altmarius

cultură şi spiritualitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

1 aprilie - Ziua păcălelilor este o zi în care se fac diferite farse sau păcăleli. Trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau alte farse similare sunt cunoscute, în cele mai multe țări europene, încă din secolul al XVI-lea.

Originea sărbătorii este plasată de unii istorici în Evul Mediu, când Sfântul Sisoe, un pustnic egiptean prieten cu mai cunoscutul Antonie cel Mare, obișnuia să-l păcălească pe această dată pe Sfântul Antonie, susținând că l-a văzut pe diavol ușurându-se în strachina cu mâncare a acestuia sau prefăcându-se că a reușit să învie din morți diverse victime ale unei epidemii de ciumă. O altă explicație este legată de un alt sfânt cu simțul umorului, Sfântul Fesbuchie, care locuia în apropierea unui iaz în care scufundase câțiva bușteni și pe care mergea la începutul lunii aprilie dându-le impresia pelerinilor că poate merge pe apă, asemenea luiIsus. În fine, o altă explicație arată că în anul 1564 regele Carol al IX-lea al Franței ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie. Întrucât la vechiul An Nou (1 aprilie) se obișnuia să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri și după anul 1564, dar sub forma unor farse și glume nevinovate.

Scriitorul Mark Twain a definit 1 aprilie drept "ziua in care ne amintim ce suntem in celelalte 364 de zile ale anului". E ziua in care toata lumea pacaleste pe toata lumea. Farsa cea mai mare incepe chiar de la originea incerta a zilei pacalelilor. 

  • de DANA CIOBANU
  • BUFONI PENTRU O ZI

http://jurnalul.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/editie-de-colec...

In 1999, cantareata Britney Spears a fost eroina unei farse pe Internet, conform careia ar fi fost cu 11 ani mai batrana decat pretindea a fi

Rautacioase sau cu bune intentii, toate pacalelile au un element in comun: dominarea mentala a celui pacalit. Cand, unde si cine a hotarat ca 1 aprilie sa fie ziua farselor nu s-a putut stabili cu precizie nici pana azi. Se presupune ca are legatura cu festivalul echinoctiului de primavara, de la 21 martie. Inainte de adoptarea calendarului gregorian, in 1582, in diferite culturi, precum cea din Roma antica sau India, se celebra Anul Nou in perioada 25 martie-1 aprilie.

Calendarul gregorian a stabilit 1 ianuarie drept prima zi a noului an. Englezii au inceput sa sarbatoreasca April Fools Day (Ziua pacalelilor) abia prin secolul al XVIII-lea, dupa ce au importat-o de la germani cu un veac mai devreme. Prima atestare scrisa dateaza din 1686, fiind descrisa de John Aubrey "Ziua sfanta a pacalelilor. O gasim la 1 aprilie. Asa este tinuta in Germania si pretutindeni".

ETICHETE. Nici obiceiul de a face farse pe 1 aprilie nu a putut fi datat cu precizie si are origini incerte. "Victima" unei glume poarta numele de "nebun de aprilie" in Anglia, "cuc" sau "prost" in Scotia si "peste de aprilie" in Franta. S-a sugerat ca pacalelile au de-a face cu mutarea datei Anului Nou, cand oamenii care uitau sau nu acceptau schimbarea primeau invitatii pentru petreceri inexistente sau daruri amuzante. Daca la inceput pacalelile erau adresate unei singure persoane, din secolul al XX-lea, institutiile media joaca farse maselor mari de oameni.

In Mexic, Ziua pacalelilor se numeste "Ziua inocentilor" si este sarbatorita la 28 decembrie, dar are alte conotatii. La inceput era ziua in care crestinii ii plangeau pe copiii macelariti de Herod. In timp, semnificatia celei mai nefericite zile a evoluat de la tristete la veselia pacalelilor. Chiar si institutiile media au aderat la aceasta idee, servind publicului, an de an, stiri si reportaje false. S-ar putea sa nu aflam niciodata care este adevarata origine a Zilei pacalelilor, dar asta nu ne impiedica sa ne gandim, de fiecare 1 aprilie, care este cea mai buna farsa pe care o putem face prietenilor si colegilor nostri.

SUPERSTITII. Traditia spune ca pacalelile trebuie facute pana la ora pranzului. Cele care trec de ora 12:00 vor aduce ghinion pacaliciului. Cei care nu tolereaza sau nu gusta cu umor farsele vor avea si ei ghinion. Se mai spune ca, daca o fata frumoasa reuseste sa te pacaleasca, trebuie sa o iei de nevasta sau macar sa fii prietenul ei. Sa te casatoresti la 1 aprilie nu e foarte indicat: barbatul insurat in aceasta zi va fi sub papucul nevestei pana la sfarsitul vietii. Copiii nascuti la 1 aprilie vor avea noroc pe aproape toate planurile, dar ar face bine sa se fereasca de jocurile de noroc, care le vor ruina viata.

ZIUA BUFONULUI. La 1 aprilie 1983, agentia de stiri Associated Press anunta ca profesorul de istorie Joseph Boskin de la Universitatea din Boston a reusit sa stabileasca originea "Zilei bufonului". El afirma ca bufonul Kugel de la curtea Imparatului Constantin s-a laudat ca ar putea conduce Imperiul Roman la fel de bine ca si stapanul sau. Acestuia i-a placut ideea si i-a permis mascariciului sa se aseze la carma tarii o zi pe an, de 1 aprilie.

Bufonul a decretat ca in acea zi sa fie acceptate doar lucrurile absurde, dand astfel nastere traditiei pacalelilor. Difuzata de o agentie de presa serioasa, stirea a fost preluata de toata presa americana. Reporterul care-l intervievase pe profesorul Boskin a aflat, o data cu toti cititorii, ca a fost pacalit, dupa ce Universitatea din Boston a dat un comunicat de presa prin care isi cerea scuze pentru gluma.

ADEVARUL DESPRE BRITNEY SPEARS. Si vedetele au fost motiv de pacaleli. Site-ul muzical Wall of Sound publica in 1999 un articol conform caruia cantareata Britney Spears are, de fapt, 28 de ani in loc de 17.

Dezvaluirea venea dupa ce diva pozase provocator pentru coperta revistei Rolling Stone. Pentru a fi credibil, articolul era foarte "documentat". Spre exemplu, adevaratul nume al lui Spears era Belinda Sue Spearson, nascuta in West Baton Rouge la 7 august 1970, absolventa a liceului Robert E. Lee. Fostii colegi de clasa erau citati in articol pentru a confirma varsta cantaretei. Consecinta? Sute de oameni au sunat la casa de discuri a lui Britney, pentru a se lamuri daca povestea e reala sau nu.

LONDRA RAMANE FARA BIG BEN

BBC a anuntat in 1980 ca legendarul ceas mecanic londonez Big Ben va fi inlocuit cu unul electronic. Motivatia era una foarte credibila: tehnologia digitala este mult mai precisa decat vechiul sistem de rotite. Informatia a starnit indignarea opiniei publice britanice, o multime de cetateni exprimandu-si protestul in legatura cu acest proiect revolutionar. Ce-i drept, au fost si multi oameni care au intrebat cum pot fi cumparate piese ale vechiului Big Ben! Mai mult, filiala din Japonia a BBC a anuntat ca bucati din mecanismul Big Ben vor fi vandute primilor patru ascultatori care isi vor exprima aceasta dorinta in direct la radio. Un marinar japonez, care naviga pe Oceanul Atlantic, a contactat postul de radio pentru a participa la licitatie.

Big Ben este numele popular al Marelui Clopot din Westminster, aflat in Turnul Ceasului (Clock Tower) al Palatului Westminster. Exista doua teorii privind originea denumirii de Big Ben. Unii spun ca ceasul a fost botezat astfel dupa Sir Benjamin Hall, altii sustin ca boxerul profesionist Benjamin Caunt este "parintele" sau spiritual. Oamenii numesc Big Ben insusi turnul cu ceas, desi el desemneaza doar clopotul cu o greutate de 13.762 de tone.
Credulii au vrut sa cumpere bucati din Big Ben, dupa ce BBC a anuntat inlocuirea lui

CRESTINAREA LUI "PI"
Revista "New Mexicans for Science and Reason" publica in 1998 un articol in care anunta ca autoritatile statului american Alabama intentioneaza sa schimbe valoarea numarului Pi din 3,14159, pe care o considera "necrestina", in 3,0, care este "conforma cu Biblia". Articolul a ajuns pe Internet, ceea ce a facut ca autoritatile din Alabama sa fie bombardate cu scrisori si telefoane de protest din intreaga lume. Articolul, conceput ca o parodie, a fost scris de fizicianul Mark Boslough.

SfARSITUL LUMII E MAINE
La 31 martie 1940, Institutul Franklin din Philadelphia, SUA, a dat publicitatii un comunicat prin care anunta ca sfarsitul lumii va fi a doua zi. Informatia a fost difuzata de radio KYW, insotita de mesajul: "Cele mai mari temeri ale noastre privind sfarsitul lumii sunt confirmate de astronomii de la Institutul Franklin. Oamenii de stiinta prezic ca maine, la ora 15:00, vine sfarsitul lumii. Nu e o pacaleala de 1 aprilie. Stirea este confirmata de Wagner Schlesinger, director al Planetarium-ului din acest oras". Panica a luat sfarsit abia dupa ce astronomii au negat teribila predictie. Autorul farsei, ofiterul de presa al institutului Franklin, William Castellini, a fost demis.

TELEVIZOR INSTANT COLOR 
Singurul post de televiziune din Suedia emitea alb-negru in 1962. La 1 aprilie, Kjell Stensson, seful departamentului tehnic, a aparut la stiri anuntand ca, gratie unei noi tehnologii, toti telespectatorii isi vor putea transforma rapid si usor televizoarele alb-negru in unele color. Tot ce trebuia acestia sa faca era sa puna o folie de plastic colorat peste micul ecran! Stensson insusi a facut o demonstratie practica. Sute de mii de oameni l-au crezut pe expert si si-au "colorat" aparatele cu nailon, dar transmisiile cu adevarat color au inceput in Suedia la 1 aprilie 1970.

Vizualizări: 104

Comentariu publicat de Virginia Stanciu pe Aprilie 2, 2015 la 3:13am

Alte farse:

Turnul din Pisa devine hotel

The Telegraph a publicat un articol potrivit caruia celebrul Turn din Pisa va fi transformat intr-un hotel de lux, care se va numi "3,99 grade", dupa unghiul sau actual de inclinatie, si se va adresa doar turistilor arabi bogati.

Grupul Google a participat si el la Ziua pacalelilor, publicand o versiune in oglinda a paginii sale de start, care poate fi accesata tastand com.google in fereastra de cautare si care genereaza aceleasi rezultate ca si versiune obisnuita, dar cu texte scrise ca in oglinda.

  In Franta, publicatia La Tribune a anuntat ca presedintele Francois Hollande va suprima programul de lucru saptamanal de 35 de ore. "S-a stabilit! Presedintele Republicii a decis: reforma pietei fortei de munca va fi facuta prin ordonanta".

Ouale fermierilor din Loue, o localitate de pe Valea Loarei, vor fi livrate cu ajutorul dronelor. Intr-un comunicat de presa, asociatia Fermierilor din Loue a anuntat lansarea unui serviciu de livrare a oualor cu ajutorul dronelor, care ajung la clienti in cel mult o ora. Fermierii din Loue au deschis propria scoala de pilotare a dronelor, "pentru a garanta o livrare fara omleta".

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor