Vă imaginaţi o poveste de Crăciun fără bradul împodobit, pruncul Iisus şi mult aşteptatul Moş Crăciun? Şi totuşi, ea există şi are în centru un bătrân, dar nu unul gras şi cu barbă, care râde tot timpul, ci un avar, domnul Ebenezer Scrooge, care dispreţuieşte cheltuiala nemăsurată caracteristică sărbătorilor de iarnă.
Ce înseamnă azi Crăciunul? În mintea fiecăruia există cel puţin un lucru sau chiar o listă de lucruri legată de această sărbătoare. Între cele mai cunoscute putem aminti: Moş Crăciun, bradul împodobit, cadouri, cozonac, colinde, pruncul Iisus, felicitări (tradiţionale sau virtuale), cumpărături etc. Dacă am tăia aproape tot din această listă, atât de familiară, credeţi că s-ar putea scrie o poveste potrivită sărbătorilor de iarnă?
Click aici pentru o galerie cu posterele diverselor ecranizări
La începutul erei victoriene, celebrul scriitor Charles Dickens a scris o nuvelă despre sărbătoarea Crăciunului foarte bine primită de public şi apreciată de critici, însă complet diferită de tot ceea ce se scrisese până atunci. Putem spune că Dickens este primul autor care modernizează şi democratizează Crăciunul, introducându-l în literatură nu doar ca pe o celebrare ecleziastică, ci ca pe o sărbătoare populară, cu numeroase elemente seculare. Inspirată din propria copilărie şi din situaţia în care se aflau mulţi copii orfani sau săraci în Anglia anului 1843, nuvela A Christmas Carol (Colindă de Crăciun sau Poveste de Crăciun – n.r.) a pornit de la un raport pe care autorul dorea să îl trimită către comisia care se ocupa cu angajarea minorilor. Materialul era un pamflet în care erau prezentate abuzurile la care erau supuşi copiii de către angajatori.
Ulterior, Dickens încearcă să prezinte sezonul Crăciunului atât prin ochii afaceristului, într-o Anglie în plină dezvoltare industrială – în acest context apare monstruosul domn Scrooge, cât şi prin prisma sărbătorii tradiţionale – adică una a bucuriei şi a familiei. Povestea a fost văzută ca o acuză la adresa capitalismului industrial al secolului al XIX-lea şi a jucat un rol important în reinventarea acestei sărbători ca una caldă, de veselie, de bună-dispoziţie. Interesant e faptul că nuvela apare cam în aceeaşi perioadă în care îşi face apariţia şi bradul împodobit.
Crăciunul, moment al bilanţului. Nuvela lui Dickens are în centrul ei povestea unui bătrân afacerist englez, care nu este interesat de nimic altceva decât de economisire şi înavuţire. În seara de Ajun, bătrânul, singur fiind, primeşte vizita unei fantome. Este spiritul fostului său asociat, mort în urmă cu şapte ani. Acesta îl anunţă că în noaptea aceea vor veni alte trei fantome să-l viziteze, care îi vor face bilanţul activităţii sale lumeşti. Prima este spiritul Crăciunurilor din trecut, care îi arată bătrânului întâmplările din trecutul său, începând din copilărie şi mergând până în tinereţea lui Scrooge.
E un spirit blând, care îi arată toate acele decizii care l-au adus în situaţia în care este în prezent – îndepărtat de singura rudă pe care o are, nepotul său. Scrooge este produsul unei copilării în sărăcie, iar aceasta îl determină să fie foarte „prevăzător“ cu banii, izolându-se de cei dragi şi devenind mizantrop, morocănos şi suspicios. Cea de-a doua fantomă este spiritul Crăciunului prezent.
E un spirit al bucuriei, care îi arată lui Scrooge că atitudinea sa, în ceea ce-l priveşte pe nepot şi pe angajatul pe care îl plăteşte cu mult mai puţin decât s-ar fi cuvenit, va avea urmări grave în viitor; va determina chiar moartea copilului angajatului. Ultima fantomă este spiritul Crăciunurilor viitoare, care îi arată lui Scrooge că, dacă va continua să îşi ducă viaţa aşa cum o face acum, moartea sa nu va interesa pe nimeni, iar averea sa, pentru care a lucrat toată viaţa, îi va fi furată. Întreaga construcţie nu este altceva decât un bilanţ al faptelor, menit să-l determine pe bătrânul avar să-şi schimbe comportamentul faţă de ceilalţi şi să intre în spiritul veseliei şi al bunăvoinţei caracteristice noii mode a Crăciunului victorian.
Crăciunul de azi, moştenirea lui Dickens?
Modalitatea actuală a respectării Crăciunului este, în mare măsură, rezultatul renaşterii de la mijlocul perioadei în care Imperiul Britanic a fost condus de regina Victoria (1819-1901). Se pare că vacanţa de Crăciun, aşa cum o ştim azi, a apărut datorită notorietăţii nuvelei A Christmas Carol. Prin încercarea lui Dickens de a construi Crăciunul ca pe o sărbătoare a familiei, centrată pe generozitate – spre deosebire de ceea ce se petrecea anterior epocii victoriene, când Biserica era centrul evenimentului –, autorul s-a pliat mai bine pe moda vremii, în care secularizarea era considerată un factor de progres. Tot datorită bunei reputaţii pe care a avut-o nuvela, expresia „Merry Christmas!“ (Crăciun fericit!) a cunoscut o largă răspândire, devenind astăzi formula de salut în preajma sărbătorilor de iarnă.
Dacă urmărim lucrurile, putem vedea că nuvela lui Dickens a încurajat apariţia unei perioade distincte în cadrul anului şi a ritmului de viaţă. Teoretic, existau nişte premise în acest sens, însă povestea a dat exact direcţia necesară unei societăţi pentru a crea ceea ce numim astăzi sezonul Crăciunului. De aici şi până la lucruri caracteristice Crăciunului – mâncare, cântece, obiceiuri sau chiar lista de care aminteam la începutul articolului – e doar un pas. Anumite lucruri existau cu certitudine dinainte de această delimitare, însă ele dobândesc acum un cadru în care să se dezvolte.
Cea mai veche ecranizare a unei poveşti de Crăciun. Dacă întrebi azi care este filmul ce aminteşte fiecăruia de Crăciun, răspunsurile acoperă o arie largă, de la animaţiile „Bambi“ sau „Pinocchio“, la seria de comedii „Home alone“, însă prima poveste de Crăciun ecranizată vreodată a fost A Christmas Carol, chiar la începuturile invenţiei lui Lumière, în 1901. Şi aceasta este şi cea mai ecranizată poveste de Crăciun, din toate câte au existat. Sunt, astfel, peste o sută de ecranizări (pentru cinema sau televiziune) şi adaptări pentru teatru, radio şi operă.
Printre cele mai cunoscute pelicule adaptate după cartea lui Dickens, amintim: „Scrooge“ (1951), peliculă ce îl are în rolul principal pe Alastair Sim; „A Christmas Carol“ (1938), muzicalul „Scrooge“ (1971) cu Albert Finney, adaptarea pentru televiziune „A Christmas Carol“ (1999), cu Patrick Stewart şi, nu în ultimul rând, animaţia 3D apărută în 2009 care îl are cap de afiş pe celebru comedian Jim Carrey. Povestea a fost scrisă şi rescrisă pentru diferite categorii de public, de la cei mici la melomani, iar lipsa Moşului în haină roşie nu ştirbeşte cu nimic farmecul sezonului Crăciunului.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius