altmarius

cultură şi spiritualitate

Fotografi celebrii: Ansel Adams – geniul fotografic al armoniilor naturii

[fotografi celebri] Ansel Adams – geniul fotografic al armoniilor naturii

“O fotografie adevărată este aceea care exprimă întru totul ceea ce simţim, în sensul cel mai profund, faţă de subiectul fotografiat şi reprezintă, astfel, o expresie autentică a sentimentelor legate de viaţă in toată complexitatea ei.”
(Ansel Adams: An Autobiography, 1985)

De-a lungul vieţii, Ansel Adams a adus contribuţii monumentale în calitate de fotograf, profesor, conferenţiar şi, nu în ultimul rând, scriitor, fiind considerat un maestru indiscutabil al fotografiei peisagistice pure. Studiile sale fotografice asupra peisajelor Americii i-au adus recunoaştere internaţională şi un prestigiu extraordinar datorită perfecţiunii tehnice nemaiîntâlnite, insistând întotdeauna asupra preciziei şi controlului absolut al procesului fotografic. O componentă esenţială a acestui proces, mărturisea Adams, o constituie vizualizarea de către fotograf a produsului final, ceea ce implică o căutare intuitivă a sensului, a formei, a modelului, a texturii, şi proiectarea acestei imagini-format asupra subiectului. Imaginea se formează, potrivit lui Adams, în mintea fotografului înainte ca declanşatorul să se deschidă.

 

Născut în San Francisco, California, în 1902, Ansel Adams a ajuns – într-o oarecare măsură din pricina inadaptării şi timidităţii sale - să studieze, încă de la o vârstă fragedă, muzica, fiind îndrumat către o cariera de pianist. La 14 ani, fiind într-o vacanţă cu familia în Yosemite Valley, face primele sale fotografii – o experienţă ce îi va însufleţi dragostea faţă de natură pentru tot restul vieţii. Întors în San Francisco, Adams se va preocupa şi de fotografie, în paralel cu studiile sale muzicale. Deşi, în cele din urmă, va renunţa la muzică în favoarea fotografiei, anii dedicaţi studiului pianului, i-au dezvoltat un simţ al disciplinei, orele de pregătire şi exigenţa domeniului punându-şi amprenta asupra vocaţiei sale artistice care, mai târziu, se vor regăsi în scrierile şi în conferinţele sale.
Cu toate că trecerea de la muzică la fotografie nu s-a produs imediat, energiile creative şi încrederea în abilităţile sale au sporit odată cu întâlnirea cu Albert M. Bender, protectorul şi îndrumăorul său. Primele fotografii ale lui Adams sunt, în mare parte, influenţate de stilul predominant pictorialist al vremii, vizibil în Lodgepole Pines din 1921, fiind caracterizat prin imagini soft-focus „dramatizate”. Se va îndrepta mai târziu către un stil mai „loial” în reprezentarea naturii. În 1927, este publicat primul său portofoliu, intitulat Parmelian Prints of the High Sierras.


După întâlnirea din 1930 cu Paul Strand, ale cărui imagini au avut un impact puternic asupra lui, Adams face trecerea definitivă de la stilul „pictorial” preferat de el în anii ’20, la fotografia „pură”, în care se pune accentul pe claritatea imaginii, fără manipularea sau modificarea acesteia. Îşi câştigă existenţa ca fotograf comercial, permiţându-i să-şi întreţină familia şi, în acelaşi timp, să îşi continue propriul demers artitic fotografic. Treptat, reuşeşte să câştige reputaţia ca unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai fotografiei pure, datorită activităţii şi a energiei sale exubentante.
În anul 1927, îl întâlneşte pe Edward Weston şi împreună cu el înfiinţează, în 1932, Grupul f/64, alături de alţi fotografi precum Willard Van Dyke, Imogen Cunningham, Sonia Noskowiak, John Paul Edwards şi Henry Swift. Grupul, constituit în jurul măreţiei lui Weston şi a energiei creative a lui Adams, promova fotografia pură, în opoziţie cu stilul pictorialist sentimental dominant la acea vreme. Subiectele alese erau, în mod deliberat, simple, fotografiate în prim-plan, creând adesea imagini abstracte, precum Burnt Stummp and New Grass, 1935; Rose and Driftwood, 1932; Frozen Lake and Cliffs, Surf Sequence, 1932. În ciuda regulilor stricte ale Grupului f/64, Adams nu a evitat experimentele, folosind o varietate de camere miniatură sau de format mare.

       


Publică o serie de articole în revista Camera Craft în 1934, iar – un an mai tarziu – prima sa carte, Making a Photograph, primită cu mult entuziasm pe plan internaţional. În majoritatea publicaţiilor sale, Adams promova cu ardoare abordarea Grupului f/64. Cele mai convingătoare, mai clare, mai apreciate şi mai admirate de public erau, însă, studiile fotografice ale lui Adams asupra coastei de vest a Americii. Ele reprezentau etalonul frumuseţii şi puterii de evocare a fotografiei pure. Aceste imagini în stilul sharp-focus ale peisajelor montane maiestuoase, inaccesibile omului, transmiteau un sentiment compleştor şi impuneau respect şi totodată o dorinţă de conservare a naturii, acesta fiind un aspect foarte important în viaţa lui Adams.

                              
Geniul fotografic al lui Ansel Adams vine din acea intuiţie extraordinară a momentului când ansamblul soare – nori – lumină – umbră creează un joc dramatic între planul, textura, forma elementelor din imagine. Anticiparea are un rol decisiv în captarea momentului: „Anticiparea este una dintre cele mai dificile aptitudini ale minţii: proiectarea în viitor. Impresionantă cu un singur obiect emoţinant, compleşitoare când mai multe astfel de obiecte sunt considerate la un loc şi în relaţie cu mediul” (Ansel Adams: An Autobiography, 1985).


În 1936, Ansel Adams dobândise o reputaţie impresionantă, încât Alfred Stieglitz, pe care îl întâlnise în 1933, a sprijinit organizarea unei expoziţii individuale la An America Place, în New York. Către sfârşitul deceniului ’60, din efortul de a controla procesul fotografic şi din dorinţa de a imprima vizual impresiile şi emoţiile jocurilor de lumini şi umbre, Adams, cu ajutorul lui Fred Archer, a creat un sistem complex numit Zone System. Această tehnică îi asigură fotografului o modalitate practică dovedită ştiinţific pentru a realiza, prin controlul expunerii, dezvoltării şi printării, acea viziune care să reprezinte detaliul, proporţia, textura şi tonalitatea dorite într-o imagine finală. Zone System este şi astăzi folosit de unii fotografi profesionişti. Măiestria tehnică a lui Ansel Adams a devenit curând legendară – cu o creativitate artistică şi tehnică ce o depăşeşte pe cea a predecesorilor şi chiar a succesorilor săi, Adams şi-a îmăprtăşit priceperea şi măiestria atât în practică, cât şi în scrierile sale teoretice.

 


La începutul celui de al doilea Război Mondial, Adams se mută în Washington D.C., lucrând ca fotomuralist la Ministerul de Interne. Fotografii din timpul războilui sunt expuse la MoMA, în 1944, sub titlul Born Free and Equal. În următorii 2 ani, Adams predă fotografia în cadrul muzeului şi în 1946 devine co-fondatorul departamentului de fotografie de la Şcoala de Arte din California, cunoscută ulterior ca Institutul de Arte San Francisco.
În 1962, Ansel Adams se mută în California, la Carmel, unde joacă un rol important în crearea grupului Friends of Photography, iar către sfârşitul anilor ’60 renunţă la practicarea activă a fotografiei, publicând o serie de cărţi despre opera sa de o viaţă. Moare în 1984, la vârsta de 82 de ani, în Carmel. Colecţiile sale importante se regăsesc în cele mai importante institute de artă din Arizona, San Francisco, New York, Londra şi Paris. O serie de filme înfăţişează viaţa şi opera lui Adams: Ansel Adams, Photography (1957), în regia lui David Myers; Yosemite, Valley of Light (1957) de Tom Thomas; Photography: The Incisive Art (1959) – serie de cinci filme în regia lui Robert Katz.
Un artist vizual desăvârşit – fotograf – conferenţiar – profesor – scriitor – al cărui devotament şi angajament de a promova fotografia ca artă pură i-a creat un loc aparte în cultura secolului al XX-lea. Subiectul folosit cu predilecţie de Ansel Adams – magnifica frumuseţe naturală a vestului american – şi redat prin camera sa, au făcut din fotografiile sale imaginea emblematică a regiunilor sălbatice ale Americii, ce a personificat, în viziunea naţionalilor săi, efortul necontenit de a conserva vizual frumuseţea şi armonia naturii.(Articol publica în "Istoria fotografiei")

(http://www.miluta.ro/index.php/articole/istoria-fotografiei/item/16...–-geniul-fotografic-al-armoniilor-naturii.html)

Vizualizări: 723

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Este cea mai sensibila, onesta si minunata personalitate in lumea fotografiiei.

E binevenita postarea aici, intre randuri ganduri.

Superb...

Bun venit in rindurile grupului de fotografie, Anemone! Este o postare cu totul deosebita!

Fotografii minunate,fiind prezentate in alb negru ,parca iti transmite un mister deosebit!

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor