altmarius

cultură şi spiritualitate

Bookmark and Share
Publicat: marţi, 4 Decembrie 2018 , ora 14.24

Probabil că niciun barometru al valorii unui muzician nu este atât de precis ca evaluarea propriilor colegi artişti, prieteni sau nu; prin reflecţii ce trebuie să se plaseze, fireşte, dincolo de amabilitatea conjuncturală, dincolo de complezenţă. Iar cazul Clarei Haskil, muziciana română cu destin dramatic, incomparabilă interpretă a lui Mozart, dar şi a lui Schumann, Beethoven sau Scarlatti, oferă nenumărate argumente ale respectului, admiraţiei şi ataşamentului de care s-a bucurat din partea unora dintre cei mai reprezentativi interpreţi ai secolului XX.

A rămas antologic duoul pe care violonistul belgian Arthur Grumiaux l-a alcătuit împreună cu Haskil, cei doi artişti obişnuind să inverseze uneori instrumentele la care cântau, în timpul repetiţiilor; şi se pare că golul lăsat de stingerea din viaţă tragică şi prematură a Clarei, în 7 decembrie 1960, l-a marcat profund pe cel alături de care aceasta a realizat înregistrări antologice cu sonate de Mozart şi Beethoven.

Cu ocazia comemorării Clarei Haskil, la 19 aprilie 1961, dirijorul Igor Markévitch o caracteriza astfel pe ea şi pe marele său prieten, pianistul Dinu Lipatti:

"Acești doi înțelepți erau doi copii. A-i compara, nu are nimic artificial, căci ambii aveau ceea ce aș numi un caracter mozartian. Ca și unor copii pe care o glumă îi face să râdă printre lacrimi, cerul le-a dat, pentru a-i proteja, tăria de a se ridica deasupra suferințelor lor, amuzându-se neîncetat de dezordinea pe care o organizăm noi pe acest pământ. Aceasta este, fără îndoială, cauza pentru care cântau atât de bine Mozart. Ei posedau, ca și el, capacitatea de a trece de la durere la bucurie, ca și cum acestea ar fi surori. Știau, ca și Mozart, că cele mai înalte bucurii sunt suferințele cărora le-au pătruns sensul."

Clara Haskil şi Dinu Lipatti au fost legaţi printr-o prietenie cu totul specială, având la bază admiraţia reciprocă fără limite şi fără rezerve. Din bogata lor corespondenţă, iată rânduri scrise de Lipatti în 8 septembrie 1959:

"Dragă Clarinette,
Ai cântat încă şi mai admirabil ca de obicei. A fost din toate punctele de vedere o execuţie magistrală. Te-am auzit şi mi-este imposibil să formulez cea mai mică critică. Poate tempoul orchestrei era puţin prea agitat la final. Dumneata eşti o mare, foarte mare artistă şi muziciană şi o remarcabilă pianistă! Dacă vreodată va trebui să învăţ alte concerte de Mozart, mă înscriu ca elev al dumitale. Fără nicio glumă."

Legendara pianistă Clara Haskil, născută la Bucureşti, în 7 ianuarie 1895 - "Interpretul zilei" vineri, 7 decembrie, de la ora 10.00, la Radio România Muzical; cu pagini de Domenico Scarlatti, Franz Schubert şi Manuel de Falla.

Ştefan Costache

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor