Pentru orice francez, ziua de 14 iulie are o semnificaţie deosebită, cu o puternică încărcătură emoţională. Fiind vorba despre Revoluţia Franceză, de la 1789 încoace, se poate spune că ziua de14 iulie a însemnat sfârşitul a ceea ce s-a numit “Vechiul Regim” şi, totodată, începutul unei noi ere.14 iulie a devenit apoi ziua naţională a Franţei, sărbătorită cu entuziasm şi patriotism în fiecare an.
Pe 14 iulie 1789 populaţia Parisului a luat cu asalt vechea fortăreaţă a Bastiliei, devenită închisoare regală, care era considerată un simbol al absolutismului. Cucerirea ei a demonstrat că puterea regală nu mai era de neînvins, ci că aceasta trebuia să ţină cont de voinţa şi opiniile naţiunii franceze. În 1789, Bastilia mai “adăpostea” doar şapte deţinuţi, dar aceasta era totuşi considerată un adevărat simbol al vechiului Regim ce trebuia înlăturat.
Revoluţia de la Paris era în plină desfăşurare. În dimineaţa acelei zile, o parte din populaţia Parisului face rost de arme şi asediază închisoarea, a cărei garnizoană se predă, după o scurtă rezistenţă simbolică. De acum vor începe cele mai importante evenimente ale Revoluţiei franceze şi, odată cu ele, sfârşitul regimului absolutist.
Ziua de 14 iulie este sărbătorită pentru prima dată de către francezi exact un an mai târziu, în 1790, sub numele de “sărbătoarea Federaţiei”, printr-o mare adunare populară pe Champs de Mars, la Paris. Este prima aniversare a acestei zile, care va deveni, abia după aproape un secol, ziua naţională a Franţei.
De această zi – şi de Revoluţia franceză, în general – este legat şi cântecul Marseillezei, compus în 1792, declarat imn naţional în 1795.
După aproape un secol, Franţa are nevoie de simboluri care să îi amintească măreţia şi gloria de altădată. Între timp, trecuse prin experienţa războaielor purtate de Napoleon, apoi prin succesivele schimbări de regim (restauraţia Bourbonilor, monarhia din Iulie, republica, al doilea imperiu, din nou republica). După prăbuşirea imperiului lui Napoleon al III-lea, în 1870, amintirea revoluţiei devine cale de însufleţire a patriotismului francezilor, dar şi de sprijinire a regimului republican.
În 1879, 14 iulie este sărbătorită semioficial. Un an mai târziu, Benjamin Raspail propune un proiect de lege prin care Republica franceză adoptă ca sărbătoare naţională ziua de 14 iulie. Astfel, din 1880 şi până astăzi, francezii sărbătoresc această data ca zi a Franţei.
După primul razboi mondial, ziua de 14 iulie a fost celebrată, în 1919, cu mult fast, ca o adevărată sărbătoare a victoriei. În acelaşi spirit festiv, francezii s-au bucurat de această zi şi în 1945, la un an de la eliberarea Parisului.
Această sărbătoare cunoaşte an de an un mare succes. La Paris are loc tradiţionala defilare militară pe Champs-Elysées, pregătită în amănunt. De asemenea, seara şi noaptea, oraşul este puternic iluminat şi se aprind artificii multicolore. În 1989 s-a sărbătorit bicentenarul Revoluţiei franceze (200 de ani), la care au asistat personalităţi din întreaga lume.
Deşi steagul tricolor (roşu, alb şi albastru) reprezintă Franţa, personajul feminin Marianne a rămas un simbol al Franţei, al Revoluţiei şi al republicii. Este vorba despre o tânără, care poartă o bonetă frigiană pe cap, iar numele său provine din numele compus Marie-Anne, foarte răspândit în secolul al XVIII-lea. Personajul este reprezentat pe monedele franceze şi pe mărcile poştale, ca un simbol al Republicii.
Şi cocoşul galic este un străvechi simbol al spiritului francez, existând încă din antichitate (gallus, în latină, înseamnă şi gal şi cocoş). A fost reluat în secolul al XVI-lea şi – mai ales – după Revoluţia de la 1789. Cocoşul apare pe o monedă de aur franceză bătută în 1899, este întâlnit chiar şi ca emblemă sportivă pe echipamentul naţionalei Franţei.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius