altmarius

cultură şi spiritualitate

550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna

Moldova
550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna

Având în vedere faptul că Letopiseţul de la Putna II menţionează că „în anul 6974 (1466) iulie 10, s-a început să se zidească, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfânta mănăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Putna“, aşezarea monahală bucovineană a sărbătorit duminica aceasta 550 ani de când Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a pus piatra de temelie a primei sale ctitorii. Sfânta Liturghie dedicată sărbătorii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, înconjurat de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi. Cu prilejul momentului aniversar, a fost oficiată şi slujba de sfinţire a noilor clopote ale mănăstirii, în greutate totală de 11 tone.

Duminică, 10 iulie 2016, s-au împlinit 550 ani de când Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a pus piatra de temelie a Mănăstirii Putna, prima sa ctitorie, pe care a desemnat-o  necropolă pentru întreaga familie domnească. Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de 55 de preoţi şi diaconi. La sărbătoarea Mănăstirii Putna au fost prezenţi stareţi şi stareţe din eparhie, precum şi majoritatea din părinţii mănăstirii plecaţi cu ascultare în alte locuri. Nu au lipsit de la momentul aniversar nici cei şapte vieţuitori putneni din Muntele Athos. Ca la fiecare eveniment al Putnei, şi duminică, mii de credincioşi, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţional, au luat parte la Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii şi de câţiva studenţi teologi. În cadrul slujbei arhiereşti, au avut loc atât hirotonii întru diacon şi preot, cât hirotesii.

„Putna, cea dintâi mănăstire a marelui Ştefan, este prototip al stilului moldovenesc în arhitectura bisericească“

Cu ocazia momentului aniversar, pe mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, într-o cutie de cristal, s-a aflat şi candela de lut ars care a stat la temelia mănăstirii, aşezată acolo de marele voievod.

„Putna, cea dintâi mănăstire a marelui Ştefan, este prototip al stilului moldovenesc în arhitectura bisericească. Focar de cultură, ea a fost centru de lumină, prin şcolile ei, şi adăpost al meşterilor în artele scrisului frumos, prelucrării metalelor de preţ, broderiei, picturii, sculpturii s.a. Nici o mănăstire de pe pământul patriei noastre nu păstrează, ca Putna, atâtea lucrări de artă bisericească. Aceste comori de artă sunt preţuite în toată lumea“, a spus IPS Părinte Pimen în cuvântul de învăţătură.

11 clopote în greutate totată de 11 tone

La finalul Sfintei Liturghii, după rugăciunea de dezlegare citită de IPS Părinte Pimen, a avut loc slujba de sfinţire a celor 11 noi clopote ale mănăstirii, care au putut fi auzite pentru prima dată de credincioşii prezenţi. Cel mai mare clopot are 5.200 kg, iar cel mai mic, 8 kg. Toate au fost turnate la Iaroslav,  lângă  Moscova. „Atunci când am gândit să facem clopote, i-am spus Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen că sunt de 9 tone sau de 11 tone, clopotar fiind Denis Latishev din Chişinău, Republica Moldova. Înaltpreasfinţia Sa mi-a spus: «Nu fă rabat. O dată faci clopotele. Cu voia lui Dumnezeu, vor veni oameni care să ajute». Şi ne-au ajutat. Am fost rugat de cei care au contribuit să nu le dau numele“, a menţionat părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna.

Fiecare clopot este închinat unui sfânt şi poartă încrustată pe el icoana Adormirii  Maicii Domnului, icoana sfântului protector, stema Moldovei şi numele donatorilor. Împreună cu „Buga“ şi „Siluanul“, clopotele istorice ale Putnei, mănăstirea are în prezent un total de 13 clopote, cu o simfonie aparte.

Toţi închinătorii prezenţi la sărbătoarea Putnei au asistat apoi la un moment artistic alcătuit din  cântece patriotice şi versuri, închinate Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Elevii  Şcolii Gimnaziale de la Putna, purtând costume naţionale specifice Bucovinei, au primit aplauze pentru interpretare, la fel şi Corala „Sfântul Leontie de la Rădăuţi“. Lucia şi Oleg Sacaliuc, doi romani basarabeni, au încununat finalul sărbătorii, cântând la vioară „Balada“ lui Ciprian Porumbescu.  În seara zilei de duminică, a avut loc la Mănăstirea Putna şi lansarea cărţii „Patericul Mare“, tradus din greaca veche de către părintele Constantin Coman, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul“ din Bucureşti.

Galerie foto:
  

Vizualizări: 115

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor