altmarius

cultură şi spiritualitate

Două evenimente notabile în Episcopia Severinului şi Strehaiei :
Hram la Aluniş şi aniversare la Bahna
Cătălin Cernătescu

Episcopia Severinului şi Strehaiei a marcat săptămâna aceasta două evenimente notabile. Primul este legat de hramul Bisericii "Sfântul Apostol Andrei", din cartierul severinean Aluniş, cel de-al doilea se leagă de împlinirea a şase ani de la resfinţirea Bisericii "Naşterea Maicii Domnului" din Bahna, judeţul Mehedinţi.


Măreşte
Mai multe fotografii
În fiecare an, la 30 noiembrie, Biserica îl prăznuieşte cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, Apostolul românilor. În această aleasă şi sfântă zi, Biserica "Sfântul Apostol Andrei", din cartierul severinean Aluniş, îşi va serba ocrotitorul. Cu acest prilej, preotul paroh George Zmeu invită toţi credincioşii să participe la Sfânta Liturghie, oficiată în cinstea celui care a săvârşit pentru prima dată Sfânta Liturghie pe pământul României, cel care ne-a unit cu Hristos prin jertfă şi Liturghie.

Şase ani de la resfinţirea bisericii din Bahna

Din aceeaşi ediţie:
Concerte şi activităţi educative la Filarmonica „Oltenia“
Activităţi catehetice şi filantropice în Parohia Secui
Grădiniţa „Traian Demetrescu“ din Craiova a fost sfinţită
Pelerinaj în Ţara Sfântă
Biserica Parohiei Bahna, din Protopopiatul Drobeta-Turnu Severin Nord, a împlinit pe 26 noiembrie 6 ani de când a fost resfinţită de către Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Lăcaşul de închinare poartă hramul "Naşterea Maicii Domnului" şi este împodobit cu o pictură veche de aproape 100 de ani, dar care a fost restaurată de curând. Printre lucrările de restaurare se numără reparaţia exteriorului bisericii, a turlei, refacerea gardului împrejmuitor şi iluminarea din exterior. Sfântul lăcaş a fost împodobit cu vase noi, cu cărţi noi de cult şi cu multe alte noi podoabe necesare bunei desfăşurări a serviciilor religioase.

Prin strădania preotului paroh Daniel Săvescu, a membrilor Consiliului parohial şi a localnicilor din satul Bahna au continuat lucrările de renovare a bisericii cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". Astfel, în anul 2010 a fost parchetat interiorul bisericii cu parchet laminat din esenţă de stejar, tot în 2010 fiind modernizat şi interiorul casei parohiale. În 2011 a fost modificat şi renovat acoperişul lăcaşului de cult, folosindu-se tablă galvanizată şi un sistem pluvial din jgheaburi şi burlane.

La începutul anului 2012 au fost realizate lucrări de modernizare a instalaţiei electrice din biserică şi casa parohială, obţinându-se şi trecerea a 8,5 ha teren agricol în proprietatea bisericii. Sub coordonarea preotului Daniel Săvescu, din 2010 aici funcţionează Centrul de informare şi consiliere pentru tinerii din mediul rural "Sfânta Irina".

În anul 2013 va fi înlocuită vechea tâmplărie a bisericii cu una nouă din PVC cu geam termopan.

Biserica cea nouă, cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", construită din piatră de râu, calcar şi foarte puţină cărămidă, datează de la începutul secolului al XX-lea. Piatra de temelie a fost pusă la anul 1892. De Parohia Bahna aparţine şi filia Moiseşti, aflată la circa 5 km de satul Bahna, în munte. Viaţa religioasă în parohie este una activă, sub toate aspectele sale: liturgic, cultural şi social. În cadrul parohiei funcţionează Comitetul filantropic "Sfânta Maria".

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor