Constanţa - vocile istoriei

[page francaise]

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/ziua-dobrogei/scriedobrogea-const...

Tulcea a fost, timp de o săptămână, capitala Dobrogei. Peste opt mii de cetăţeni de toate vârstele se bucuraseră în stradă de marele eveniment. Patru arcuri de triumf, pancarte, drapele tricolor peste tot. Oraşul fierbea în sărbătoare.
 
La 23 noiembrie, administraţia rusă cedează românilor Constanţa şi Sulina, predarea telegrafelor, a cazărmilor şi a documentelor rămase de la Poarta Otomană. Dobrogea capătă numele de România Trans Danubiană. Avea 90.000 de locuitori şi era împărţită în trei judeţe.
 
La Constanţa, armata română a ajuns la 23 noiembrie 1878. Ziarul „Românul“ transmitea de la faţa locului: „Ilustraţia de astă-noapte a fost strălucită. Nenumărate stindarde şi lampioane împodobeau străzile, astfel că oricine ar fi putut crede că se află la Bucureşti în zilele de sărbători naţionale. Entuziasmul a fost cu atât mai mare deoarece serbarea s-a făcut într-un mod spontan şi absolut liber. O manifestaţie impunătoare s-a făcut din partea coloniei elene. Pe la orele cinci seara, o mare mulţime de elevi veniră cu muzica militară rusă dinaintea reşedinţei prefectului şi în timpul de o oră muzica nu a încetat de a cânta diferite marşuri de bucurie. În acelaşi timp, răsunau strigări entuziaste pentru îndelunga viaţă a MMLL Regale domnitorul şi doamna românilor.
 
Cortegiul a pornit apoi spre piaţa principală a oraşului, unde se ridicase un frumos arc de triumf cu portretul domnitorului şi cu o inspecţie patriotică, dedicată de elenii din Constanţa fraţilor lor români. Manifestaţia a durat până târziu noaptea. Colonia armeană şi celelalte asemenea au contribuit a mări veselia generală. Casele consulilor erau asemenea frumos iluminate, erau străzile pline de lume, în haine de sărbătoare. Nu se poate descrie această incomparabilă serbare, datorită în cea mai mare parte coloniei elene, dar la care a luat parte toată populaţia. Toate acestea s-au făcut fiind prezentă singura autoritate română civilă, găsindu-se oraşul în cea mai deplină ordine“.
 
La 13 noiembrie 1878 este numit de Guvern ca prefect al Dobrogei Remus Opreanu. Descendent al unei vechi familii boiereşti, cu o licenţă în drept obţinută la Paris şi o alta de studii clasice la celebra facultate din Pisa, unde obţine şi titlul de doctor. Deşi de formaţie filologică, s-a impus în magistratură, mai întâi supleant la Tribunalul Prahova, apoi consilier la Curtea de Apel din Focşani. În anii 1877-78, în plin război, Remus Opreanu era procuror general la Curtea de Apel Bucureşti.
 
Un funcţionar român sosit în Dobrogea, printre primii, este George Auneanu. El scrie mai târziu în „Amintiri asupra trecutului Kustenge - Constanţa, 19 noiembrie - 23 noiembrie 1878“: „După ocuparea oraşului cu trupe române, au sosit autorităţile: Mihail Coiciu, director, George Brătăşanu şi Luca Elefterescu, subprefecţi, Ion Rusescu, ajutor de administrator, Ion Valaori, translator, Ion Mironescu, poliţai, D. Cantuniari, poliţai. Au mai venit George Horezeanu, preşedintele Tribunalului, Mişu Cotescu, judecător, Panait Holban, venit ca apărător, căci în Dobrogea nu era încă permisă avocatura. În primul an a funcţionat şi o Curte de Apel, desfiinţată apoi. Mai funcţionau la casieria generală Ștefan Cepraga şi George Mironescu, la vamă, Mihnea Herişescu, la oficiul telegraf, poştă, Grigore Economu, diriginte. În port lucra deja dinainte de 1877 căpitanul Nicolache Macri, proprietarul unor case mari şi frumoase.
 
În calitatea mea de controlor fiscal pe lângă Caseria Generală de Kustenge, până la constituirea autorităţilor, am făcut cunoştinţă în primul rând cu George Contorgiorgi, fostul socru al defunctului Petre Grigorescu, un bătrân venerat şi savant, fost profesor şi bun cunoscător al limbilor greacă (elină), latină, engleză şi turcă, declamându-mi chiar la prima cunoştinţă în latineşte pe Dante Alighieri.
 
De asemenea şi pe fiul său Dionisie Contogiorgi, tot un intelectual, profesor de greacă, latină, franceză şi engleză, care a devenit funcţionar public (…). În locuinţa mea am avut un chiriaş cu camera mobilată, pe Ion Bănescu, încă neînsurat, şi apoi succesiv de sezon pe mitropolitul primat Iosif Nanian, apoi familia lui Emil Costinescu (…). Peste drum de locuinţa mea era cimitirul turcesc, unde mai pe urmă s-a construit Catedrala, actuala biserică episcopală“.
 
Chiar în ziua de 23 noiembrie, noul prefect de Constanţa, Remus Opreanu, trimitea ministrului de interne o telegramă: „Astăzi la 10 ore, cu ocasiunea luării în posesiune a districtului Constanţa a avut loc în biserica grecească un Te Deum la care au asistat toate autorităţile locale ruse, dnii reprezentanţi ai puterilor străine, notabilii oraşului şi un însemnat număr de cetăţeni din toate clasele; în acelaşi timp, în templele diferitelor naţionalităţi s-au înălţat rugi către cer a tot putinţe pentru prosperitatea României şi pentru îndelungata, paşnica şi glorioasa domnie a ASA domnului Carol şi a ilustrei regală doamnă Elisabeta. Entuziasmul era foarte mare şi bucuria se vedea pe toate feţele. Tot oraşul era în picioare, stindarde tricolore, ghirlande de flori şi diferite ornamente împodobeau casele.
 
După terminarea serviciului divin am fost însoţit de popor în strigăte de urări entuziaste până la localul conacului, unde trebuia să procedăm la primirea autorităţilor. Aici comisia din partea diferitelor naţionalităţi m-a însărcinat să depun la picioarele tronului augustului nostru domnitor încredinţarea despre devotamentul şi fidelitatea noilor săi supuşi, pe când chiar în salonul de recepţie preoţii mahomedani după ritul lor au înălţat rugi către cel a tot puternic, cerând înalta lui protecţie pentru România şi Guvernul ei. S-au organizat gărzi naţionale, iar jandarmii călare transmiteau dispoziţiile administrative la localităţi“.
 
23 noiembrie 1878 este momentul consemnat de documentele aflate în Arhivele Statului Bucureşti, fond Ministerul de Interne, şi transcrise fidel în excelenta culegere „Din tezaurul documentar dobrogean“, realizată în 1988 de Marin Stanciu şi colaboratorii: „Noi, prefectul Remus Opreanu, prefectul judeţului Kustenge, şi colonel din garda imperială de Brandemburg, în urma telegramei primită şi autorizaţiei dată atât de guvernul român cât şi de cel rus de a se lua în posesiunea de stat a Dobrogei de către autoritatea română întrunindu-se în localul prefecturii din Constanţa am procedat la predarea dosarelor şi actelor aflate în arhiva comunei Constanţa şi drept rezultat am format două asemenea procese verbale şi două inventare în care se vor trece dosarele şi actele comunei, afară de acelea care nu privesc direct la interesele localităţii şi care se socotesc necesare în încheierea socotelilor de către curtea de conturi rusă“.
 
Ce a predat administraţia rusă celei româneşti la Constanţa? Patru registre, două dosare, câteva recipise de bani, iar în inventar mai erau trecute nouă clădiri: prefectura, vama, închisoarea, trei prăvălii, o moară, grădina publică Beredie şi un spital. Iar spitalul comunei avea în dotare 30 de cămăşi, 26 de perechi de pantaloni, 33 de prosoape, feţe de pernă, ciorapi de lână - 37, pături - 24, saltele de pat - şase, perne de paie - 29, plăpumi - patru, mese - 24, o baie de corp şi o baie de şezut.
 
La începutul lunii decembrie 1878, armata de ocupaţie rusă a părăsit oraşul. În amintirea acelei zile s-a numit Piaţa 23 Noiembrie locul ocupat acum de clădirea oficiului poştal, scria ceva mai târziu un alt cronicar al urbei, Ionescu Dobrogianu (Ionescu, Dobrogianu, „Cercetări asupra oraşului Constanţa, Geografie şi istorie.“ București, Tipografia și fonderia de litere Thoma Basilescu, 1897, p. 70).
 
Am moştenit de la turci două hoteluri: Danubiu, mai târziu Metropol, unde a găzduit domnitorul Cuza în mai 1864 în drum spre Constantinopol, şi hotelul Bizanţ.
 
La 50 de ani de la reanexarea Dobrogei, în voluminoasa monografie realizată sub egida Analelor Dobrogei, se relua o idee mai veche: „Pentru eternizarea memoriei acestei fericite epoci, anexării Dobrogei la România, trebuie mai mult ca oricare poporul Dobrogei să facă a se aduce la cea mai curândă îndeplinire a celei mai sublime şi în acelaşi timp naţionale idei a ridicării în oraşul Constanţa a unui monument comemorativ. Prin prelungirea bulevardului pe traseul calei ferate din strada Ovidiu înconjurând partea de miazăzi a oraşului, monumentul comemorativ de care vorbim va predomina bulevardul, va fi cea mai frumoasă poziţiune a oraşului, văzut după mare şi uscat“.
 
Iată că au trecut 139 ani şi niciun monument de asemenea valoare sentimentală nu aminteşte constănţenilor despre revenirea Dobrogei la ţară.  Despre Aurelia Lăpuşan   Aurelia Lăpușan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.