altmarius

cultură şi spiritualitate

6 din 49. E bun textul. Şi actorii sunt buni

6 din 49. E bun textul. Şi actorii sunt buni

de Andrei Crăciun


Alexandru Maftei, cunoscut ca regizor de film („Domnişoara Christina” şi „Bună, ce faci?”) a debutat ca regizor de teatru cu spectacolul „6 din 49”, de Spiró Győrgy (traducerea Zeno Fodor). Se joacă la Teatrul de Artă din București, pe Strada Sfântul Ștefan, la numărul 21. Piesa are doar doi actori, dar ce actori! Ţineţi minte aceste nume: Dana Voicu şi Liviu Cheloiu. Ei sunt aceia.

Am un telefon oarecum inteligent. Îmi arată, inclusiv, cum e vremea. Are ceva dintr-o epidermă. Sunt, dragi cititori, minus 17 grade la București. E frig și e pustiu pe Strada Sfântul Ștefan. Stau cu telefonul acesta oarecum inteligent în mână, e o seară de joi, se termină încă un ianuarie, ducă-se!

În spate am Teatrul de Artă și în față Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Aici am învățat carte. Mă gândesc: sunt șapte ani de când n-am mai fost în clădirea aceasta. 2007, Dumnezeule!

Timpul n-are, firește, răbdare. Așa cum sunt, melancolic și înghețat, trebuie să intru în Teatrul de Artă. Vreau să văd spectacolul „6 din 49”, trebuie să-l văd. În portofel am un bilet de loterie. Joc, în fiecare joi și în fiecare duminică, aceleași numere de aproape douăzeci de ani. Bineînțeles că n-am câștigat niciodată.

Înspre Caraibe!

Dana Voicu stă într-o bucătărie. Liviu Cheloiu se întoarce acasă, are exact fața care îi trebuie, fața omului venit de la serviciu într-o zi ca asta, poartă un fes pe vârful capului, aidoma președintelui României în vizitele de lucru de altădată. Au trecut 15 minute peste ora 20.

În cealaltă viață, de dincolo de teatru, au fost extrase cele șase numere câștigătoare. Aș vrea să îmi deschid telefonul oarecum inteligent, să intru pe www.loto.ro, să văd că am câștigat, să urc pe scenă și să fac acest anunț, că, gata!, sunt milionar, apoi să plec spre casă, în mahalaua Teilor, și de aici mai departe la aeroport, și mai departe înspre Caraibe, fără să privesc în urmă. Nu se face, însă, să deschizi telefonul în timpul unei reprezentații.

Ce numere or fi fost extrase? Am câștigat? Dar cum să câștig tocmai eu? Cine sunt eu? Sunt alții care merită mai mult! Da, sunt perseverent, consecvent, chiar, ca orice bou, dar alții își joacă numerele de patruzeci poate chiar de cincizeci de ani. Nu, n-am cum să câștig!

Extazul, nebunia

Pe scenă iese la iveală că bărbatul a câștigat la loterie. Peste zece milioane de euro! Cum știm toți de la Manu Chao încoace: viața e o tombolă și uite că…

Încep extazul și nebunia. Se fac planuri, se iau la rând toate scenariile posibile. Vezi cum își face loc, decis, paranoia. Îmi iau un răgaz să mă privesc puțin din exterior. Îmi e milă, îmi e scârbă de mine! De câte ori n-am făcut și eu ca Liviu Cheloiu, în intimitatea propriei realități? Nu mi-am luat și eu, în vis, elicopter? Nu mi-am luat vilă în Iugoslavia (ei, și ce dacă nu mai există Iugoslavia!)?

Nu mai sunt spectacolele de altădată, cu acte vaste, cu multe scene, cu actori în roluri secundare, cu decoruri ample. E mai bine așa: ajung doi oameni la o masă curățând, pe rând, cartofi, ea înnebunind categoric, el păstrându-și calmul relativ.

6 din 49

Dana Voicu şi Liviu Cheloiu, în spectacolul „6 din 49“, de la Teatrul de Artă

Doi săraci, un bărbat și o femeie, uzați într-un nesfârșit război de gherilă domestic, cum se tot întâmplă pe la casele oamenilor.

Reiese, desigur, că biletul a venit prea târziu, că vor fi uciși de Mafie, că le vor fi răpiți copiii (adolescenți!), că îi vor strica banii, că el își va lua amante, dar câte nu reies când imaginația alunecă în demență? Se folosește abundent expresia “tătică-tu”, cu privire, bineînțeles, la tatăl mort al femeii.

Deznodământul

Se râde bine în sală, cum e bine să se râdă la un spectacol. Sunt și mulți copii, iar copiii, mai ales, râd de se prăpădesc! Ei nu sunt indispuși, ei au curaj, ei nu se tem, ei nu joacă încă la loterie.

E bun textul, și actorii sunt buni, arată corespunzător, ca doi oameni care au pierdut partida, regizorul știe să îi pună în valoare, un singur lucru e clar de la început: cum se va termina totul, care va fi deznodământul.

L-am știut de când bărbatul venit de la muncă a intrat pe ușă, încă dinainte să se afle că are două halate de baie, unul vechi de șaptesprezece ani, și unul mai nou, l-am știut, da. N-ați uitat că am în buzunarul hainei de iarnă un bilet la loterie. Cum să nu fie clar ce aș face cu el dacă ar fi câștigător? Firește, nu va fi. Anunț pe această cale că mi-au ieșit două numere din cele patruzeci și nouă.

Spectacolul se termină, ultimele aplauze se opresc, ies în noapte. Toate luminile facultății sunt stinse. Mă urc într-un taxi. Șoferul îmi comunică prompt că da, mă duce la adresă, dar dacă nu e deszăpezită strada să fiu gata și de lopată!, că el a mai a mai dus din ăștia ca mine, dar clientului nu-i pasă dacă el, taximetristul, intră și nu mai poată să iasă din zăpadă, pe client îl doare – textual – în cur!

Vreau să mă întorc în teatru, e prea târziu, taximetristul schimbă într-o treaptă superioară de viteză, deloc artistic, și se îndepărtează de Strada Sfântul Ștefan. Mă surprind gândindu-mă câteva clipe la iluziile în vogă în anul 2007.

Andrei Crăciun este, în viaţa reală, scriitor şi, uneori, ziarist. Îl puteţi citi şi pe delaO.ro şi pe independenta.net

Foto din 6 din 49 – Titi Amzăr / Teatrul de Artă Bucureşt

- See more at: http://www.ziarulmetropolis.ro/6-din-49-e-bun-textul-si-actorii-sun...

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor