20.04.2015, Oradea (Catholica) - Rod al Şcolii Ardelene, şcoală născută în sânul Bisericii Greco-Catolice româneşti din Transilvania, Biblia de la Blaj serbează anul acesta 220 de ani de la tipărire. Coborând în timp şi căutând motivaţiile care au stat la baza scrierii ei, se observă cu uşurinţă că veacul al XVIII-lea a fost pentru români un secol providenţial. Acest secol al luminilor este strâns legat de tipărirea Bibliei de la Blaj pentru simplul motiv că românii din Transilvania duceau lipsă de o Biblie care să fie a lor, tradusă de unul de-al lor şi pe înţelesul lor. Atât ediţiile latine, maghiare sau germane din şcolile frecventate de intelectualitatea românească, cât şi ediţiile slavone sau româneşti – puţine la număr şi folosite de preoţii de la sate – nu satisfăceau setea de cunoaştere şi mai ales nevoia de evanghelizare a românilor. Greco-catolici şi ortodocşi, simpli credincioşi şi preoţi, iobagi şi ţărani liberi, intelectuali şi funcţionari, cu toţii aveau nevoie de această carte. Chiar dacă în mod direct ea era folosită de cler, din paginile ei credincioşii de rând învăţau abc-ul credinţei.
Din ofensiva culturală a Şcolii Ardelene – al cărei program s-a raliat filosofiei iluministe propagate oficial de Curtea imperială, care cerea luminarea prin învăţătură a tuturor fiilor „patriei”- lipsea cel mai important element care stătea la baza alcătuirii identitar-spirituale a poporului român din Transilvania şi anume Biblia. Acest fapt nu putea suferi nicio amânare, mai ales că trebuiau compensate şi completate lipsurile din veacurile trecute, căci românii fuseseră împinşi la periferia vieţii politice, sociale şi implicit a celei spirituale. Lepădarea veşmântului slavon al limbii cărţilor bisericeşti prin porunca Episcopului Atanasie Anghel, Unirea cu Roma a Bisericii româneşti din Transilvania (1700), înfiinţarea şcolilor Blajului (1754) şi lupta pentru drepturi politice a lui Inocenţiu Micu-Klein, toate acestea s-au constituit ca nişte factori care au pregătit apariţia Bibliei de la Blaj. Poporul care ascultase Cuvântul lui Dumnezeu din Biblii străine avea acum nevoie de o hrană spirituală în limba sa. Cea mai importantă filă din creştinismul acestui popor trebuia refăcută şi scrisă.
De această lucrare monumentală se leagă în mod direct numele lui Samuil Micu, cel care a tradus-o între anii 1783-1785, şi în mod indirect cel al lui Ioan Bobb, Episcopul greco-catolic de la Blaj, patronul lucrării care a tipărit-o în anul 1795. Însă pentru a da valoare Bibliei, nu putem trece cu vederea istoria creaţiei ei cu tot ce s-a întâmplat acum 220 de ani: necesitatea unei noi traduceri şi lipsa unei Biblii româneşti, Seminarul Sf. Barbara din Viena ca sălaş al traducătorului, cercetarea şi munca de traducere a teologului, ediţiile vechi româneşti şi străine ale Bibliei consultate, demersurile iniţiate pentru tipărire şi eşecul primei încercări, căutarea unui sprijin în Seminarul greco-catolic din Lvov, reîntoarcerea în Transilvania şi speranţele deschise prin Episcopul ortodox de Sibiu, cumpărarea manuscrisului de către Sinodul de la Blaj, tipărirea şi distribuirea Bibliei în parohiile greco-catolice şi ortodoxe româneşti.
Cu toate obstacolele avute, cartea de căpătâi a creştinătăţii – tradusă de Samuil Micu – şi-a atins scopul, anume acela de a fi instrument al promovării Cuvântului lui Dumnezeu printre români, un instrument care prin pana lui Samuil Micu a rodit apoi alte ediţii ale Bibliilor româneşti. În această ediţie, Cuvântul lui Dumnezeu devine Spirit dătător de viaţă pe înţelesul tuturor românilor, slovele ei fiind astfel purtătoarele mesajului divin al mântuirii. La apariţia ei, Biblia de la Blaj avea să fie distribuită prin porunca Episcopului Ioan Bobb „Bisericii şi la tot neamul românesc”. (dr. Silviu Sana pentru EGCO.ro)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius