altmarius

cultură şi spiritualitate

5 martie în cultură – Hortensia Papadat Bengescu, Cerbul de Aur şi Prokofiev

de Petre Ivan

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 5 martie a încetat din viaţă scriitoarea Hortensia Papadat Bengescu (Concert din muzică de Bach, Straina etc)? Căsătorindu-se la numai 20 de ani, universul casnic îi părea carceral nu atât din pricina celor cinci copii, cât mai ales a unui soţ care nu-i putea aprecia înclinaţiile literare. În puţinul timp liber, Hortensia Papadat Bengescu purta corespondenţe cu numeroase personalităţi ale vremii. Într-una dinstre scrisori, îi mărturiesea lui Garabet Ibrăilean temerile cu privire la valoarea textelor pe care le scrie: “O oglindă, cred eu, nu e ceva adânc, e o muchie de răsfrângeri trecătoare. Eu simt, nu calculez, atmosfera unei scrieri, ca şi a unui loc, de aceea probabil nu m-am dat la fund, instinctiv, nu am calculat, nici nu am zburat prea sus. Cu ea, ca şi cu celelalte, am trecut prin fazele mele obicinuite şi singurele în care mă decid să scriu. Am scris în «căldură», apoi am crezut că nu e tocmai rău ce am făcut, pe urma nu am mai deosebit nimic, apoi am socotit că e mai puţin ca nimic, că e prost, neînsemnat, şi acum nu-mi dau seama şi aştept să văd ce credeţi fără înconjur”.

1696 – S-a născut pictorul şi gravorul Giovanni Battista Tiepolo.(m. 27 martie 1770)

1827 – A încetat din viaţă Pierre Simon Laplace, astronom, matematician şi fizician (n. 23 martie 1749)

1827 – A încetat din viaţă Alessandro Volta, fizician italian; a inventat pila electrică, iar numele său a fost dat unităţii de tensiune electrică (volt) (n. 18 februarie 1754)

1870 – S-a născut Frank Norris, scriitor american.(m. 25 octombrie 1902)

1889 – La Ateneul Român a avut loc primul concert susţinut de orchestra “Societăţii Filarmonice Române”, în prezent Filarmonica “George Enescu”.

1920 – S-a născut Radu Stanca, poet, dramaturg, regizor, mentor şi membru marcant al Cercului Literar de la Sibiu unde au activat nume importante ale literaturii române, precum Ion Negoiţescu şi Nicolae Balotă (m. 26 decembrie 1962)

1922 – S-a născut Pier Paolo Pasolini. A fost mai întâi un redutabil scenarist, apoi a devenit un important regizor de film, recunoscut și premiat internațional, dar și un remarcabil poet și scriitor italian.

5 martie

Pier Paolo Pasolini, 5 martie 1922 – 2 noiembrie 1975

1939 – A încetat din viaţă Moses Gaster, istoric literar şi folclorist (n.17 septembrie 1856)

1944 – A încetat din viaţă Max Jacob, poet şi pictor , în lagărul nazist de la Drancy; a fost unul dintre iniţiatorii cubismului şi suprarealismului în arta franceză a secolului XX. (n.12 iulie 1876)

1953 – S-a stins din viaţă compozitorul, pianistul și dirijorul rus Serghei Prokofiev, considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX.

1968 – A debutat Festivalului Internațional de muzică ușoară Cerbul de Aur. Festivalul a impus de-a lungul timpului vedete care s-au bucurat de mare succes în țară și în străinătate. „Printre artiștii străini ce s-au aflat pe scena festivalului se numară: Diana Ross, Sheryl Crow, Waldo, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Familly, Simple Minds, Amália Rodrigues etc.

2004 – A încetat din viaţă Irina Coroiu, critic de teatru şi film (n.12 martie 1950)

2005 – A încetat din viaţă într-un hotel din Oklahoma City dirijorul de origine română Sergiu Comissiona. A emigrat în Israel în 1959, a fost numit Director muzical al Orchestrei Simfonice din Haifa şi a fondat Orchestra de Cameră din Israel.

2007 – A încetat din viaţă Henri Troyat, romancier, eseist şi biograf francez de origine rusă, pe numele său real Lev Tarassov; câştigător al unui premiu Goncourt (n. 1911, la Moscova)

2008 – A încetat din viaţă Leonard Rosenman, cunoscut compozitor pentru cinema şi televiziune, laureat al premiului Oscar în 1975 şi 1976 pentru “Barry Lyndon”, de Stanley Kubrick, respectiv “Adevărata Glorie/ Bound for Glory”, de Hal Ashby; printre premiile câştigate se mai numără, pe lângă cele două premii Oscar, două premii Emmy pentru muzica din serialul american de comedie “Sybil”, în 1976, şi pentru filmul “Friendly Fire”, în 1979

2009 – Scriitorul Horton Foote, ale cărui piese, romane şi scenarii au descris problemele vieţii din orăşelele americane de provincie şi i-au adus două premii Oscar, un premiu Emmy şi un premiu Pulitzer, a decedat (“Să ucizi o pasăre cântătoare”, “Tender Mercies”) (n. martie 1916).

Foto cu 5 martie, Hortensia Papadat Bengescu şi Pier Paolo Pasolini – wikipedia

- See more at: http://www.ziarulmetropolis.ro/5-martie-in-cultura-hortensia-papada...

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor