Seara a X-a: SFÂRŞIT

[Croitoru Grigorie]

Copiii se strânseseră şi erau veseli şi mai gălăgioşi decât de obicei. Fiecare îşi alesese un personaj şi aşteptau cu nerăbdare sosirea moşului Dosuleanu. Acesta însă întârzia.
- Oare să mergem la el acasă? îi întreabă Mişcă.
- Îl mai aşteptăm niţel. Dacă nu vine, continuăm noi povestirea. De fapt, putem începe chiar acum, este de părere Aurică.
- Să începem! Să începem!...
Mitică: Cei doi călăreţi care veneau spre grupul din centrul aşezării erau Titila şi Almada. În strigătele mulţimii de tineri, ajung şi se opresc. Eu cred că cea care intră prima în scenă este Ana:
Miţa: Eu sunt Ana. Cred că i se adresează întâi Almadei: "Surioară dragă, mai ţii minte ce ţi-am spus în dormitorul din casa mea? Eu îţi voi da jos masca, ceea ce am şi făcut, şi voi fi prezentă la întâlnirea ta cu Vlad. Iată-vă faţă în faţă, cu inimile clocotind de emoţii şi de iubire. Ce mai aşteptaţi? Dorinţa ta, Vlade, era s-o iei în braţe şi să te duci cu ea într-un anumit loc şi s-o faci nevasta ta. S-a schimbat cumva pe parcurs? Este aşa de aproape de tine!..."
Gogu: Aşa este, Prinţesă, şi abia aştept să-mi îndeplinesc dorinţa, dacă mă va ierta şi...
Miţa: Eşti iertat de mult, Vlade! Crezi că şi-ar fi riscat viaţa să te caute prin locuri neumblate, dacă nu te-ar fi iertat? Fă primul pas spre ea şi te vei lămuri.
Gogu: Îl fac, Prinţesă. Almada...
Rădiţa: Nu spune nimic, Vlade! Vino la mine şi atât! Nu ne-am chinuit destul?
Se îndreaptă spre Almada:
Gogu: Câteva clipe, Almada, să-mi îmbrăţişez tatăl şi să-i spun că mă bucur că-l văd în viaţă datorită ţie.
Îşi îmbrăţişează tatăl, în timp ce mulţimea de tineri le strigă numele. Apoi, se duce la Almada, o ia pe calul lui şi pleacă în strigătele acelaiaşi mulţimi de ţineri. După ei se iau Prinţesa, Flora şi Donc. Îi ajung din urmă şi-i încadrează.
- Nu scăpaţi aşa de uşor de noi! Mai suportaţi-ne câteva clipe, căci eu am venit să nu pierd momentul acesta, spune Ana, minunata fată de peste munţi. Să aud, surioară!
Rădiţa: Dragul meu Vlad, iată-ne împreună! Nu voi pomeni niciodată de momentele grele prin care am trecut, dar să ştii că în tot acest timp te-am iubit. Peripeţiile noastre au luat sfârşit, iar fetele astea şi prietenul nostru Donc au fost permanent lângă mine. Sunt singurii care mi-au cunoscut identitatea când umblam îmbrăcată aşa de neobişnuit.
Gogu: Când am aflat de la Donc, am vrut să-mi pun capăt zilelor, crezând că te-am pierdut. M-a salvat plecarea peste munţi. Nu mai continui. Amintesc doar că am bănuit că poţi fi ascunsă sub straiele acelea, întâia dată, când discutam cu Prinţesa şi ea a pomenit numele tău. Era gata să te prăbuşeşti, dar te-a prins Donc. Dar după concursul de călărie şi cel de tras cu arcul am fost sigur că Almada mea eşti tu. După fiecare probă te-am căutat, dar de fiecare dată ai dispărut. De ce?
Rădiţa: Am ştiu că m-am dat de gol când te-am întrebat dacă trecem împreună linia de sosire şi ţi-am lovit calul cu frâul, cum o făcusem de atâtea ori, dar mai ales la despicatul săgeţii. Mi-am şi zis: "Ce făcuşi, Almada, numai nu-i spuseşi: Sunt aici, Vlade, lângă tine, nu mă vezi?". De fiecare dată am fugit la tata, vezi că-i zic în continuare tată, să mă sfătuiesc cu el. Tot el mi-a dat ideea să-i cer căpeteniei să ne dea model de funie împletită din nisip. El ne-a scăpat de barbari.
Aşa m-aş putea duce până la sfârşit, dar scurtez. Vlad şi Almada se căsătoresc şi devin conducătorii comunităţii. Bătrânul Titila este ţinut la mare cinste şi devine sfetnicul comunităţii, până când se va reface sfatul bătrânilor. Niciodată tinerii nu şi-au mai omorât bătrânii.
Cu ocazia căsătoriei lui Vlad cu Almada se organizează o mare petrecere, ca şi nunţile noastre de astăzi, la care participă toţi tinerii din aşezare şi cei veniţi de peste munţi.
Dragu trimite ştafete să-l liniştească pe jude, ducându-i veşti bune: toţi luptătorii sunt în viaţă, iar Prinţesa este răsfăţată de toată lumea şi se simte în al nouălea cer. Îl sărută şi-l iubeşte din tot sufletul pe cel mai bun tată din lume.
De aici, se mută în satul lui Doru pentru altă petrece, determinată de căsătoria dintre Dacian cu Flora. Şi aici participă aceiaşi tineri şi petrecerea ţine, ca în basme, trei zile şi trei nopţi.
*
Dragu şi tinerii lui se pregăteau de plecare.
- Ana, plecăm! Ia-ţi adio de la prietenii tăi, pe care s-ar putea să nu-i mai vezi.
Se îndreaptă spre Almada şi Flora, care erau împreună.
- Almada şi Flora, surioarele mele dragi, mă duc la casa mea şi vreau să vă îmbrăţişez la despărţire! Cât îmi va fi de dor de voi, dar asta este viaţa...
- Prinţeso, nu scapi aşa de uşor! Ce, crezi că te joci cu noi? Nici nu ştii cu cine ţi-ai băgat în plug! Nu te grăbi, fetiţo!
- Ce vreţi să spuneţi?
- Nu numai noi spunem, Ana. Întreabă-l şi pe Vlad, care se apropie, ce vrem să spunem noi!
- Vlad?
- Prinţeso, suita ta este gata. Este încropită la repezeală, dar sper să te satisfacă. N-are vestminte de ceremonie, cum se obişnuieşte la înalte curţi, dar te asigur că te vei simţi bine în fruntea ei: Eu şi Almada, Dacian şi Flora, Doru, Dragu şi, dacă tu mai vrei pe cineva, te rog să spui şi-ţi vom îndeplini dorinţa.
- Vreţi să spuneţi că voi veţi veni cu mine până acasă?
- Nu doar zicem, Prinţeso, chiar asta facem. Totul este pregătit. N-a zis Excelenţa Sa că mă pot întoarce oricând ca om liber în aşezarea voastră? Nu vreau să creadă că, după ce ne-a dat ajutor, l-am uitat ca nişte nerecunoscători ordinari. Cel puţin să-i mulţumim şi să-l asigurăm de tot respectul nostru. Şi mai vreau s-o cunoască pe Almada fără mască. Şi pe Flora, pe Dacian, pe Doru, flăcăi şi fete de pe meleagurile noastre.
- Dragilor, nu ştiu cum să vă mulţumesc! Să fiu sinceră, mă aşteptam la un asemenea gest, parcă mi-aţi citit gândurile. Nu mai zic nimic, că mă podideşte plânsul. Sunteţi nişte oameni cum nu mi-am închipuit. dacă mi-aţi cerut părerea, mai vreau pe cineva în suită, dacă vrea să facă parte din ea: pe Donc.
- Dacă vrea, Prinţeso? Îl vei vedea singură ce bucuros va fi. După tine, Prinţesă!
- După voi vrei să spui.
Le prinde de câte o mână pe Almada şi pe Flora şi ies tustrele din casă. Afară le aşteptau caii. Încalecă şi pleacă. Ce se va întâmpla când Prinţesa va ajunge acasă îi lăsăm pe cititori să-şi imagineze.
*
- Bravo, copii, le strigă moşneagul ieşind din desişul din apropierea lor. V-aţi descurcat de minune!...
- Aici ai fost, moşule? Noi credeam că nu mai vii!
- Tu poate credeai, Rădiţa, dar eu nu.
- Păi, tu le ştii pe toate, Gogule, doar tu eşti dracul gol!
- Taci, Rădiţa, nu mă da de gol! Nici nu ştii ce s-a întâmplat şi vorbeşti şi tu aşa, ca să te afli în treabă! Şi n-am fost singur şi n-a fost ideea mea!
- Ei, ce s-a întâmplat? Povestiţi-mi şi mie, că eu v-am povestit vouă destul!
- Mai nimic, moşule, dar poate păstra Rădiţa un secret? Dacă vrei să ştie satul, spune-i ei!

[Croitoru Grigorie]

Acesta este romanul. Iubitorii de literatură îl pot citi integral şi-l pot aprecia. El are şi continuare, ascultând sfatul criticului care a scris prefaţa, am dezvoltat acţiunea şi personajele. Astfel, am realizat un roman şi mai captivant cu titlul "Prinţesele răpite", Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012, 242 pagini. Pe acesta nu-l mai transcriu din lipsă de timp.
Dacă cineva doreşte să aibă cele două cărţi, eu le pot trimite la adresele indicate de doritori.
Sincere mulţumiri şi cititorilor, şi doritorilor cărţilor. Cu deosebită stimă, Grigorie M. Croitoru

[judit ionescu]

Vă mulţumim pentru aceste postări. Sperăm că membrii clublui de carte le vor citi cu interes. Vă mai aşteptăm şi cu alte scrieri.

[altmariusconcurs]

Asteptam opiniile cititorilor. Acest Ning este un forum si pentru discutii, si se pot exprima opiniile pro sau contra - iar romanul domnuluui Croitoru poate incita la asa ceva.