BIOGRAFIA ZILEI: ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF

[judit ionescu]

Ștefan Octavian Iosif (n. 11 septembrie 1875, Brașov - d. 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.
Urmează studiile liceale la Brașov și Sibiu. Își stabilește reputația de poet în epocă prin volumele: Patriarhale (1901), Romanțe din Heine (1901), Poezii (1902), Din zile mari (1905), Credințe (1905). Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt.O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români.

Șt.O. Iosif și Dimitrie Anghel se cunoscuseră la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se "completau" în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de "reper" literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum apărut în 1908 și comentat de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu.

Din păcate au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Șt.O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina. În 1910 relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează. Șt.O. Iosif moare în spital, la 22 iunie 1913.

Natalia Negru se recăsătorește în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare, după ce își împușcase soția într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supraviețuit și a trăit aproape încă 50 de ani.

Basm neisprăvit

A fost o fată de-mpărat
Frumoasă ca o zână…
A fost o fată de-mpărat
Cu ochi vicleni, cu păr buclat,
Cu inima păgână.

Sta visătoare-odată-n prag
Şi-un paj trecea pe scară,
Sta visătoare-odată-n prag,
Şi-n treacăt îi şopti: “Mi-eşti drag,
Mi-eşti drag din cale-afară!”

A doua zi îi iese-n drum:
“Mi-eşti drag cât nu pot spune!”
A doua zi îi iese-n drum,
Şi fuge, izbucnind acum
În hohote nebune…

Iubite, să-ţi mai spun ai vrea,
Cum s-a-ncheiat povestea?
Iubite, să-ţi mai spun ai vrea?…
Dar dac-ar fi povestea mea
În rândurile-acestea?

 

Nopţi de vară

La casa fără lacăt
Doar luna de mai vine
S-o cerceteze-n treacăt
În nopţile senine.

Perdele-nvechite
Atîrnă într-o parte
Ca aripi ostenite
La geamurile sparte.

Doar şoareci ţin soborul
Ungherelor uitate,
Păienjeni ţes covorul
Uitării-ntunecate.

Şi-aceeaşi armonie
De greieri trist răsună
În casa cea pustie
Sub farmecul de lună…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[silvian dobre]

multumim  frumos  !

[Angela Rahovan]

     Mulți dintre copii, școlarii generației mele au învățat versuri de Șt.O.Iosil ”pe de rost” și le-au recitat ! Calda lor muzicalitate  și melancolia blândă a plăcut multora. Poezia sa de dragoste are o intimitate calmă, tandră.

     Cântec

   Noapte, noapte - iar mă lași

   Singur pe cărări pustii,

   Părăsit aceleiași

   Palide melancolii...

 

   Stelele se sting acum,

   Roua picură pe flori :

   Spune-mi, încotro să-drum

   Pașii mei rătăcitori ? ...

 

     Aceleiași

   Când e târziu și-abia mai pot

   Clipi truditele pleoape,

   Te chem pe nume-ncet de tot.

   Și ca în vis, te simt aproape...

 

   Și-adorm atât de fericit,

   Ca un copil naiv ce-și spune

   Vrăjit de somn, abia șoptit

   Aceiași veche rugăciune...