Grigore M.Croitoru : NEMAIPOMENITA POVESTE A LUI VLAD ŞI A SURORII LUI, ALMADA (3)

[judit ionescu]

TITILA ŞI COPIII LUI, ALMADA ŞI VLAD

Într-o astfel de aşezare trăiau liniştiţi, cu preocupările
lor zilnice, bătrânul Titila şi copiii lui: Almada, o fată cu o
frumuseţe răpitoare, în ciuda faptului că pe nas şi, parţial,
pe obrăjorii ca bujorul avea câteva picăţele; aşa le spuneau
ei, noi le spunem pistrui, şi Vlad, un băiat care îi întrecea pe
toţi tinerii prin iscusinţa mânuirii armelor, prin forţa fizică,
frumuseţe, dar mai ales prin înţelepciune. Şi bătrânii cei mai
înţelepţi şi cu atât de multă experienţă de viaţă apreciau
justeţea, claritatea, limpezimea şi îndrăzneala dovedite în
exprimarea propriilor gânduri. Fetele, mai ales, îi spuneau
în glumă, dar de cele mai multe ori în serios, Făt-Frumos şi
oftau adânc când el trecea pe lângă ele şi nu le băga în seamă.
Semăna cu mama lui, frumoasa Ava, pe care Titila o
adusese nimeni nu ştia de unde. Şi el era atunci un bărbat
cum nu erau mulţi. S-a apucat şi a ridicat o casă în apropierea
râului. A scos piatră din râu şi a făcut o fundaţie, cum
văzuse el pe unde umblase, a dat unor tineri şi unor meşteri
câteva animale de au adus lemne, le-au meşterit şi repede
au ridicat o casă cum nu mai era în această aşezare. Tot cum
văzuse el pe unde umblase şi de unde o adusese pe Ava.
Când trecea prin aşezare cu Ava, toţi întorceau capul după
ei. Unii, mai îndrăzneţi, îl întrebau:
– Titila, unde ai găsit, mă, comoara asta vie, cu ochii ca
mugurul verde al primăverii, cu părul ca spicul grâului şi cu
mers de căprioară?
Zâmbea, se uita admirativ la Ava, parcă o sorbea din
ochi, şi o da pe glumă, ocolind răspunsul:
– Ei, ce ştii tu, Tiatitis, s-a uitat cel de sus la mine, a văzut
cât sunt de chipeş, de viteaz şi de isteţ şi a zis: „Na, mă,
Titila, şi o soaţă pe măsura ta!”. Şi uite-o, am prins-o drept
în braţe, am strâns-o la piept, am sărutat-o cu sete, am urcat-
o pe cal şi în zbor am venit cu ea aici, să vă uimim pe
toţi! Asta a fost şi iat-o, îmi face din viaţă o sărbătoare şi, în
curând, îmi va aduce o altă mare bucurie. Aşa este, nevastă?
Ava dă din cap şi zâmbeşte, dezvelindu-şi dinţii albi.
Zâmbetul fermecător îi lumina şi mai mult chipul şi-l lăsa
pe privitor să viseze pentru multă vreme.
– Mai poate fi şi o altă bucurie, Titila? mai întreabă
Tiatitis.
– Sigur! O, nici nu ştii tu cât de mare, Tiatitis! În curând
îmi va aduce pe lume un fiu. Ne-am gândit şi cum îi
vom pune numele: Vlad.
– Şi de unde ştii tu ca va fi băiat, Titila? Sau cel de sus
ţi-a şoptit la ureche că va fi băiat? Ai uitat cum se spune pe
la noi? „În sacul legat nu poţi şti ce este”!
– Aşa ne-am înţeles, Tiatitis! I-am spus aşa: „Draga
mea nevastă, dacă te culci cu mine, îmi faci un flăcău la fel
de frumos ca tine”. Şi ea a fost de acord şi mie îmi este suficientă
promisiunea ei. Sunt sigur că aşa va fi.
Şi aşa a fost. Ava l-a născut pe Vlad, o minunăţie de
băiat, care creştea ca în poveste şi se făcea la fel de frumos ca
mama lui. Numai că Ava a dispărut la scurt timp după ce
l-a născut pe Vlad. Nimeni n-a aflat vreodată ce s-a întâmplat
cu ea. Titila era aşa de îndurerat, încât n-a cutezat să-l
întrebe cineva ce s-a întâmplat cu muierea lui. Ba mai mult,
alături de Vlad a apărut o fată, Almada. Puţin mai mică decât
băiatul. Nimeni nu l-a întrebat de unde a apărut fetiţa,
cum a apărut şi ce nume poartă. Cei doi copii au crescut ca
fraţii. Fraţi se şi considerau, iar lui Titila îi zicea tată. Sigur,
Vlad era copilul lui şi al frumoasei dispărute, al Avei, dar
Almada, nu. Erau nedespărţiţi şi se iubeau ca fraţii. Dacă
cineva i-ar fi făcut ceva vreunuia dintre ei, sărea şi celălalt
şi-l făceau praf. În scurt timp, au devenit de temut pentru
tinerii din aşezare. Însă erau paşnici, săritori, buni la suflet.
Săreau în ajutorul oricui şi n-ar fi făcut cuiva rău, nici dacă
ar fi puşi cu tălpile pe jar. Almada a învăţat să tragă cu arcul
la fel de bine ca Vlad, să mânuiască lancea, ghioaga sau
chiar o simplă bucată de lemn.
Se spunea că, odată, când se făcuse mai mărişoară, un
tânăr dintr-o aşezare vecină a întâlnit-o în pădure şi, neştiind
cine este, a încercat să se apropie de ea cu gânduri şi
gesturi care nu-i erau pe plac. Era cu mâinile goale fata. Se
uită încoace şi încolo şi zări un retevei care, în mâinile fetei,
devenea o armă potrivită de apărare. Fuge până la retevei, îl
ia în mână şi-i spune zâmbind tânărului:
– Tinere, nu-mi plac nici gândurile, nici gesturile, nici
intenţiile tale! Te sfătuiesc să-ţi vezi de drum şi să mă laşi în
pace, că vei face cunoştinţă cu Almada, iar reteveiul ăsta îţi
va tăbăci pielea!
– Deci Almada te cheamă. Află, Almada, că lui Zourai
nu i-a scăpat nicio fată pe care a întâlnit-o undeva singură.
Tu nu-mi dai măcar un sărut? Şi pe urmă mai vedem noi.
– Ţi-am spus. Continuă-ţi drumul. Un pas dacă mai
faci spre mine, vei lua o bătaie pe care n-o s-o uiţi toată viaţa!
Tânărul Zourai nu i-a ascultat sfatul. Văzând-o şi cam
firavă, a pornit spre ea, hotărât să-şi pună în aplicare planul.
A pus Almada reteveiul pe spinarea lui şi i-a tras o mamă
de bătaie soră cu moartea. Tânărul a rugat-o în genunchi să
nu-l mai lovească. Fata l-a pus să jure că va avea respect
pentru orice fată pe care o va întâlni, căci de ea este sigură
că nu se va mai apropia. A jurat şi l-a lăsat să plece.
Almada şi Vlad au crescut frumos. S-au făcut mari. De
la un timp, Vlad a început să-şi pună nişte întrebări la care
nu găsea răspuns. Zile la rând, se scula de dimineaţă şi se
urca pe deluţul din apropierea casei, ca să privească munţii
ce se vedeau în zarea depărtată. În răsăritul soarelui, putea
să-i vadă. De fapt, vedea o linie întunecată care se unea cu
cerul. Tatăl său îi spusese că acolo sunt munţii.
– Şi dincolo de ei? întrebase băiatul.
– Dincolo de munţi se întinde ţara unor oameni neprietenoşi.
De câteva ori au încercat să treacă munţii şi să vină
peste noi. O dată chiar au reuşit, dar i-am bătut. Voinicii
noştri i-au luat prin surprindere, i-au înconjurat şi i-au bătut.
Căpetenia lor a fost prinsă şi urma să fie judecată şi să i
se ia viaţa, pentru că ne-a călcat pământul şi a vrut să ne
înrobească, adică să ne ia bunul cel mai de preţ – libertatea.
– Şi ce s-a întâmplat cu căpetenia?
– Am dus-o în faţa sfatului bătrânilor, s-o judece şi să-i
decidă soarta. Sfatul bătrânilor a hotărât să-l elibereze pe
năvălitor cu condiţia să nu mai pună niciodată piciorul pe
pământurile noastre. Şi a fost eliberată căpetenia. A fost ospătată
şi lăsată să se ducă în ţara ei. Câţiva tineri au însoţit-o
până a trecut muntele. De atunci, n-a mai cutezat să treacă
munţii.
– Şi eu m-oi duce peste munţi, tată...
– Ce-ţi veni, fiule? Ce să cauţi tu acolo?
– Nu ştiu, tată, dar e ceva care mă atrage într-acolo. Nu
mai am pic de linişte. În curând voi pleca.
– Şi eu, fiule? Mă laşi singur? Nu vezi că sunt bătrân?
– Rămâne Almada, sora mea, cu tine, tată. O să poată
avea grijă de bătrâneţile tale. Să ai încredere în ea. Se pricepe
să călărească mai bine decât mine. Mânuieşte arcul, lancea şi
ghioaga ca oricare dintre vitejii noştri. Dar s-o vezi la vânătoare!
Toţi tinerii o admiră, o respectă şi o iubesc. Mulţi dintre
ei ar vrea s-o facă mireasă, aşa că, nu peste mult timp, va
trebui să te hotărăşti cui o dai de nevastă.
– Băiete, Almada e aşa cum zici. Dar sunt lucruri pe
care nu le ştii despre... sora ta.
– Ce nu ştiu, tată? Doar am crescut împreună de când
ne ştim. Acum doar, de puţin timp s-a izolat de mine. O
înţeleg, a crescut şi nu mai putem dormi în acelaşi pat, ca
până acum, şi să ne hârjonim până te scoatem pe tine din
răbdări.
– Aşa, fiule, Almada a crescut. O vezi cât e de frumoasă?
Dacă n-ar avea picăţelele acelea pe nas, n-ar avea pereche
sub soare. Uită-te la ea şi scoate-ţi din cap gândul de a
pleca. Uită-te la ea şi ţine minte ce auzi acum: Almada nu e
sora ta. Întâmplarea a făcut s-o găsim noi şi să creşteţi împreună,
ca frate şi soră. Nici ea nu ştie că nu sunteţi fraţi.
Poate că inima ei simte că nu sunteţi de acelaşi sânge şi te
priveşte cu alţi ochi. De aceea cred că s-a şi îndepărtat de
tine. Se poate, după câte îmi dau eu seama, ca Almada să te
iubească. Şi nu ca pe un frate. Mai multe nu-ţi spun, că doar
ai şi tu ochi.
– Tată, ei să nu-i spui ce îmi spuseşi mie. Eu trebuie să
plec. Dacă cel ce ne hotărăşte viitorul va decide să fim împreună,
eu nu mă voi opune. Voi colinda pământul în lung
şi în lat şi mă voi întoarce la ea. Deocamdată, pe Almada o
iubesc ca un frate şi mi-aş da şi viaţa pentru ea, dar nu mă
văd ţinând-o în braţe ca pe o iubită, s-o sărut, s-o mângâi în
alt fel de cum am făcut până acum. Numai de câte ori am
făcut baie în râu în pielea goală, am dormit în acelaşi pat,
am ţinut-o în braţe ca pe sora mea mai mică, am...
– Ei, copile, copile! Nu ştii tu ce-i dragostea. O să vezi,
ce să-ţi spun eu! Sunt sigur că o vei privi cu alţi ochi!
– Bine, tată, dar să nu-i spui şi ei tot ce-mi auziră urechile
mie, în clipele astea!
Nu trebuia să-i mai spună cineva. Auzise singură.– Ne oprim aici, copii. Pentru început, este destul. Făcurăm
cunoştinţă şi vă introdusei în povestirea noastră!
– Oooo! Ce şmecher eşti, moşule Ioniţă! Ne faci curioşi
şi ne laşi. Îţi închipui matale cum aşteptăm noi seara următoare?!
Şi mai crezi matale că mai dormim noi la noapte? Eu,
nu. Şi câte întrebări mi-oi pune!
– Spune-ne măcar dacă pleacă Vlad, nene Ioniţă. Doar
atât, te rugăm frumos! se smiorcăie Miţa.
– Draga moşului, nici eu nu ştiu, dar l-oi întreba la
noapte pe cel de la care am auzit-o! Am eu o oră din noapte
când nu dorm şi, atunci, pot sta de vorbă cu cine doresc. Îl
voi întreba şi mâine seară vă dau răspunsul. Nu fiţi trişti,
capul sus, copii! Şi nu fiţi nici prea curioşi, curiozitatea strică
la frumuseţe!
– Dar şi aşteptarea, moşule, cât este de grea şi apăsătoare!...

[silvian dobre]

multumim pentru frumoasa poveste !!!!! la multi ani !!!!

[Croitoru Grigorie]

Mă bucur că încep să apară părerile cititorilor despre "Nemaipomenita poveste...". Eu le voi respecta, oricare ar fi ele. Am însă o rugăminte: aveţi puţină răbdare, n-a trecut bine nici expoziţiunea, iar intriga nici n-o cunoaşteţi. Acţiunea se va complica şi cu fiecare pagină va deveni mai atractivă. Tot respectul meu pentru cititorii acestui roman. Anul 2013 să vă aducă bucurii şi împliniri! Autorul