Streisângeorgiu Remember

[altmariusistoric2]

 

 

 

---

 

 

 

Conştiinţa publică ar trebui să recunoască imediat despre ce ar fi vorba… Numai că, există aşa ceva în România?

În naivitatea noastră, ne străduim să o hrănim, atât cât se poate.

*

În urmă cu mai bine de 30 de ani (1975), Radu Popa a condus o echipă de cercetare care s-a ocupat de biserica ortodoxă aflată în hotarul satului, lângă noua încropire urbană a Călanului Nou (jud. Hunedoara). A fost una dintre cele mai performante împliniri ale „vechiului regim”. Aici vom reface traseul şi concluziile acestor cercetări. Nu o facem doar pentru excepţionala ei importanţă, ci şi pentru a atrage atenţia că monumentul este astăzi totalmente neglijat, din punctul de vedere al restaurării şi a semnificaţiei sale istorico-artistice. Principala sursă a informaţiilor a constituit-o Revista Muzeelor şi Monumentelor. Monumente Istorice şi de Artă, nr. 1, 1978. Păstrarea tonalităţilor alb-negre este deliberată. Nu doar pentru a sublinia vechimea documentelor, ci şi pentru a marca tristeţea.

Radu Popa (foto 1) a trecut în evidenţă istoriografia bisericii. A urmat apoi contextualizarea istorică şi zonală (foto 2). S-au discutat mai ales genealogiile ctitorilor menţionaţi în pisania cunoscută (1408) (foto 3 şi foto 4) şi în izvoarele scrise publicate    (foto 5).

Ceea ce a urmat a fost relevanţa arheologică. Practic, bisericuţa a fost săpată exhaustiv (foto 6). S-a constatat că pronaosul a fost ridicat mai întâi din lemn, probabil în secolul al XVIII-lea, apoi din piatră (pe la 1850). În rest, chiar uşor dezaxată la relaţia dintre altar şi navă, biserica de piatră s-a dovedit unitară din clipa iniţială de construcţie. Doar materialul de construcţie, respectiv spoliile romane aduse de la o villa rustica învecinată, au obligat naşterea planimetriei speciale. Aceleaşi materiale romane au fost mai generoase decât s-a crezut iniţial. Au folosit şi pentru podire (o lespede decorată cu delfini) şi pentru mobilierul interior (jilţ dintr-un altar). Un „relief creştin” care prezintă un posibil arc frânt prelungit cu o cruce, a provocat cele mai multe semne de întrebare. Ele au rămas nerezolvate până astăzi.

Principala descoperire a lui Radu Popa a fost însă pisania cea veche. Încercând să adapteze instalaţia improvizată de curent electric la nevoile de săpătură, istoricul a scos din peretele de est al altarului un cui masiv. În jurul lui a descoperit primele litere. A urmat apoi scoaterea la lumină a pisaniei datate în anii 1331-1314 (foto 7). Ea arăta că biserica, cu hramuri complicate, ale Sfântului Gheorghe, Maicii Domnului şi Tuturor Sfinţilor, a fost făcută pentru iertarea păcatelor lui Balea cneazul, a popii Naneş şi a zugravului Teofil.

Dar, tot Radu Popa a observat imediat că stratul pisaniei de la 1313-1314, nu era cel mai vechi, ci al doilea. Primul, observat în alte sectoare (piciorul de nord al arcului de triumf), era puternic înnegrit de funingine şi prezenta litere chirilice grafitate. 

Investigarea necropolei a atras mai întâi atenţia asupra unui grup de circa şase morminte mai vechi decât biserica. Ele au fost asociate cu o biserică de lemn anterioară. Pentru datarea lor a venit în ajutor o monedă găurită, emisă de către regele maghiar Bela al II-lea (1131-1141). Concluzia s-a formulat astfel: biserica de lemn de la Streisângeorgiu a apărut înaintea mijlocului secolului al XII-lea. Ca urmare, Radu Popa avea toate temeiurile să afirme: „la Streisângeorgiu ne aflăm în faţa celui mai vechi monument medieval sigur datat şi păstrat în picioare de pe întreg teritoriul ţării, monument care şi-a păstrat până astăzi destinaţia originară”.

O bună parte a inventarului funerar (foto 8) indica faptul că se utilizaseră din plin elemente aparţinătoare aşa-numitei „culturi Bjelo-Brdo”. Ele fuseseră socotite drept aparţinătoare numai unor populaţii slavo-maghiare. Or, descoperirea demonstra că o asemenea exclusivitate nu se mai poate susţine, românii fiind şi ei purtători ai aceloraşi elemente de cultură materială.

Grupajul dedicat monumentului, continua cu o zăbovire asupra inscripţiilor medievale, efectuată de către Gheorghe Mihăilă (foto 9). Analiza lexicală arăta doar folosirea unei limbi slave corecte. Nu se ajungea la nici un fel de concluzie privitoare la înrudirile pisaniilor cu alte documente de limbă, contemporane.

Vasile Drăguţ s-a ocupat de peticele de frescă pe care arheologii şi, parţial, restauratorii, le-au scos la iveală. Pe lângă menţionarea unor sfinţi episcopi şi celor doi imenşi cai, aflaţi în altar, se reproduceau imaginile Judecăţii de Apoi de pe peretele de vest a navei, cu Raiul (foto 10) şi Iadul (foto 11). Îngemănarea influenţelor artistice din arta Bizanţului, cu cea a unor meşteri de influenţă occidentală, era principala concluzie formulată. Veşmântul de frescă avea să rămână cel mai mult neglijat. Dacă sondaje şi chiar curăţiri pe suprafeţe mai mari, au avut loc în zona altarului, cea mai mare parte a picturilor navei a rămas până astăzi acoperită de o tencuială simplă, fără nici un fel de valoare.

Şerban Popescu-Dolj a efectuat un studiu de arhitectură (foto 12 şi foto 13). Numai pe baza verificărilor exterioare, se stabilea că fazei iniţiale i-au fost adăugate două contraforturi, iar pe la 1408 a primit turnul-clopotniţă, cu tribuna interioară. În urma constatărilor sale, pronaosul de la 1850 a fost demolat, dându-i-se bisericii forma originară.

Un grup de pictori restauratori (Oliviu Boldura, Şerban Angelescu, Marius Rădulescu, Gabriela Mruczinschi) a descris toate staturile picturale (foto 14 şi foto 15). Decapările au rămas neîncheiate. Dacă arheologicii nu ar fi scormonit atunci, nici la peste 30 de ani, nu am fi văzut nimic din podoaba bisericii!

Ioan Popovici şi M. Adam au produs primul studiu de antropologie (foto 16).

Gheorghe Baltag a prelucrat podoabele din jurul bisericii (foto 17). Unele dintre ele aparţin epocilor mai noi (foto 18), altele se remarcau prin aceia că erau de aur (foto 19).

Victor Eskenasy a investigat vecinătăţile bisericii (foto 20), reuşind să descopere o locuinţă pe care a legat-o de ctitorii bisericii (foto 21). Deja atunci, blocurile de locuinţe împiedicaseră extinderea săpăturii. Dar era clar că zona trebuia urmărită în continuare. Cât priveşte semnalarea curţii, se pare mai noi, din hotarul satului Streisângeorgiu, despre ea nu s-a mai auzit, niciodată, nici un alt cuvânt.

Cel mai tânăr participant, Adrian Andrei Rusu, a primit „în dar” o parte a grafitelor din interiorul bisericii (foto 22). Ele erau pluguri (foto 23). Au apărut publicate în Revista de Istorie, 29, nr. 7, 1976. Toate celelalte grafite, cu însemnări dintre cele mai importante, au rămas necopiate şi nepublicate.  

             

 

Istoriografia monumentului

(crâmpeie nesemnificative, la cei neimplicaţi în cercetare)

 

Histoire de la Transylvanie. Sous la direction de Béla Köpeczi. Budapest, 1992: aşezat în subcapitolul „Rolul bisericii romano-catolice în prima parte a epocii arpadiene” (p. 168); biserica românească, cu inscripţia 1313-1314, şi elementele ei (p. 215). Neilustrat.

O istorie a Românilor. Studii critice. Coordonatori Stephen Fischer-Galaţi, Dinu C. Giurăscu, Ioan-Aurel Pop. Cluj-Napoca, 1998: refacerea bisericii la 1313, de un cnez Balea („poate a pavimentului”) (p. 62); inscripţie slavonă, în şir cu altele (p. 115); pictură cu influenţe combinate estice şi vestice (p. 117); atestarea vieţii creştine a românilor, rezistentă la catolicism, în şir cu altele (p. 174). Neilustrat.

Cristian Moisescu, Arhitectura românească veche. I. Bucureşti, 2001: toată problematică monumentului este detaliată (p. 21-24). Ilustrat.

Istoria Românilor. Vol. III. Genezele româneşti. Coordonatori Şt. Pascu, Răzvan Theodorescu. Bucureşti, 2001: menţionarea reşedinţei cneziale (p. 6, 358); datarea în prima jumătate a secolului al XII-lea (p. 359); biserica în sine (p. 462-463, 596); pisania (p. 16, desen p. 618); menţionarea popii (p. 453). Nicio altă ilustraţie nu a putut fi socotită utilă sau nu s-a putut utiliza.

Istoria Transilvaniei. Vol. I (până la 1541). Coordonatori Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler. Cluj-Napoca, 2003: biserici vechi, în şir (p. 273); semnalarea pisaniilor de ctitorire (p. 274). Neilustrat.

 

 

Destinul implicaţilor

(în ordinea menţionării în text)

 

Radu Popa – decedat

Gheorghe Mihăilă – decedat

Vasile Drăguţ – decedat

Şerban Popescu-Dolj – pensionar

Oliviu Boldura – profesor universitar, Bucureşti

Şerban Angelescu – ?

Marius Rădulescu – ?

Gabriela Mruczinschi – ?

Ioana Popovici – decedată

M. Adam – ?

Gheorghe Baltag – muzeograf Muzeul Municipal, Sighişoara

Victor Eskenasy – corespondent Radio Europa Liberă; Praga

Adrian Andrei Rusu – cercetător ştiinţific, Cluj-Napoca. Cel care a inspirat acest Remember.

 

 

Întrebări pentru istorici

 

Doar atât este de reţinut din mesajele cercetării echipei conduse de către Radu Popa?

Se consideră inoportună continuarea cercetării şi restaurării monumentului?

Ce tip de monument ar trebui regăsit pentru a fi ridicat la rang de comoară naţională?