Pagina lui Llelu Nicolae Vălăreanu(Sârbu)

Se aşază o ninsoare pe gânduri,

norii flutură pe suflet sărbători.

Se zideşte în vorbe cuvântul,

cerul îţi coboară pe umeri

şi stelele clipesc în păr.

Se forează în adâncime prin vise,

caut izvorul şi nu-l găsesc.

Acum, când sunt atât de sigur

că vei fi o prinţesă de verde,

mă-ntunec şi mă luminez ca un brad,

sub care Moş Crăciun ascultă copiii

şi le împarte bucuriile lumii.

Inima mea călătoreşte cu magii,

sub aceeaşi…

Era... pe când se curbau nopţile
din cauza înălţimii cerului,

fura contur spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă
lăsând în urmă melcul,

când sferele se ating ...
(se înghesuie stelele pe calea laptelui!)

Muşcând
cu muşcături din cuvânt,
printre dinţii de piatră
urma să treacă râul,

Cald sângerând în cântec,
pînă-n adâncul mişcat al inimii,
unde se nasc poeme sonore.

Pâinea pe care o înghit,

gust nu mai are

şi ceasul închinării

doar în inima pietrei

î l aud ticăind,

valea temerii adâncind carnea,

adăugând focul în rană...

Cum se ascunde durerea în nedurere de moarte!

Orbul înflorind sub pleoape;

închide zăvoarele orizontului,

păsările uită să zboare

memoria se goleşte singură

înainte de uitare.

Moartea nu mai contează,

devine un episod banal...!

Iertarea, când vreau s-o invoc,

să…

Stelele înfloresc în piatră

sărutul,

un fel de mângâiere pe buze

secţionând rotundul,

dăltuit pe stâlpii porţii.

În adâncul fântânii,

între două mâini-ciutură,

curg peste sunete

surde tăceri.

Sufletul, pironit de întrebări,

topit în absolut,

poartă sunetele marelui clopot,

căzut sub umbrela

turnului de veghe.

Cerul de plumb se sparge

de ţipetele morţii.

După echinocţiul de primăvară

învie în aer,

oamenii se…