altmarius

cultură şi spiritualitate

Blogul lui Convergențe - Lumina -- Arhiva Ianuarie 2010 (46)

Amita Bhose

Amita Bhose, „sora mai mare“ a lui Eminescu

Raluca BRODNER



Vineri, 29 Ianuarie 2010

Volumul „Eminescu: Kavita (Poezii)“, semnat Amita Bhose, apărut în 1969, este prima traducere, în bengali, a lui Mihai Eminescu în spaţiu asiatic. Cercetătoare, scriitoare, profesoară, traducătoare, Didi, după cum îi spuneau apropiaţii, şi-a sacrificat viaţa, familia, poziţia socială, a lăsat în urmă India pentru Eminescu şi România. Timp de 10 ani… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 30, 2010 la 12:00pm — Nu sunt comentarii

Sfintii Trei Ierarhi

„Sfinţii Trei Ierarhi au contribuit la menţinerea unităţii Bisericii prin afirmarea unităţii de credinţă“ diac. Ciprian BÂRA



Sambata, 30 Ianuarie 2010

Astăzi Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Despre viaţa şi învăţăturile lor sfinte şi despre contribuţia acestor trei mari dascăli la formularea Mărturisirii de Credinţă de la cele două Sinoade Ecumenice şi a… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 30, 2010 la 12:00pm — Nu sunt comentarii

Experienta umana si mistica a Papei Ioan Paul al II-lea

În ziua de 26 ianuarie 2010, la Roma, în prezenţa Cardinalului Jose Saraiva Martins, prefect emerit al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a fost prezentată cartea "Perche e santo" ("De ce este sfânt"), publicată de Editura Rizzoli. Postulatorul cauzei de beatificare a Papei Wojtyla, Mons. Slawomir Oder, împreună cu jurnalistul Saverio Gaeta, au realizat acest nou volum pentru a înţelege şi a da o nouă perspectivă asupra personalităţii Papei Ioan… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 30, 2010 la 2:30am — Nu sunt comentarii

Noutati editoriale: Card. Paul Poupard: Vaticanul

Card. Paul Poupard: Vaticanul 28.01.2010, Târgu Lăpuş (Catholica)



Galaxia Gutenberg a publicat recent un volum intitulat "Vaticanul", semnat de Cardinalul Paul Poupard. Poate fi comandat de pe Galaxia Gutenberg la preţul de 14 lei. În prefaţă autorul ne spune că "paginile acestei lucrări sunt o descriere a Vaticanului, pornind de la Bazilica înălţată pe mormântul Sfântului Petru şi continuând cu reşedinţa Papei construită în imediata sa… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 29, 2010 la 9:51am — Nu sunt comentarii

Francisc de Assisi, un uriaş al sfinţeniei

Francisc de Assisi, un uriaş al sfinţeniei 28.01.2010, Vatican (Catholica)



Papa Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza sa din cadrul audienţei generale de miercuri, 27 ianuarie 2010, din Aula Paul al VI-lea, Sfântului Francisc de Assisi (1181/82-1226), un "adevărat `uriaş` al sfinţeniei care continuă să cucerească multe persoane de toate vârstele şi toate convingerile religioase". Francisc, a explicat Papa, s-a născut într-o familie bogată… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 29, 2010 la 9:46am — 1 Comentariu

Îmbrăcarea veşmintelor liturgice şi rugăciunile respective

Autor: pr. Mauro Gagliardi

Traducere: pr. Mihai Pătraşcu

Sursa: ITRC.ro



preot romano-catolic



1. Aspecte istorice



Veşmintele folosite de slujitorii sacri la celebrările liturgice sunt derivate din vechile veşminte civile greceşti şi romane. În primele secole, haina persoanelor de un anumit nivel social (honestiores) a fost adoptată şi pentru cultul creştin şi această practică s-a menţinut în Biserică şi după… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 28, 2010 la 2:30am — Nu sunt comentarii

Arta de a trai

Autor: Edward P. Sri

Traducere: Radu Capan

Sursa: Lay Witness Magazine, ian/feb 2009



Pe val sau împotriva lui?

Nu am să uit niciodată cuvintele de final ale instructorului: “Şi dacă se întâmplă cumva să cădeţi din caiac, nu încercaţi să staţi drepţi în picioare în râu”. Se întâmpla acum câţiva ani, când împreună cu soţia am mers pe râul Arkansas, în Munţii Stâncoşi. Nu mai fusesem cu caiacul până atunci, aşa că am mers cu un… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 28, 2010 la 2:30am — Nu sunt comentarii

Angajamentul ecumenic este propriu fiecăruia

Ieri seară, în Bazilica romană San Paolo fuori le mura, Sfântul Părinte a prezidat celebrarea Vesperelor din sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul. Celebrarea a marcat încheierea Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor, a cărei temă a fost "Voi veţi fi martorii acestor lucruri". La eveniment au participat mai mulţi Cardinali şi Episcopi, precum şi reprezentanţi ai altor Biserici şi comunităţi ecleziale prezente în Roma.



În predica sa, Papa Benedict al XVI-lea a explicat că… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 27, 2010 la 9:39am — Nu sunt comentarii

Euharistia: scurtă istorie

Autor: Alfred McBride, OP

Traducere: Ecaterina Hanganu

Sursa: Catholic Update, octombrie 2006



Preasfânta Euharistie

E în natura omului să păstreze ca pe o comoară de mare preţ ultimele cuvinte ale celui care moare. În cazul Papei Ioan Paul al II-lea, Enciclica sa Ecclesia de Eucharistia, dată în ultimul an al vieţii, cuprinde şi reflectă dorinţa întregii sale existenţe de a trezi în Biserică o nouă preţuire pentru… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 27, 2010 la 2:00am — Nu sunt comentarii

Ce ne-a adus 2009? Ce ne va aduce 2010?



Autor: Phil Lawler

Traducere: Radu Capan

Sursa: CWNews



În cele ce urmează, reunim trei materiale distincte, un fel de serial semnat de Phil Lawler, directorul agenţiei catolice de ştiri CWNews (Catholic World News), din ultimele zile ale lunii decembrie 2009. Renumitul analist a ales din ultimul an ştirile rele şi ştirile bune, aventurându-se să facă şi unele predicţii pentru 2010. În mod evident, o parte din articol este… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 26, 2010 la 2:00am — Nu sunt comentarii

Preotul şi slujirea pastorală în lumea digitală: Noile mijloace de comunicare în slujba Cuvântului

Preotul şi slujirea pastorală în lumea digitală:

Noile mijloace de comunicare în slujba Cuvântului



Dragi fraţi şi surori,



Tema Zilei Mondiale a Comunicaţiilor din acest an - "Preotul şi slujirea pastorală în lumea digitală: noile mijloace de comunicare în slujba Cuvântului" - se înscrie în mod fericit în contextul Anului Preoţiei şi pune în prim plan reflecţia asupra importantului şi delicatului spaţiu pastoral reprezentat… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 25, 2010 la 10:41am — Nu sunt comentarii

Sf. Grigorie din Nazianz

Autor: Enrico Pepe

Traducere: pr. Ioan Bişog

Sursa: Editura Sapientia



Sf. Grigore din Nazianz

În Anul Preoţiei, declarat de Papa Benedict al XVI-lea, din iunie 2009 până în iunie 2010, vă oferim în fiecare număr câte o biografie de sfânt preot, prin bunăvoinţa Editurii Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, director pr. Ştefan Lupu. La această editură a apărut lucrarea “Martiri şi sfinţi din Calendarul… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 25, 2010 la 10:31am — Nu sunt comentarii

Viaţa Venerabilului Ioan Paul al II-lea oferă răspunsuri la problemele societăţii

Autor: CNA Traducere: Cristian Mocanu

Sursa: CNA, 21 decembrie 2009











Carl Anderson

În urma declarării virtuţilor eroice ale vieţii predecesorului său, Papa Ioan Paul al II-lea, de către Papa Benedict al XVI-lea, Catholic News Agency (CNA) a realizat un interviu cu Carl Anderson, superiorul Cavalerilor lui Columb, un bun cunoscător al vieţii şi operei Pontifului de fericită amintire. Anderson consideră că… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 25, 2010 la 10:21am — Nu sunt comentarii

Pe urmele muzicii lui Anton Pann

Pe urmele muzicii lui Anton Pann

Raluca BRODNER



Miercuri, 20 Ianuarie 2010

Din 2004, în festivaluri, la diverse evenimente şi în concerte private se aude o altfel de muzică. Nemaiîntâlnită. Unică. Veche. Care vine din trecutul îndepărtat, de până la anul 1900, inspirată din scrierile lui Anton Pann, din Codexurile Moldavae, Valahae, Caioni, Anonimus, dar şi din culegerile Euterpe, Pandora, Armonia. Aceasta este, pe scurt, formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 21, 2010 la 3:08pm — Nu sunt comentarii

Biserica Manastirii Pissiota

Poza zilei
Joi, 21 Ianuarie 2010
Unică în peisajul monastic ortodox din ţara noastră, biserica Mănăstirii Pissiota, care îmbină renaşterea italiană cu specificul românesc bizantin, a fost ridicată în 1928 de boierul Nicolae Pissiota, originar din Grecia, pe moşia sa din comuna Poienarii Burchi, judeţul Prahova.

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 21, 2010 la 3:00pm — Nu sunt comentarii

Bilanţul pe 2009 al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Bilanţul pe 2009 al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

19.01.2010, Cluj (Catholica)



La fiecare început de an, reprezentanţii Episcopiei de Cluj-Gherla invită preoţii şi credincioşii la o întâlnire de prezentare a activităţii din anul ce s-a încheiat, prilej pentru concluzii şi observaţii privind viaţa Eparhiei, precum şi pentru raportarea la rezultatele înregistrate în anii precedenţi. Bilanţul anului trecut s-a făcut vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul întâlnirii din Aula… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 21, 2010 la 8:10am — Nu sunt comentarii

Nicolae Iorga. „Profetul naţional“ despre Biserică şi neam

Nicolae Iorga. „Profetul naţional“ despre Biserică şi neam

dr. George ENACHE



Marţi, 19 Ianuarie 2010

Nicolae Iorga s-a născut la 17 ianuarie 1871, la Botoşani, în familia avocatului Nicu Iorga. După cum se ştie, viaţa i-a fost curmată în chip tragic la 27 decembrie 1940, trupul său neînsufleţit fiind găsit în pădurea Strejnic din judeţul Prahova. Astfel, nebunia anilor â40 a făcut ca una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române să nu-şi poată afla un sfârşit… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 20, 2010 la 8:33am — Nu sunt comentarii

Prezentare de carte: Apoftegmele şi istorisiri patristice ce deşteaptă în om dorul de cer

Prezentare de carte: Apoftegmele şi istorisiri patristice ce deşteaptă în om dorul de cer Cătălin JECKEL



Marţi, 19 Ianuarie 2010

A apărut la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în anul 2009, cartea „Cuvinte folositoare ale sfinţilor bătrâni cei fără de nume“. Este o antologie de istorisiri, evocări, cuvinte de duh, sfaturi… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 20, 2010 la 8:31am — Nu sunt comentarii

Papa despre relaţiile dintre evrei şi catolici

Papa despre relaţiile dintre evrei şi catolici

17.01.2010, Roma (Catholica)



Biserica a cerut iertare pentru greşelile catolicilor care au contribuit la "plaga anti-semitismului", iar Papa Benedict al XVI-lea speră că "aceste răni se vor vindeca pentru totdeauna". Aceste gânduri au fost exprimate astăzi, când pentru a doua oară un Pontif a intrat în sinagoga din Roma. Sfântul Părinte a subliniat că pentru catolici Conciliul Vatican II "a reprezentat un moment de cotitură la care… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 20, 2010 la 2:00am — Nu sunt comentarii

Biserica Greco-Catolica din Romania: Episcopia de Oradea

Episcopia Greco-Catolică de Oradea a emis un comunicat în care salută decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 12 ianuarie 2010, care condamna statul român pentru îngrădirea accesului la justiţie şi discriminarea religioasă în cazul parohiei greco-catolice Sâmbăta, jud. Bihor, prin refuzul de a i se permite utilizarea lăcaşului de cult care i-a fost confiscat abuziv de regimul comunist în anul 1948 şi dat în posesie Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, Curtea a decis plata de… Continuare

Adăugat de Convergențe - Lumina la Ianuarie 19, 2010 la 12:40pm — 3 Comentarii

Arhive Lunare

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor