În următoarea perioadă va avea loc târgul de carte Bookfest, în intervalul 20-24 mai, la Romexpo. Ca-n fiecare an, editurile din România pregătesc zeci de titluri noi, numeroase lansări de carte și evenimente care să reunească cititorii la standurile lor. Și echipa Hypera așteaptă cu nerăbdare târgul, știind că, la finalul zilei, ajungem acasă cu sacoșele pline cu cărți cât să ne-ajungă toată vara. Am stat de vorbă cu prietenii de la Editura Nemira, iar Luca Dinulescu ne-a povestit ce pregătește pentru ediția Bookfest din acest an. Și am pregătit și câteva fragmente în avanpremieră, bonus pentru iubitorii de literatură SF.
Luca Dinulescu:La această ediţie Bookfest, ne pregătim să dăm cititorii pe spate, dar asta numai cât să cadă direct în confortul şezlongurilor şi al hamacelor unde sperăm să lectureze o vară întreagă. Ce? Bineînţeles, noutăţile noastre, titluri care mai de care mai apetisante şi mai dornice să ajungă la voi în biblioteci. De la „Lumea de gheaţă şi foc”, trecând prin povestea librarului A.J. Fikry şi ajungând până la cosmogonia exemplară şi prietenoasă a Davei Sobel, avem cam tot ce şi-ar putea dori un cititor exigent. Inclusiv poezia plumburie a lui Bacovia. Veniţi la standul Nemira între 20 şi 24 mai, la Bookfest. Încercaţi-ne.
Printre titlurile noi pe care editura Nemira le pregătește pentru Bookfest 2015 se află Viața de poveste a lui A.J. Fikry de Gabrielle Zevin, Lumea de gheaţă şi foc de George R.R. Martin, Elio M. García Jr. și Linda Antonsson, Noroi, transpirație și lacrimi de Bear Grylls, Colecționara de parfumuri de Kathleen Tessaro, Planetele de Dava Sobel, Drumul prin poartă de Frederik Pohl, Între cer și pământ de Liviu Radu,Casa cu daruri de George Banu și Luna ucigașă de N.K. Jemisin.
Viața de poveste, povestea librarului A.J. Fikry (colecția Babel) ne povestește despre schimbare, despre șansă și despre oportunitățile care apar nu-știm-de-unde și schimbă lucrurile semnificativ, dacă nu integral.
Citește un fragment în avanpremieră:
„Se avântă în lista de iarnă. Atât în ceea ce priveşte dimensiunea, cât şi așteptările, lista de iarnă e cea mai mică din tot anul. Câteva debuturi importante (sau cel puţin promiţătoare); în rest, e plină de titluri faţă de care editura are cele mai firave speranţe comerciale. Totuși, lui Amelie îi plac cel mai mult „titlurile de iarnă“. Acestea sunt volumele umile, învingătorii improbabili, pariurile riscante. (N-ar fi exagerat să spunem că Amelie crede acelaşi lucru despre ea însăși.) Lasă la urmă cartea ei preferată: un volum de memorii scris de un bărbat de optzeci de ani, un flăcău tomnatic care s-a căsătorit la şaptezeci şi opt de ani. Mireasa lui a murit la doi ani după nuntă, la şaptezeci şi opt de ani. De cancer. Conform biografiei, autorul a lucrat ca reporter pe teme ştiinţifice pentru câteva ziare din Vestul Mijlociu al Americii, iar proza lui e precisă, amuzantă, deloc sentimentală. În tren Amelia plânsese fără să se poată stăpâni, de la New York până la Providence. Ştie că The Late Bloomer e o carte minoră şi că descrierile sună puţin cam mult a clişee, dar e convinsă că alţii o să se îndrăgostească de ea, dacă o să-i acorde o şansă. După experienţa ei, majoritatea problemelor din viaţa oamenilor s-ar rezolva dacă lumea ar acorda şanse mai des.”
Lumea de gheață și foc de George R.R. Martin, Elio M. Garcia Jr. și Linda Antonsson, volumul cu ilustrații care șade la baza serialului Urzeala Tronurilor, prezintă o istorie amplă a celor Șapte Regate și a Westerosului. Cunoscătorii lumii fictive vor descoperi ilustrații ale luptelor legendare, descrieri inspirate, rivalități și revolte, precum și genealogia caselor Stark, Lannister și Targaryen și informații despre istoria și cultura ținutului Westeros.
Citește un fragment în avanpremieră:
„Rondul de Noapte este unic în cele Șapte Regate, frăția legată prin jurământ care a apărat Zidul secole și milenii de-a rândul, născută în urma Nopții celei Lungi, iarna întinsă de-a lungul unei generații întregi, care i-a adus pe Ceilalți în ținuturile oamenilor și aproape că i-au nimicit.
Istoria Rondului de Noapte este una îndelungată. Poveștile încă mai vorbesc despre cavalerii negri de pe Zid și despre chemarea lor nobilă. Însă Epoca Eroilor s-a terminat demult, iar Ceilalți nu s-au mai arătat de mii de ani, dacă au existat vreodată.
Și-așa, an după an, Rondul s-a micșorat. Arhivele lor dovedesc că acest declin se accentuase chiar înainte de vremea lui Aegon Cuceritorul și a surorilor sale. Cu toate că frații negri din Rond încă mai păzesc regatele oamenilor pe cât de nobil pot, amenințările cu care se confruntă nu mai vin dinspre Ceilalți, suflete, uriași, înțelepții pădurii, wargi, schimbători de formă și alți monștri din poveștile și legendele copiilor, ci, mai degrabă, dinspre barbarii înarmați cu topoare din piatră și măciuci; înrăiți, în mod sigur, dar totuși oameni, care nu se pot pune cu niște războinici disciplinați.”
Noroi, transpirație și lacrimi este volumul autobiografic al lui Bear Grylls, de profesie aventurier. Cartea prezintă experiențele vieții sale, de la copilăria pe o insulă de pe coasta Angliei, la expedițiile de alpinism, arte marțiale și accidentul care ar fi putut să-i schimbe viața.
Citește două fragmente în avanpremieră:
„În scurt timp, am rămas singur în zona cargo a avionului. M-am uitat în jos, am tras aer în piept, apoi m-am lăsat pe treaptă. Aerul mi-a modelat corpul într-un arc şi am simţit cum răspunde la mişcările mele. Când am coborât un umăr, vântul a început să mă răsucească, iar în faţa ochilor am văzut orizontul. O astfel de senzaţie este numită „libertatea cerului”. Pe ceilalţi îi vedeam ca pe nişte puncte mici în cădere sub mine, după care i-am pierdut printre nori. Câteva secunde mai târziu, alunecam şi eu printre nori. Îi simţeam umezi pe faţă. Îmi plăcea la nebunie senzaţia aceea de cădere oarbă!”
„Everestul se profila deasupra noastră, la doar cincisprezece kilometri spre nord. Mi-am asumat nişte riscuri în felul în care am urcat, iar acum, privind în urmă, mă înfior. Nu am dat mare importanţă corzilor şi asigurării, preferând, în schimb, să mă trezesc devreme, să iau pioleţii şi să-i dau bătaie. Îmi amintesc că eram pe un versant pietros abrupt, cu un hău de 1100 de metri sub mine. Stăteam într-un echilibru precar, pe două puncte din faţă ale crampoanelor, fredonând o melodie a lui Gypsy Kings şi încercând să mă întind spre un colţ care nu prea îmi era la îndemână.”
Colecționara de parfumuri interzise explorează aventurile tinerei Grace Monroe pe străzile din New York, Monte Carlo, Paris și Londra, în timpul cărora devine muză a celor mai mari creatori de parfumuri. Volumul ilustrează relația dintre muză și artist și modul în care mirosurile pot aduce o grămadă de amintiri.
Citește aici un fragment în avanpremieră:
„Imediat cum păși înăuntru, o întâmpină mireasma unui parfum. Nu floral sau discret, ci unul puternic, sofisticat. Asemenea unei mâini care se întinde peste o distanță imposibilă pentru a străpunge vălul care le separa; o apăsa cu putere în coșul pieptului, țintuind-o locului. Avea o ascuțime metalică, aproape intruzivă în originalitatea lui. Grace simți cum i se zburlește părul pe spate. Această femeie era reală, nu vreo zână blajină, benevolentă din poveștile de adormit copiii. Grace se afla acum pe tărâmul ei. Un pat mare, din lemn sculptat, trona în mijlocul camerei. Cadrul era în stil bateau lit, cu capătul mare acoperit cu intarsii complicate. Era singura piesă de mobilier rămasă în întregul apartament. Grace privi în sus. Tavanul era zugrăvit într-un albastru foarte pal, scăldat într-o lumină interioară aurie. Imita foarte realist nuanțele delicate ale unui cer de vară. Aici era locul unde Madame d’Orsey își întreținea amantul și își exersa arta. Gândul o făcu să se înfioare. Fără să vrea, îi veni în minte Vanessa; fantoma ei părea să plutească fără zgomot prin camere, absorbită de sine, nepăsătoare, pășind peste podelele din lemn cu picioarele goale și împodobită cu perle. Dragostea e o artă, un joc dezlegat și stăpânit de către jucătorii talentați. Un joc ale cărui taine îi rămâneau necunoscute lui Grace.”
Drumul prin poartă a lui Frederik Pohl continuă saga Heeche și povestește aventurile curajoșilor care au ales să vadă unde îi duce nava Heeche, descoperirile lor și experiențele inedite.
Citește aici un fragment în avanpremieră:
„A fost o vreme, cam cu o jumătate de milion de ani în urmă, când nişte vecini noi au venit în apropierea sistemului solar al Pământului. Erau dornici să fie prietenoşi – adică, aşa ar fi vrut să fie dacă puteau găsi prin zonă pe cineva cu care să se împrietenească. Astfel că, într-o zi, au poposit pe a treia planetă din sistem, cea pe care acum o cunoaştem ca fiind Pământul însuşi, ca să vadă cine-o fi acasă. Nu era cel mai potrivit moment pentru o vizită. Sigur, exista destulă viaţă pe Pământ, nu încape nicio îndoială. Planeta forfotea de vietăţi. Erau urşi ai cavernelor şi pisici cu dinţi-sabie şi tot felul de fiinţe ca elefanţii şi făpturi cum ar fi cerbii. Erau şi şerpi, peşti, păsări şi crocodili; şi mai erau germeni de boli şi devoratori de cadavre; mai erau şi păduri, savane şi vegetaţie de toate soiurile. Un singur element, însă, se ilustra prin absenţă din catalogul vieţuitoarelor terestre. Mare păcat, fiindcă tocmai aceea era singura calitate pe care vizitatorii ţineau cel mai mult s-o găsească. Ceea ce nu puteau găsi nicăieri pe planetă acei vizitatori din spaţiu era inteligenţa. Pur şi simplu încă nu fusese inventată.”
Planetele (colecția Anticipația) a lui Dava Sobel, autor cunoscut pentru popularea științei, vine cu trăsături, secrete, enigme și legende despre planetele din Sistemul Solar și oferă o perspectivă aparte asupra locului nostru în Univers.
Citește aici un fragment în avanpremieră:
„Obsesia mea pentru planete a început, dacă îmi aduc bine aminte, când eram în clasa a treia, la vârsta de opt ani – chiar pe atunci am învățat că Pământul mai are frați și surori în spațiu, cum aveam eu frați mai mari, în liceu și la facultate. Prezența lumilor vecine era o revelație distinctă și în același timp misterioasă în 1955, pentru că, deși fiecare planetă își avea numele și locul ei în familia Soarelui, se știa foarte puțin despre ele. La fel ca Paris și Moscova, doar că în mai mare măsură, Pluto și Mercur stârneau imaginația unui copil, ademenind-o către utopii ultraexotice. Cele câteva lucruri certe care se știau despre planete sugerau aberații fantastice, de la extreme insuportabile de temperatură la deformarea timpului. Dacă Mercur, de exemplu, putea face ocolul Soarelui în doar 88 zile, comparativ cu cele 365 câte îi trebuiau Pământului, atunci un an pe Mercur zbura pur și simplu în numai trei luni, așa cum „anii câinești” concentrau șapte ani de existență patrupedă într-unul singur al stăpânului câinelui, explicând, prin urmare, de ce animalele de companie trăiesc, din păcate, atât de puțin. Fiecare planetă deschidea un teritoriu propriu al posibilităților, propria versiune a realității. Se presupunea că Venus ascunde sub învelișul permanent de nori mlaștini luxuriante, unde oceanele de petrol, sau, eventual, de apă gazoasă, scaldă păduri tropicale pline de vegetație de culoare galbenă și portocalie. Și aceste opinii veneau de la oameni de știință serioși, nu din cărți de benzi desenate sau de literatură de senzație.”
Între cer și pământ de Liviu Radu (colecția Nautilus), vine cu povești despre călătorii în timp prin universuri paralele, creaturi fantastice, ședințe ciudate de spiritism și tot felul de calculatoare cu voință proprie care-și duc veacul în infern, modificări genetice și părinți feroce. Noțiunea de apocalipsă apare și ea, iar haosul și isteria sunt la ordinea zilei.
Citește un fragment în avanpremieră:
„Se trezi abia după vreo douăzeci şi patru de ore standard cu o durere groaznică de cap şi cu dorinţa aprigă de a se sinucide imediat. Regretă nespus că nu avusese curajul să încalce legea şi să-l fure pe Cotirans, căci l-ar fi încântat să aibă posibilitatea să-l strângă de gât pe robot. Ştia că nu așa i-ar fi trecut mahmureala, dar i-ar fi adus un pic de bucurie în viaţa lui tristă, nespus de tristă… Era gata să-şi plângă de milă, când o voce gravă se recomandă, cu bunăvoinţă şi cu oarecare compătimire:
– Eu sunt Robotul dumneavoastră, adică sunt inteligenţa artificială a navei. Vă stau la dispoziţie. Pentru început, daţi-mi voie să vă ofer o licoare recomandată de prietenul nostru comun, Cotirans, pentru asemenea cazuri…
Şi aşa începu călătoria cea lungă a împuternicitului imperial: cu o mahmureală cruntă. Iar Iuligar îşi zise că poate treaba asta prevestește anumite lucruri, după care se întrebă ce se întâmpla cu el de începuse să aibă înclinaţii spre misticism. După care nu mai avu timp să se întrebe nimic, pentru că lichidul pe care fu obligat să-l bea îi luă mahmureala cu mâna (după care se întrebă cum era posibil aşa ceva, din moment ce lichidele n-au membre), deci se simţi în stare de funcţionare şi se apucă să cerceteze nava care gonea de zor către o destinaţie deocamdată necunoscută lui.”
Casa cu daruri a lui George Banu (colecția Yorick, continuare a cărții Parisul Personal) continuă călătoria inițiată în prima parte și oferă o imagine de ansamblu asupra unei vieți care integrează ființe și scene intime: un înger baroc rănit, o fotografie metafizică, un Iisus sau o coroană a lui Aureliu Manea.
Citește un fragment în avanpremieră
„Apartamentul meu cu ziduri obosite care-mi exasperează sau îmi fascinează invitaţii, apartamentul meu a sfârșit prin a fi o confesiune implicită și astfel mi-ar plăcea să-l interpreteze cei ce au acces aici. O mărturie a indeciziei care mă fondează și îmi interzice să aleg, o mărturie a iubirii de om pe care încerc să o satisfac regăsindu-l în variantele sale cele mai opuse, sfânt, trivial sau ludic. Nu mă pot despărţi de „figură” – „abstracţia” nu mă atrage – și o caut peste tot, încerc să mi-o aliez și caut să o interpretez, oricum, oriunde, sub toate ipostazele. În adept al „figurii” mi-am epuizat spaţiul vital fără a mă resemna să eșuez în „monoteismul” colecţionarului, m-am dispersat și m-am pierdut, sfârșind prin a face din apartamentul meu un autoportret. Vizitându-l, mă recitesc. Dar nu mă îngrozesc, nici nu mă iubesc. Răsfoiesc acest maculator al vieţii unde poteci și drumuri se încrucișează în dezordine, iar eu mă recunosc în rătăcirile pe care le constat. Eu l-am constituit, eu îl interpretez. Apartamentul personal e o instalaţie.”
Luna ucigașă a lui N.K. Jemisi (Nautilius, seria Vise întunecate), nume puternic în literatură speculativă, ilustrează un altfel univers, cu o cetate străveche Gujaareh, cu străjeri, colectori, preoți ai Zeiței Viselor, univers care funcționează după legea supremă a păcii. Cum asta nu poate dura la nesfârșit, se-ntâmplă o mare conspirație în templul din Gujaareh, iar Ehiru, cel mai faimos colector, trebuie să își reconsidere misiunea.
Citește un fragment în avanpremieră
„Nu numai umbrele-l ajutau pe preot să se furişeze. Pregătirea îndelungată îi înăbuşea paşii pe piatră, tălpile-i erau, oricum, goale. De altfel, era îmbrăcat sumar, încrezându-se în întunecimea pielii sale drept camuflaj, pe când se strecura mai departe, luându-se după zgomotele oraşului. Plânsul unui copil din clădirea de peste drum. Făcu un pas. Râsul de la câteva etaje de sub marginea pervazului. Se îndreptă de spate când ajunse la fereastra care-i era ţintă. Un plânset înăbuşit şi zgomotul unei încăierări de pe o alee la un cvartal distanţă. Se opri, ascultând şi încruntându-se. Însă zarva încetă când lipăitul unor sandale pe pavelele din piatră se pierdu în depărtare, iar el se destinse. Când strigătele de iubire ale tinerei perechi de alături plutiră pe-o pală de vânt, se strecură printre perdelele camerei din spatele lor. Un dormitor: un exemplu de eleganţă ponosită. Ochii preotului distinseră scaune graţioase, îmbrăcate în stofă zdrenţuită, mobilele din lemn fără culoare din cauza lipsei lustrului. Ajungând lângă pat, avu grijă să nu umbrească faţa celui care dormea acolo, însă ochii bătrânului se deschiseră oricum, clipind umezi în lumina slabă.”
Treceți pe la standul Nemira și bucurați-vă de noile titluri care prezintă lumi și universuri paralele, precum și experiențe inedite, senzații tari și întâmplări atipice. Ne vedem la Bookfest!
sursa foto main: cooperation.ch
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius