu, la nivel de academie, când aceasta s-a constituit, la Bucureşti, intelectualii din părţile ungureşti au avut patru locuri desemnate pentru ei, cu Banatul, Maramureşul, şi un macedoromân. Au fost şi relaţii ziaristice. Sunt mulţi care se întreabă de ce la Budapesta a debutat Eminescu? Fiindcă, revista Familia a lui Iosif Vulcan a trecut Carpaţii şi a ajuns în casa lui Aron Pumnul, la Cernăuţi (care pe atunci era parte tot a Austro–Ungariei – n.r.), iar tânărul Eminescu a văzut revista în casa lui. Atunci, el a trimis mai multe poezii pe adresa revistei, pe care le-a semnat Eminovici, cum îl chema. Naşul său literar este Iosif Vulcan, care i-a publicat poeziile cu semnătura de Mihai Eminescu.
Aţi pomenit de Gojdu de mai multe ori. În România există încă o dezbatere aprinsă cu privire la modul în care a fost fructificată moştenirea sa. Cum vede această problemă un istoric român din Ungaria?
Emanoil Gojdu şi-a gândit testamentul pe 200 de ani şi l-a gândit în cadrele Imperiului Austro–Ungar, care corespundeau cu realitatea momentului. Peste tot, el a spus că moştenirea sa este pentru „românii ortodocşi din Ungaria şi Trasilvania”. România nu exista atunci. Să vă spun că Gojdu nu a fost niciodată la Bucureşti?
Totuşi, el a desemnat ca legatar testamentar Mitropolia din Sibiu, care există şi acum…
Eu zic că, în 1990 – fiindcă înainte nu se putea pune problema, dată fiind frăţia care trebuia să existe între ţările socialiste – Mitropolia din Sibiu nu a fost pregătită să gestioneze această chestiune şi nici nu prea ştia ce să facă cu acest subiect. După aceea, subiectul a devenit unul politic şi deciziile finale au fost luate în Parlamentul României şi Parlamentul Ungariei. Un lucru important care trebuie să se înţeleagă este că, în vreme ce în România există o lege a retrocedărilor, în Ungaria ea nu există. În Ungaria, între 1993–1995 a funcţionat o lege provizorie, care prevedea retrocedarea unor clădiri – biserici, alte spaţii ecleziastice, spaţii sociale etc. În baza acesteia, Episcopia Română din Ungaria a primit capela de lângă Curţile Gojdu, despre care am vorbit mai înainte, dar care nu are legătură cu patrimoniul Fundaţiei Gojdu. Fundaţia Gojdu era cea mai mare fundaţie privată din Imperiu, dar nici ea, nici alte fundaţii private din Ungaria de dinaintea instalării regimului comunist, nu au primit nimic, fiindcă nu a existat o lege în acest sens, după 1990. De ce nu a existat o asemenea lege, nu ştiu.
Dacă ar fi să alegeţi o capitală pentru românii din Ungaria, care ar fi?
Este clar că Micherechi (Méhkerék – n.r.), comună unde românii alcătuiesc marea majoritate a locuitorilor. Între noi, românii din Ungaria, zicem că şi Dumnezeu s-a născut la Micherechi şi îl poreclim Micul Bucureşti. Pe de altă parte, principalele instituţii ale comunităţii româneşti din Ungaria, inclusiv autoguvernarea pe ţară şi Liceul „Nicolae Bălcescu” se află în oraşul Gyula, unde există şi un consulat al României.
Care credeţi că este rolul actual al comunităţii române din Ungaria?
Rolul comunităţii româneşti din Ungaria, şi mă gândesc, bineînţeles, la comunitatea istorică, este să încerce să îşi păstreze identitatea în această lume accelerată, globalizată. Este foarte greu, deoarece comunitatea românească din Ungaria trăieşte într-o zonă rurală. Cred că cea mai bună cale de urmat ar fi instituţionalizarea păstrării identităţii. La ce mă gândesc: spre exemplu, eu conduc Institutul de Cercetări a Românilor din Ungaria de mai bine de două decenii. Acest institut nu este subvenţionat, nici de Guvernul României, nici de Guvernul Ungariei. Ar fi bine ca institutul acesta şi altele asemenea lui să fie bugetare. Institutul a editat deja aproape 100 de publicaţii, iar în acest an va organiza ediţia a 26-a a simpozioanelor sale internaţionale. Dar, în momentul de faţă, acest institut nu poate oferi o perspectivă sigură acelor tineri care au studiat ştiinţele umaniste, şi asta fiindcă el funcţionează ca un ONG, finanţat prin granturi şi pe proiecte. Nu ne permitem decât un post întreg, al meu, încă un post cu jumătate de normă, o contabilă, iar în rest, toţi cei cu care lucrăm sunt colaboratori externi. În fiecare an, intelectualitatea, foarte puţină la număr a românilor din Ungaria, trebuie să lupte pentru supravieţuire.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius