Dacă ești student la arte şi te-ai săturat s-o vezi pe Frida încruntându-se la tine sau pe Scarlett Johansen purtând acelaşi cercel de perlă – probabil că te-ar tenta un film numit Goya’s ghosts, inspirat de întâmplări reale din viaţa artistului.Şi poate, ca şi mine, te aştepţi să urmăreşti două ore de frământări existenţiale ale pictorului romantic transpuse pe panză, dar adevărul e că Goya (jucat de Stellan Skarsgard) nu a fost un pictor sfâşiat emoţional.
Fiind ani de-a rândul artistul curţii regale, pictura sa are un caracter oficial, liniştit,cel puţin a priori bolii care îl va lăsa fără auz. Gravurile sale însă îl aduc în atenţia Inchiziţiei spaniole şi a părintelui Lorenzo, jucat de Javier Bardem, care face un rol ce se situează undeva între cuminţenia lui Florentino Ariza din Love in the time of cholera şi caracterul slinos şi înfricoşător din No country for old men. Natalie Portman o joacă pe Ines, muza lui Goya, care este arestată de către Sfântul Oficiu al Inchiziţiei pentru că a refuzat să mănânce carne de porc din raţiuni pur gurmandistice, dar mărturiseşte că practică ritualuri iudeice după „interogatoriul” (a se citi tortura) la care este supusă de către oamenii Bisericii. Lorenzo devine el însuşi un renegat al Bisericii, încercând să obţină eliberarea lui Ines, şi fuge în Franţa.
Destin de muză
Muza lui Goya rămâne întemniţată timp de 15 ani, până când Spania intră sub ocupaţie franceză, răstimp în care îşi pierde demintatea, frumuseţea angelică, şi minţile. Lorenzo revine în ţară ca procuror francez şi mare propovăduitor al ideilor Revoluţiei Franceze: „Liberté, egalité, fraternité”. Goya află că Ines a dat naştere unei fiice în închisoare, pe care a conceput-o cu Lorenzo. Fiica lui Ines, o prostituată de rând, jucată tot de Natalie Portman (dar cu o nefericită proteză dentară) este găsită de Goya şi apoi înlăturată de Lorenzo.
Acţiunea filmului începe în Spania anului 1792 şi traversează o lungă perioadă de timp. Atmosfera istorică este bine redată, scenele şi decorurile dau impresia de autentiticitate şi nu am văzut nici un personaj purtând Rolex. Natalie Portman este convingătoare în dublul rol pe care-l face, dar personal nu sunt de acord cu acest truc ieftin utilizat de mulţi regizori, în care şi părinţii, şi progeniturile sunt jucate de aceiaşi actori. Lui Javier Bardem nu ai ce să-i reproşezi. Fă-i un breton ciudat la un păr slinos şi dă-i o mantie neagră, plasează-l într-un context istoric şi va juca fără cusur. Din păcate, prea puţin pot să spun despre Stellan Skarsgard, pentru că Francisco de Goya e mai mult un personaj secundar, care mijloceşte desfăşurarea poveştii tragice a lui Ines.
Filmele despre artişti sunt, majoritatea, bizare, şi pun în prim-plan părţi mai puţin convenţionale ale vieţii protagonistului, dar Ghoya’s ghosts se concentrează mai mult pe perioada istorică în care a trăit Francisco decât pe operele sale. Un film fidel istoriei şi mai puţin stilului lui Milos Forman, cunoscut pentru Man on the moon,Hair, Valmont sau One flew over the cuckoos nest.
sursa: http://xpune.tumblr.com/
