110 ani de la nașterea scriitorului Mircea Eliade

[altmarius]

  

• 09 Martie 11:01

• 

Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, în București, ca fiu al lui Gheorghe Ieremia (devenit Eliade prin schimbarea numelui), ofițer, și al Ioanei (născută Stoenescu). Școala primară a urmat-o între 1913 și 1917, potrivit Dicționarului Scriitorilor Români, Editura Fundației Culturale Române, București, 1998.

A urmat Liceul "Spiru Haret" (1917-1925) și cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1925-1928), avându-i ca profesori pe C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Mircea Florian și Nae Ionescu, scrie AGERPRES. Doctor în filosofie, cu o teză despre Yoga (1933). Și-a completat studiile în Italia (1927-1928, unde a elaborat teza de licență "Filosofia italiană de la Marsiglio Ficino la Giordano Bruno" și l-a cunoscut pe Giovanni Papini), Austria și Elveția (1927), Birmania, Ceylon (1928), Egipt, Anglia, Franța.

Perioada petrecută în India (1928-1932) îi va marca decisiv existența și implicit opera; aici îi va cunoaște pe marele profesor Dasgupta și pe filosoful și poetul Rabinddranath Tagore și se va iniția în practicile hinduse. Încă din perioada liceului, continuând și la maturitate, s-a instruit în științele naturii, filosofie, beletristică, a învățat greaca veche, latina, ebraica, persana, italiana, engleza, tibetana, sanscrita, pentru a lua contact direct cu spiritualitatea fiecărei națiuni, pentru a cerceta filosofia și cultura acestora.

A fost asistent la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1933-1940), a ținut cursuri de filosofia și istoria religiilor (a inaugurat, la sfârșitul anului 1933, un curs despre "Problema răului în filosofia indiană"). Din 1940, a fost numit atașat cultural pe lângă Ambasada României din Londra, fiind transferat, în 1941, la cea din Lisabona, unde a rămas până în 1945. Din acest an, stabilindu-se pentru o scurtă perioadă la Paris, a predat, la "L'Ecole Pratique des Hautes Etudes", un curs liber pe teme de istoria religiilor (1946-1948). A participat, în continuare, la diferite congrese internaționale și a conferențiat în Italia, Germania, Suedia, Norvegia. În 1956, a fost invitat să țină o serie de prelegeri la Universitatea din Chicago, stabilindu-se aici definitiv, din martie 1957, ca profesor de istoria religiilor, devenind apoi profesor titular și coordonator al Catedrei de istoria religiilor (Catedra "Mircea Eliade", din 1985), iar din 1962 fiind "distinguished service professor".

Preocupat încă din tinerețe de studiul variatelor forme ale religiei, Eliade a fost atras inițial de religiile Indiei antice, apoi de șamanism, de semnificația mitului primitiv, de morfologia sacrului și de istoria credințelor religioase. Opera sa științifică și religioasă (studii, lucrări, eseuri, rezultate în urma cercetărilor sale asupra religiilor, dar și asupra unor domenii încă necunoscute la noi, ca alchimia, cosmologia) este recunoscută pe plan mondial ca una dintre cele mai importante — fundamentale — contribuții contemporane în cadrul istoriei și morfologiei religiilor, fiind indispensabilă oricărei analize temeinice a fenomenului religios.

Printre scrierile sale în acest domeniu se numără: "Yoga. Essai sur les origines de la mysthique indienne" (1936), "Traite d'histoire des religions" și "Le mythe de l'eternel retour" (1949) — lucrările care i-au adus faima mondială, "Le chamanisme et les techniques archaiques de l'extase" (1951), "Images et symboles" (1952), "Le Yoga. Imortalite et liberte" (1954), "Forgerons et alchimistes" (1956), "Mythes, reves et mysteres" (1957), "Naissances mystiques" (1959), "Aspects du mythe" (1963), "Le Sacre et le Profane" (1965), "De Zalmoxis a Gengis-Khan" (1970), "La nostalgie des origines" (1972), impunătoarea lucrare "Histoire des croyances et des idees religieuses" (I-III; 976,1978,1983), "Occultism, witchraft and cultural fashions" (1976). A mai elaborat, de asemenea, împreună cu I.P. Culianu, un "Dicționar al religiilor" (1989), rezultat în urma studierii a 33 de religii sau grupuri de religii.

A mai publicat și volume de eseuri filosofice: "Alchimia asiatică" (1934), "Cosmologie și alchimie babiloniană" (1937), "Soliloquii" (1932), "Oceanografie" (1934), "Fragmentarium" (1939), "Mitul reintegrării" (1942), "Comentarii la legenda Meșterului Manole" și "Insula lui Euthanasus" (1943).

Conform Dicționarului Scriitorilor Români, a colaborat, încă din anii de liceu, cu proză fantastică, articole științifice, în publicații ca "Ziarul științelor populare și al călătoriilor" (debut în 1921 cu un articol științific și cu povestirea fantastică "Cum am găsit piatra filosofală", pentru care i s-a acordat premiul I al ziarului), "Revista Fundațiilor Regale", "Cuvântul" (în care a publicat, în 1926, "Romanul adolescentului miop"), "Universul", "Viața literară".

A editat revistele "Zamolxis. Revue des etudes religieuses" (Paris, 1939-1942, redactor-șef), "Antaios" (Stuttgart, 1960-1972, împreună cu Ernest Junger) și a condus publicația "History of religions" (Chicago, 1961—1986). A mai redactat, împreună cu V. Ierunca, periodicele "Caiete de dor" (1951-1957), "Ființa românească" (1963-1968), "Limite" (din 1969), "Ethos" (din 1973). 

Dezvelirea plăcii memoriale Mircea Eliade, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naștere

A debutat cu romanul "Isabel și apele diavolului" (1930), continuând cu romane și nuvele, proză fantastică: romane — "Maitreyi" (1933, Premiul "Techirghiol-Eforie") — i-a adus celebritatea la numai 26 de ani, "Întoarcerea din rai" și "Lumina ce se stinge" (1934), "Huliganii" (I-II, 1935), Domnișoara Christina" (1936), "Șarpele" (1937), "Nuntă în cer" (1938), "Noaptea de Sânziene" (I-II, 1970); nuvele — "Secretul doctorului Honigberger" și "Nopți la Serampore" (1940), "Pe strada Mântuleasa" (1968), "La țigănci" (1969), "În curte la Dionis" (1977), "Tinerețe fără tinerețe" (1978). A mai publicat eseuri — "Despre Eminescu și Hasdeu" (1987), a realizat ediția critică "B.P. Hasdeu" (1937, Premiul Societății Scriitorilor Români), a scris piese de teatru — "Coloana nesfârșită" (1970) și "Iphigenia" (1974) și memorialistică — "India" (1934), "Fragments d'un journal" (I-II, 1973-1981), "Memoires", "L'epreuve du labyrinthe" (1978).

Membru și președinte al Academiei americane de Științe și Arte, membru al academiilor belgiene și britanice de științe, membru titular post-mortem al Academiei Române (3 iulie 1990), a fost distins cu titlul Doctor Honoris Causa al multor universități și colegii din lume.

Creată de-a lungul a șase decenii, opera sa cuprinde o latură beletristică, alcătuită din romane, nuvele, piese de teatru, literatură memorialistică, precum și o latură științifică, reprezentată de cercetări etnografice, folclorice, sociologie, antropologie, studii de istorie a religiilor.

Creația sa beletristică abordează subiecte precum problemele de orientalistică, Eros, moarte, modă, viață sexuală și mitologie, fiind catalogată de multe ori ca fiind literatură de tip fantastic. Primele sale romane au ca decor India: "Isabelle și apele diavolului" (1929), "Maitreyi" (1933) și "Șantier" (subintitulat "Roman indirect").

În lucrările "Întoarcerea din rai" (1934) și "Huliganii" (1935), autorul este preocupat de destinul unei generații dornice de transformare, care caută soluții pentru redobândirea "paradisului pierdut". Tot aici se înscrie și romanul "Nuntă în cer" — (1939).

Mai târziu, în romanele "Domnișoara Christina" (1936), "Șarpele" și nuvelele fantastice "Secretul doctorului Honigberger" (1940), "Nopți la Seranpore" (1940), sunt dezvoltate mituri autohtone sau indice. "Noaptea de sânzâiene" este, totodată, o frescă realistă a societății românești dintre anii 1936-1948.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a realizat una dintre cele mai cuprinzătoare sinteze ale experienței umane a sacrului, din preistorie până în prezent. În acest domeniu, reprezentative sunt lucrările: "Tratat de istorie a religiilor" — Paris, (1949) și "Istoria credințelor și ideilor religioase'' — (publicat în trei volume, 1976-1983). Tot din acest domeniu își susține doctoratul, în anul 1933, cu sinteza "Psihologia meditației indiene", text publicat în anul 1936, sub titlul "Yoga, essai sur les origines de la mystique indienne".

Mircea Eliade s-a apropiat de mitologie și din punct de vedere științific, reprezentative în acest domeniu fiind cărțile: "Mitul eternei reîntoarceri", "Sacru și profan", "Aspecte ale mitului", "De la Zamolxis la Genghis-Han" etc. 

A murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago (SUA).

Tags

Mircea Eliade