Dacă am fi fost emisiune muzicală în loc de revistă, am fi început prin a asculta muzica despre care vorbim în acest articol. Vei vedea că este o piesă de muzică clasică (accesibilă mai jos), pentru mai multe voci, și că nu are nimic indecent, în pofida titlului.
Este vorba de „Leck mich im Arsch” și e greu de crezut că o operă muzicală ar putea umple sălile sub această denumire. Wolfgang Amadeus Mozart a compus-o cândva în 1782 și probabil că nu a scris-o cu gândul la un recital important, ci mai degrabă la ceva mult mai puțin formal și mai redus ca întindere.
Mozart și familia. Foto: Wikimedia
Și acest caz este similar altor jurnale sau scrisori, în care autorul nu se așteaptă ca rândurile sale intime să fie aduse într-o bună zi la cunoștința publicului. Poate că a fost doar un joc pentru prieteni, ca acea muzică palindromică a „Duetului Oglinzilor”.
Mozart și-a intitulat o lucrare „Pupă-mă în fund”, deși acest lucru nu s-a știut până în 1991, când a fost descoperit manuscrisul original. După moartea lui Mozart, văduva sa i-a predat manuscrisele pentru editare, dar când această compoziție a fost publicată, titlul a fost schimbat în ceva mai… digerabil, „Laßt froh uns sein” („Să ne bucurăm”).
Această nouă versiune a fost cunoscută timp de câteva secole, până când originalul a fost descoperit, în 1991, la Harvard. Această universitate americană cumpărase o arhivă cu mai multe originale de Mozart, printre care se afla și acest „Pupă-mă în fund”, semnat corespunzător.
Este adevărat, de asemenea, că restul versurilor compoziției nu urmează calea acestui prim vers izbitor. Putem doar să speculăm cu privire la contextul în care a fost compusă această piesă.
Este adevărat, de asemenea, că aceasta nu este singura manifestare de umor, scatologie sau orice altceva i s-ar putea imputa compozitorului. Într-o scrisoare adresată verișoarei sale Marinanne, adunată de Simon Sebag Montefiore în cartea sa „Pecetluite în istorie”, se găsesc câteva perle. Iată un exemplu al obsesiei lui Mozart pentru fese:
Au trecut aproape 22 de ani de când stau pe același ochi vechi, și totuși nu s-a rupt deloc, deși l-am folosit de foarte multe ori pentru a mă ușura. Mâncăm acum, ca mai târziu să ne putem căca din nou. Îți voi întâmpina nobila persoană așa cum meriți, îți voi ștampila fesele cu antetul meu, îți voi săruta mâinile, voi trage din anus ca din pușcă, te voi îmbrățișa prea mult, îți voi plăti ce-ți datorez fără să neglijez un fir de păr și voi da drumul – lăsând să răsune – un pârț domnesc (și poate și ceva solid).
Din cauza acestor lucruri, se spune uneori că Mozart ar fi avut suferit de sindromul Tourette asociat cu coprolalie, care te face să vorbești vulgar și să înjuri involuntar, fără să te poți controla.
Dar, cine știe, era tânăr și compunea muzică. Dacă astăzi ne permitem să râdem de Mozart pentru aceste cuvinte, nu putem decât să ne imaginăm ce părere vor avea oamenii peste 200 de ani despre versurile artiștilor din zilele noastre.
