altmarius

cultură şi spiritualitate

A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna februarie 2019

Luna februarie aduce cu sine un nou număr al revistei "Lumina creştinului". Revista a ajuns la numărul 2 (350) al celui de-al XXX-lea an, din seria nouă.

Pe prima copertă se află o imagine ce reprezintă logoul marian care va însoţi vizita papei Francisc în România, în decursul acestui an, mai precis în intervalul 31 mai - 2 iunie 2019. Logoul are ca temă invitaţia "Să mergem împreună!".

În pagina a doua se află articolul intitulat, Mărturisitori ai credinţei creştine (XI), urmată de rubrica "Mesaj terezian", cu episodul "Conştiinţa comuniunii". Intenţia de rugăciune universală pentru această lună constă în invitaţia de a ne ruga pentru primirea cu generozitate a victimelor traficului de persoane, ale prostituţiei şi ale violenţei.

În paginile 3-4 ale revistei puteţi citi un editorial intitulat "Motiv de mare bucurie! Vizita Sfântului Părinte papa Francisc la Iaşi", semnat de PS Petru Gherghel.

Pagina 5, realizată de pr. Adrian Blăjuţă, conţine un articol ce tratează anumite aspecte ale venirii papei Francisc în România, cu referire şi la etapa Iaşi. În cadrul aceleiaşi pagini, pr. Mihai Augustin Folner, OCarm, tratează despre Ziua Persoanelor Consacrate, pe care Biserica o comemorează în fiecare an, la 2 februarie.

La paginile 6-7 găsiţi un interviu luat episcopului Aurel Percă de pr. Cornel Cadar. Acest interviu abordează vizita "ad limina" din toamna anului trecut (5-11 noiembrie 2018), în special tema venirii papei în România, o dorinţă care devine realitate. Pagina 8, semnată de pr. Cornel Cadar, oferă informaţii cu privire la tema celei de-a XXVII-a Zi Mondiale a Bolnavului şi totodată câteva gânduri ce aprofundează însemnătatea acestei zile. Pr. Cristian Diac oferă, în cadrul paginii 10, un material ce prezintă bilanţul lucrătorilor pastorali ucişi în decursul anului trecut.

La pagina 10 veţi găsi un articol intitulat "Paşi spre unitatea creştinilor", semnat de pr. Adrian Blăjuţă. Tot în cadrul acestei pagini puteţi citi tema cu privire la exploatarea persoanelor semnată de Maria Bordianu. În rubrica "Istorie" puteţi citi un articol semnat de pr. Cornel Cadar, intitulat "Catolicii din Moldova în timpul Primului Război Mondial (XIII)", iar în rubrica "Mesajul sfinţilor" găsiţi un articol scris de pr. Petru Ciobanu, intitulat "Vizitele pastorale (I)".

În rubrica "Sanctuare", pr. Iosif Dorcu publică la rândul său un articol dedicat sanctuarului Blois, sanctuar aflat pe malul drept al Loarei, în centrul Franţei, între Orleans şi Tours.

La pagina 14, dedicată familiilor, pr. Felician Tiba ne propune un articol intitulat "Vreau un tată patron!". Totodată poate fi regăsită rubrica "Pentru copii", unde, la pagina 15, se continuă redarea istorioarei morale a lui Iosif Spillmann, "Nepotul reginei".

Pagina 16 prezintă un material prelucrat de pr. Felician Tiba şi intitulat "Daţi-mi, vă rog, o lumânare!".

La pagina 17, pr. Felix Roca a semnat articolul intitulat "Este bine a-l urma pe Isus", adresat tuturor tinerilor.

În pagina următoare, articolul intitulat "Ziua Mondială a Tineretului" a fost semnat de Oficiul Naţional pentru Pastoraţia Tineretului. De asemenea, la aceeaşi pagină, veţi putea citi câteva gânduri împărtăşite de seminaristul Alin-Corneliu Sabău cu privire la întâlnirea grupului Taizé, la Madrid.

Pagina 19 vă întâmpină cu două rubrici, una intitulată "Goana după iubire", semnată de pr. Laurenţiu Dăncuţă, iar cealaltă "Universalitatea mântuirii" de pr. Cristian Diac.

Pagina 20 cuprinde gândurile celor patru studenţi seminarişti plecaţi în Africa, în zonele de misiune.

Mai multe ştiri pe scurt din viaţa Bisericii universale, dar şi din cea locală, pot fi găsite la paginile 21-23.

Pagina 24 conţine curierul juridic care cuprinde întrebările adresate de cititorii revistei şi răspunsurile oferite de doamna avocat Mihaela Ciobanu.

Rubrica "Poşta redacţiei", de la paginile 25, respectiv 26, oferă răspunsuri la întrebările adresate de cititorii revistei, fiind inclusă şi explicaţia oferită de pr. profesor Iosif Antili la întrebarea "Ce a făcut profetul Iona timp de trei zile şi trei nopţi cât a stat în pântecele balenei?"

Penultima copertă oferă cititorilor oportunitatea de a completa rebusul intitulat "Sărbătoarea luminii".

Vă invităm cu căldură să acordaţi timp lecturii spirituale citind revista Lumina Creştinului pentru a vă îmbogăţi din trăirea spirituală a Bisericii!

Marian Păuleţ

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.

* * *

"Lumina creştinului" 
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXX, nr. 2 (350), februarie 2019, 1,5 lei

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor