altmarius

cultură şi spiritualitate

A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna mai 2019

La mijlocul primăverii îşi face apariţia un nou număr al revistei "Lumina creştinului". Revista a ajuns la numărul 5 (353) al celui de-al XXX-lea an, din seria nouă.

În luna mariană îşi face apariţia un nou număr al revistei "Lumina creştinului". Revista a ajuns la numărul 5 (353) al celui de-al XXX-lea an, din seria nouă.

Pe prima copertă se află o imagine ce-l reprezintă pe papa Francisc având în spate catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. Întâlnirea de la Iaşi cu Sfântul Părinte va avea şi un profund caracter religios, şi anume împărtăşirea credinţei. Ne aflăm în plina desfăşurare a pregătirii venirii Sanctităţii Sale în vizita pe care o va desfăşura în România şi în special la noi, la Iaşi. De aceea, suntem invitaţi să ne pregătim cum se cuvine pentru a-l întâmpina pe papa Francisc la noi, la Iaşi, cu bucurie şi seninătate.

În pagina a doua se află articolul intitulat "Grădina Maicii Domnului", urmată de rubrica "Mesaj terezian", cu episodul "Toată frumoasă!". Intenţia de rugăciune universală pentru această lună constă în invitaţia de a ne ruga pentru ca, prin implicarea propriilor membri, Biserica din Africa să fie ferment de unitate între popoare, semn de speranţă pentru acest continent.

În paginile 3-4 ale revistei puteţi citi scrisoarea pastorală intitulată "O floare preţioasă în grădina Maicii Domnului", a PS Petru Gherghel.

Pagina 5, realizată de pr. Cristian Diac, conţine un articol intitulat "Cine este papa Francisc?" - o scurtă biografie a papei Francisc.

La paginile 6-7 veţi găsiţi un interviu luat părintelui Daniel Iacobuţ de către pr. Cornel Cadar. Acest interviu luat părintelui Daniel, în calitatea sa de membru al Comisiei de pregătire a evenimentului de la Iaşi, se intitulează "Apropiata vizită a papei Francisc" şi se vrea a fi o aprofundare a imaginii papei Francisc şi a semnificaţiei vizitei sale în ţara noastră.

Pr. Adrian Blăjuţă, în cadrul paginii 8, oferă mai multe informaţii de actualitate privind vizita papei Francisc la Iaşi. Părintele concentrează în cadrul acestei pagini cele mai noi, importante şi utile informaţii privind organizarea acestei vizite la Iaşi.

Pagina 9, îngrijită de pr. Cristian Diac, prezintă informaţii cu privire la vizitele pe care papa Francisc le va desfăşura în luna mai, în Bulgaria şi în Macedonia de Nord. Aceeaşi pagină găzduieşte şi câteva informaţii furnizate de comunicatul secretariatului Conferinţei Episcopilor din România.

La pagina 10, seminaristul Ciprian Fechetă semnează articolul intitulat "Cardinal de la Roma, Doctor Honoris Causa la Iaşi". Tot în cadrul acestei pagini puteţi citi articolul "Creştinul - ferment de unitate", semnat de Celina Romila.

În rubrica "Istorie", din pagina 11, puteţi citi un articol semnat de pr. Cornel Cadar, intitulat "Catolicii din Moldova în timpul Primului Război Mondial (XVI)", iar în rubrica "Mesajul sfinţilor" găsiţi un articol scris de pr. Petru Ciobanu, intitulat "Vizitele pastorale (IV)".

În rubrica "Sanctuare", pr. Iosif Dorcu ne prezintă un alt sanctuar numit Baclaran. În cadrul acestui articol, părintele face o mică incursiune în istoria edificiului după care prezintă detaliile cele mai semnificative ale acestui sanctuar.

La pagina 14, dedicată familiilor, pr. Felician Tiba ne propune un articol intitulat "Papa Francisc a dat mâna cu mine!" Totodată poate fi regăsită rubrica "Pentru copii", unde, la pagina 15-16, vă aşteaptă continuarea istorioarei morale "Micul conte", scrisă de Christofor V. Schmid şi tradusă de Bronislav Falewski.

În cadrul aceleaşi pagini 16, pr. Felician Tiba a prelucrat un articol intitulat "Papa Francisc le-a fost model".

La pagina 17, pr. Felix Roca a semnat articolul intitulat "El trăieşte şi te vrea viu!", adresat tuturor tinerilor. Este un articol ce se vrea a fi o aprofundare a câtorva idei prezente în exortaţia apostolică "Christus vivit" a papei Francisc adresată tuturor tinerilor.

În pagina următoare, ne este prezentat imnul vizitei Sfântului Părinte la Iaşi, "Să mergem împreună", text scris de părintele Cristian Diac şi muzica fiind compusă de părintele Marcel Balint, OFMConv.

Pagina 19 vă întâmpină cu două rubrici, una intitulată "Ne descurcăm sau mergem împreună?", semnată de pr. Laurenţiu Dăncuţă, iar cealaltă "Bun de recitat" de pr. Cristian Chinez.

La pagina 20, în rubrica misiuni, găsiţi articolul intitulat "Unde există bunăvoinţă, rezultatele apar", semnat de părintele Florin-Petru Sescu. Mai multe ştiri pe scurt din viaţa Bisericii universale, dar şi din cea locală, pot fi găsite la paginile 21-23.

Pagina 24 conţine rubrica în apărarea sănătăţii şi găzduieşte articolul intitulat "Osteoartrita şoldului", semnat de dr. Bianca Hanganu.

Rubrica "Poşta redacţiei", de la pagina 25, oferă răspunsuri la întrebările adresate de cititorii revistei, fiind inclusă şi explicaţia oferită de pr. profesor Iosif Antili la întrebarea "Isus a înviat din morţi a treia zi. Învierea noastră însă va avea loc la sfârşitul timpurilor. Cum vom învia de vreme ce trupurile noastre vor fi atunci "praf şi cenuşă?"

Pagina 26 găzduieşte noutăţile editoriale, de asemenea şi un nou concurs care vă aşteaptă cu premii pe măsură. Tot la această pagină veţi afla şi lista cu numele câştigătorilor concursului din luna martie.

Penultima copertă oferă cititorilor oportunitatea de a completa rebusul intitulat "Parabolele împărăţiei (II)" şi rezolvarea rebusului din numărul trecut.

Vă invităm cu căldură să acordaţi timp edificării spirituale citind revista "Lumina Creştinului" pentru a vă îmbogăţi din trăirea spirituală a Bisericii!

Marian Păuleţ

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.

* * *

"Lumina creştinului" 
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXX, nr. 5 (353), mai 2019, 1,5 lei

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor