Intențiile de desființare a Coloanei fără Sfârșit

[altmariusconcurs]

https://www.brancusi360.ro/2018/11/intentiile-de-desfiintare-a-colo...

 

Autor:Dr. Sorin Lory Buliga

 Cele mai multe date autentice privind ridicarea Ansamblului monumental brâncușian de la Târgu-Jiu se găsesc în documente din arhivele statului, din orașele Târgu-Jiu și Craiova (publicate în volumul Documente din Arhivele Naționale ale județelor Gorj și Dolj cu privire la Ansamblul sculptural brâncușian de la Târgu-Jiu, coordonat de Sorin Lory Buliga și Adina Andrițoiu). Nu au fost însă identificate aici documente referitoare la ansamblul respectiv din perioada iulie 1940 – mai 1949. Seria acestora este reluată după anul 1949, când urmează o nouă etapă în istoria capodoperei brâncușiene, care se suprapune peste perioada comunistă dintre anii 1949 și 1989.

Comuniștii nu apreciau lucrările lui Brâncuși din Târgu-Jiu, atât din cauza ignoranței, cât și a doctrinei partidului din care făceau parte. De fapt, în Târgu-Jiu puțini dintre locuitori știau că operele ansamblului erau realizate de marele artist, percepția lor fiind mai degrabă că acestea erau legate de numele fostului prim ministru liberal, Gheorghe Tătărescu (în conștiința populară, Coloana fără Sfârșit avea o accepție falică, legată de asemenea de numele lui Tătărescu).

Politica vremii, impusă de la Moscova și transmisă constant pe toate canalele de comunicare îi înfiera pe românii care plecaseră în străinătate și îi considera „trădători” deși, mulți dintre ei, oameni de mare valoare, părăseau țara (sau nu se mai repatriau) fiind conștienți că România era sub ocupație și că trăiau timpuri de teroare bolșevică, fiindu-le puse în pericol nu numai cariera, dar și viața. Este de notorietate faptul că numeroși români creativi, demni și patrioți nu numai că au fost marginalizați, dar și-au pierdut și viața în lagărele comuniste. Chiar și oamenii obișnuiți nu aveau dreptul să aibă alte poziții decât cele oficiale, fiind binecunoscute vechile ședințe de partid (care s-au ținut până în 1989, anul Revoluției Române) unde cei care aveau o opinie diferită de cea a sistemului erau supuși oprobiului public și li se aplicau sancțiuni grele.

Politicile culturale erau stabilite de asemenea de conducerea bolșevică a țării din anii 1950, care în artă impunea „realismul socialist” (acesta era o creație a unei voințe politice și are o dată oficială de naștere, la 8 august 1934, cu ocazia Primului Congres al Scriitorilor Sovietici, când acest curent a fost proclamat metodă obligatorie în literatură, fiind extins ulterior la toate artele). În esență, metoda realist socialistă însemna că o operă de artă trebuie să fie realistă în formă și socialistă în conținut.

Au fost mai multe surse de autoritate care se aflau în spatele realismului socialist. Maxim Gorki (considerat fondatorul mișcării respective, înainte ca ea să devină politică de stat) spunea: „Un nou tip de om se naște în Uniunea Sovietică. El are încredere în puterea organizatoare a rațiunii […] E conștient că e făuritorul unei noi lumi și […] scopul voinței lui raționale e să creeze condiții diferite și nu are motive de pesimism”. Iar Andrei Jdanov (una din autoritățile cele mai de temut ale partidului, fiind șeful culturii și cenzurii sovietice) spunea răspicat că scopul artei este de a „prezenta realitatea în dezvoltarea ei revoluționară”, afirmând astfel relația foarte strânsă între acest curent estetic și politică, relație care în fapt depășește funcțiile propagandei, deoarece nu numai că normele realismului socialist sunt dictate de stat, dar ele sunt și în permanentă mișcare.

Lui Stalin i se atribuie o sintagmă care definește cu acuratețe realismul socialist și rolul său: „Scriitorii sunt inginerii sufletului omenesc”. Realismul socialist se preocupa de crearea „omului nou” în două moduri esențiale: făurirea acelui om nou prin (re)educarea publicului și reprezentarea lui în operele de artă. Astfel, „realismul socialist este echivalat cu însăși noțiunea de artă în mecanismul politico-social al statului sovietic…” (Andrei Șendrea).

În anul 1951, într-o expunere la una din ședințele Academiei R.P.R. (despre care o să prezint unele detalii mai jos), George Călinescu aprecia și el că arta este „prin definiție o concepție concretă despre univers, în cazul nostru o concepție socialistă”. În același timp, ea „este după estetica sovietică un instrument de luptă de clasă, lupta n’ar fi posibilă fără idee, precum n’ar fi cu putință nici anticiparea progresului social de mâine”.

O tendință foarte clară în România acelor ani a fost aceea de a se pune sub tăcere tot ceea ce era legat de marii creatori români care părăsiseră țara, inclusiv Brâncuși, ceea ce explică în mod suplimentar ignoranța oamenilor privind în general opera sa. În linii mari, s-ar putea spune că atmosfera proletcultistă era ostilă lui Brâncuşi, un artist avangardist ce trăia în Parisul burghez şi decadent, iar o astfel de stare de spirit nefavorabilă a avut ca efect atât ignorarea lui, cât şi lipsa de informaţie referitoare la operele sale (cum ar fi cele de la Târgu-Jiu: Coloana, Masa, Poarta). Iar toate acestea au condus și la încercările de desființare a Coloanei fără Sfârșit, pe care vreau să le expun în cele ce urmează.

Intențiile de demolare a Coloanei din anii 1949 și 1951

            În Arhivele Naționale ale județului Gorj se găsește adresa nr. 2876 din 17 mai 1949 a Secției de Artă și Cultură a Comitetului Provizoriu Gorj, către Serviciul Arte Plastice din cadrul Ministerului Artelor și Informațiilor. Prin aceasta se cere nici mai mult, nici mai puțin decât demolarea Coloanei fără Sfârșit, decizie aparținând colectivului de agitație și propagandă P.M.R. luată în ședința din 16 mai 1949. Mai concret, atunci „s’a hotărât ca să se desființeze monumentul construit de Gh. Tătărescu din romburi subt formă de stalp cu înălțimea de 29 m., din material de fontă…”.

Ministerul Artelor și Informațiilor, prin adresa nr. 3364 din 24 mai 1949, transmite Comitetului Provizoriu al Județului Gorj „că la prima ședință a Comisiunii Superioare a Monumentelor Publice va fi discutată chestiunea monumentului construit de Gh. Tărărăscu la Tg.Jiu”. Se face specificația că „până la soluționarea chestiunii de către susnumita Comisiune, monumentul rămâne în starea în care se află” (n.a. fragmentele din cele două documente citate mai sus au fost reproduse cu fidelitate lingvistică, respectându-se integral versiunea originală, cu punctuația și cu ortografia specifice epocii).

Intenția de a demola Coloana fără Sfârșit este reluată doi ani mai târziu, de această dată de către Sfatul Popular al orașului Târgu-Jiu. Astfel, în ziua de 7 martie 1951, Secția de Gospodărie Comunală şi Industrie Locală a Sfatului Popular de Subordonare Regională al orașului Târgu-Jiu trimitea Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, adresa nr. 3877 cu următorul text: „Întrucât orașul Tg. Jiu a moștenit de la vechile regimuri burghezo-moșierești diferite monumente așezate fără nici o estetică pe raza orașului și fără să aibă un rol bine definit pentru culturalizarea poporului, așa cum de exemplu se află și o coloană metalică introdusă în fundament de beton și situată în partea de Est a orașului în noul parc creat în cursul anului 1937. / Ținând seama că această coloană prin materialele rezultate din demontarea ei ar putea folosi la alte lucrări edilitare de primă necesitate a orașului Tg. Jiu, vă rugăm a ne da cuvenita aprobare pentru dărâmarea ei, materialele fieroase rezultate putând fi predate  D.C.A. din localitate. Coloana are o înălțime de circa 29 metri, lățime de 1 metru, în formă de X trunchiuri de piramide suprapuse.  Înaintăm alăturat și o schiță de plan a coloanei.  Președinte  Indescifrabil  Șeful secțiunii  Indescifrabil” (apud Velescu, p.146). Se anexează și „Un referat al Coloanei”.

În cursul aceleiași luni, Departamentul Gospodăriei Comunale al Ministerului Afacerilor Interne înaintează Comitetului pentru Artă de pe lângă Consiliul de Miniștri prin adresa nr. 3963/40659/1951, „lucrarea Sfatului Popular Tg. Jiu de a se demola o coloană metalică instalată în oraș”. Textul adresei este următorul: „Vă trimitem alăturat în original, lucrarea nr. 3877/1951 a Sfatului Popular a orașului Regional Tg. Jiu, referitor la propunerea de a se demola o coloană metalică instalată în oraș. Menționăm că acest monument face parte dintr-un grup de 3 monumente situate într-un ax (coloana metalică – arcul de piatră din parcul public și masa rotundă de piatră.  Vă rugăm a aviza asupra propunerii Sfatului Popular și odată cu răspunsul Dvs. a ne restitui întreaga corespondență. Director Neculai Iosub  Inginer Șef  A. Caras”  (Ibidem, p.147).

www.brancusi360.ro/wp-content/uploads/2018/11/Doc.-arh.-Coloana.png..."/>

www.brancusi360.ro/wp-content/uploads/2018/11/Doc.-arh.-Coloana.png..." alt="" width="491" height="481"/>

Comitetul pentru Artă înaintează documentația primită de la Departamentul Gospodăriei Comunale referitoare la cererea de dărâmare a coloanei metalice, Academiei R.P.R., Comisia Științifică a Muzeelor și Monumentelor Istorice și Artistice, la data de  5 ianuarie 1952, cu următoarea adresă: „La Nr. 24/951, referitor la cererea Sfatului Popular al Orașului Tg. Jiu, pentru dărâmarea coloanei metalice din acel oraș, opera sculptorului gorjan Brâncuș, vă aducem la cunoștință că, Comitetul pentru Artă, în urma cercetărilor făcute, a ajuns la concluzia că această lucrare, putând fi considerată ca o operă decorativă, inspirată din formele artei populare din regiune, poate fi menținută ca atare.  Director  Indescifrabil Șeful serviciului   Indescifrabil”.

Academia R.P.R. comunică Comitetului pentru Artă, la data de 18 ianuarie 1952, următoarele: „Biroul Comisiei Științifice a Muzeelor, Monumentelor Istorice și Artistice, luând în discuție adresa Dvs. Nr. 38737 prin care ne faceți cunoscut că Sfatul Popular al orașului Tg. Jiu a cerut dărâmarea coloanei din metal din oraș, opera sculptorului gorjan Brâncuș, vă aducem la cunoștință că întrucât Dvs. ați constatat că această lucrare este o operă decorativă, inspirată din formele artei populare din regiune și merită să fie menținută ca atare, biroul a hotărât să faceți cunoscut Sfatului Popular al orașului Tg. Jiu, că această coloană nu trebuie distrusă, ci conservată, fiind un monument de artă. / Președintele Comisiei / Acad. C. Moisil / Secretar / H. Bălănescu” (Idem)[4].

Ședința Academiei R.P.R. din 1951, ostilă lui Brâncuși

La începutul anilor 1950 s-a înregistrat o altă situație penibilă privind percepția din acel timp a operei lui Brâncuși, de data aceasta la nivelul cel mai înalt. Aceasta a fost prilejuită de ședința Academiei R.P.R. din 7 martie 1951 (care a urmat celei din 28 februarie), „prezidată de tov. Acad. M. Sadoveanu”. Atunci, artistul și profesorul I. Jalea a dat „citire unei note de completare a comunicării D-sale asupra sculptorului C. Brâncuşi, prezentând şi numeroase planşe şi publicaţii cu reproduceri din Brâncuşi” (vezi Proces-verbal nr. 10 al Ședinței Academiei R.P.R., Secțiunea de Știința Limbii, Literatură și Artă din 7 Martie 1951, apud Gregora).

Probabil că intenția artistului I. Jalea a fost aceea de a-l „reabilita” pe C. Brâncuși în fața comuniștilor, sarcină nu tocmai ușoară în acea perioadă. Și este notabil în acest sens faptul că V. Eftimiu a făcut precizarea clară că „tov. Jalea a intenţionat prin comunicarea d-sale să reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuşi”, iar Camil Petrescu a relevat „meritul comunicării tov. Jalea de a fi prilejuit discuţii interesante şi de a fi deschis probleme de o semnificaţie deosebită”.

Expunerea lui I. Jalea a suscitat însă discuții (aprinse), după cum stă scris în procesul-verbal: „Fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism și formalismul extrem, cazul Brâncuși trebuie să fie discutat pentrucă ridică probleme importante”. În continuare rezum părerile distinșilor academicieni.

1. Călinescu a constatat că „Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte” (în încheiere „arătând inutilitatea continuării discuțiilor asupra lui Brâncuși”).
2. Oprescu a considerat că datele și faptele citate de G. Călinescu „cu privire la Brâncuși, o figură mai puțin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, și îl ilustrează ca pe un om de talent și de mari speranțe în prima parte a activității sale, dar care, sub influența unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul și a cubismului, a devenit formalist, chiar când folosește elemente din arta populară, speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societății burgheze”.

Al. Graur a fost „împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R. a operelor sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă” (n.a. fragmentele citate din procesul-verbal au fost reproduse cu fidelitate lingvistică). Probabil că pornindu-se de la această ultimă formulare s-a creat, în timp, ideea refuzului statului român de a primi lucrările lui Brâncuși aflate în atelierul său din Impasse Ronsin.

Este dificil de spus când a apărut pentru prima oară acestă idee, dar este cert că ea s-a transmis și difuzat prin intermediul mass-media[6] și a intrat, prin repetiție, în conștiința publicului românesc. Dar și diverși scriitori care s-au aplecat asupra vieții și operei lui Brâncuși au contribuit în acest sens. Îl dau aici ca exemplu doar pe Pavel Țugui, care „bănuiește” (și subliniază acest cuvânt) „respingerea donației lucrărilor aflate în atelierul din Impasse Ronsin – ofertă adresată probabil Academiei R.P.R., neacceptată însă, pesemne din pricina referatului negativ întocmit de fostul subinginer de poduri și șosele Mihail Roller, devenit istoric și mentor oficial al Partidului pe temeiul discuțiilor purtate în cel mai înalt for cultural: Academia Republicii Populare Române în cele două ședințe ținute ad-hoc în zilele de 28 februarie și 7 martie 1951” (Țugui, p.36).

Nu există însă nici cea mai mică dovadă că Brâncuși ar fi avut măcar o tentativă în acest sens – ca să nu mai vorbim de o adresă oficială privind donarea operelor sale – și nici nu este de crezut ca el să fi dorit acest lucru, deoarece știa foarte bine ce se petrece în România acelor ani. Ședința respectivă a fost pur și simplu prilejuită de încercarea onorabilă și de mare curaj a lui I. Jalea de a-l prezenta pe Brâncuși ca pe un mare creator român în artă, în speranța de a-l „reabilita” în acest fel (ca urmare a acestui fapt s-ar fi putut crea și o premisă favorabilă achiziționării unor opere brâncușiene și expunerii lor în Muzeul de Artă al R.P.R.).

Încercări de desființare a Parcului Coloanei                                                                           

Dacă în mai 1949 și în martie 1951 s-a intenționat demolarea Coloanei, câțiva ani mai târziu avea loc tentativa de desființare a parcului unde ea era amplasată. Aceasta reiese din adresa nr. 51241 din 21 noiembrie 1956[7] a Secției Arhitectură și Sistematizare din cadrul Sfatului Popular Regional Craiova, către Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional Craiova, în care se menționează că „s-au semnalat o serie de abateri săvârșite de Sfatul Popular al Orașului Tg-Jiu, în ceea ce privește modul de atribuire de terenuri pentru amplasarea de construcții industriale și de locuit”.

Printre aceste nereguli, se menționează că Sfatul Popular „a desființat parcul de la punctul «Coloana Infinitului», l-a parcelat și l-a dat cetățenilor în schimbul terenurilor expropiați din cartierul de la Sud de baza tubulară. Gravitatea constă în faptul că Sfatul Popular nu a luat în considerare ordinul CSAC anterior prin care se interzice desființarea parcului, a parcelat acest teren și a atribuit aceste loturi pentru construire – cetățenilor expropriați”. Se face precizarea că, pe baza ordinului nr. 15414 din 1 noiembrie 1956, „CSAC, revine încă odată la dispozițiile anterioare și oprește construirea de locuințe pe parcelarea «Coloana Infinitului»…” și cere „măsuri de sancționarea celor din vina cărora se încalcă proiectele de sistematizare” (n.a. fragmentele citate din adresă sunt reproduse cu fidelitate lingvistică).

Un alt document (nedatat)[8] care certifică modul haotic de administrare a Parcului Coloanei (ca de altfel și a orașului Târgu-Jiu) este reclamația lui Dumitru P. Vasile către Președintele Consiliului de Miniștri al R.P.R., al cărei text îl redau în continuare: „În fața Fabricii de Confecții a fost un parc frumos ca de 10 ha. între șoseaua națională și str. Tudor Vladimirescu, acest parc l-a făcut primari burgheziei în 1939, iar tovarăși noștri din 1948 pînă acuma care conduce orașul l-au distrus, lăsnd țăgani (lăeți) să taie copaci din parc, care acum este un teren pustiu părăgănit, chiar funcționari ai sfatului ca inginerul Negomireanu au dus acasă din parc lemne de foc cum este foarte bine vecini Gogîlniceanu și maistrul Franți.

Aci există în mijlocul parcului un monument artistic coloana eternă făcută de artistul Brîncuși cu un rînd de piatră de aici și a dus-o în altă parte la lucrări de cîrpeală, acest parc și rîndul de piatră l-a distrus și la lăsat în părăgină pe motiv că era facut de burghezie, apoi a dat voie la nomazi să staționeze aci și ca să distrugă orice urmă de parc, a cedat terenul lui Groza și la alți ca schimb, Groza a încasat mii de lei pentru plațuri de casă și acum sfatul după ce a stricat totul și a încurcat lumea, vroia să oprească oameni să nu construiască că ia venit poftă să facă iar parc. Această zăpăceală și neglijență poate avea la bază gheșefturi cu bani și combinații urîte că orice președinte de sfat cît de puțină cultură ar avea nu putea să lase să se distrugă un bun obștesc cum a fost parcul eroilor.

Cerem ca parcul să fie refăcut imediat și cerem ca vinovați care au condus orașul Tg-Jiu din 1948 pînă azi să fie trimiși în judecată pentru distrugere de bunuri publice prin neglijență și rea voință” (n.a. fragmentul citat este reprodus cu fidelitate lingvistică).

www.brancusi360.ro/wp-content/uploads/2018/11/proces-verbal-brancus..."/> www.brancusi360.ro/wp-content/uploads/2018/11/proces-verbal-brancus..."/>

www.brancusi360.ro/wp-content/uploads/2018/11/proces-verbal-brancus..." alt="" width="218" height="300"/>www.brancusi360.ro/wp-content/uploads/2018/11/proces-verbal-brancus..." alt="" width="241" height="300"/>

Tentativa de demolare a Coloanei  din anul 1953

Încercarea de demolare a Coloanei cu ajutorul unui tractor este un episod obscur din istoria capodoperei brâncușiene, deoarece nu poate fi susținut decât de mărturia unui singur om, Tănăsie Lolescu, autorul tentativei, din fericire nereușită. Exemplu de om adaptat perfect la timpurile pe care le-a trăit în lunga sa viață, a fost rând pe rând slugă la un cârciumar din București (în așa-zisul regim burghezo-moșieresc), apoi secretar la Uniunea Tineretului Muncitoresc Strehaia, secretar cu probleme organizatorice la Târgu-Jiu (1953), președinte al Consiliului Popular Orășenesc Motru (1989) și, la pensie, Maestru Venerabil al Respectabilei Loji „Hobița”. Este notabil faptul că „fratele Lolescu Tănăsie” a condus în ultimii ani ai vieții prima lojă masonică sătească din lume și singura de acest fel din România (loja avea 12 membri, oameni cu o poziție importantă în comunitate, printre aceștia numărându-se un preot, un învățător, un consilier local și un inginer din cadrul Primăriei Peștișani), ce făcea parte din Marea Lojă Națională a României, condusă pe atunci de marele maestru Viorel Danacu.

În primăvara anului 1953, pe când T. Lolescu era activist, deputat și membru în comitetului executiv al Consiliului popular al orașului Târgu-Jiu (care-l avea ca președinte pe tov. Drăghici), a făcut parte la un moment dat din comitetul de organizare a Festivalului Mondial al Tineretului, care urma să se țină la București. Cu această ocazie, organizațiile de tineret ale partidului au primit sarcina să adune fonduri. Cum tinerii nu prea aveau bani, cel mai simplu lucru era ca aceștia să fie obținuți din strângerea fierului vechi (acțiune ținută la oraș și la sat).

Pentru circumscripția lui T. Lolescu (ce ținea de la prefectură până la regiment, incluzând astfel parcul Coloanei), tov. Babalâc, primul secretar al raionului, i-a dat acestuia sarcina de a da „Coloana jos și să scoatem bani”. Cum tov. Drăghici (primarul) nu a avut nimic împotrivă, Lolescu s-a dus la Sovrom Petrol (instituție condusă de un director român, numit Porojnicu, și unul rus, numit Naghiev) și a cerut un tractor Kirov de la directorul rus, care însă a refuzat politicos să-l ajute. A mers apoi la Școala de tractoriști de la Vădeni, la directorul Olaru, de unde a obținut un tractor I.A.R. și de unde a luat și câteva lanțuri. Spre seară, s-a dus împreună cu tractoristul Milotin și au legat lanțurile de Coloană și au tras de ea cu tractorul, dar lanțurile s-au rupt. S-au urcat apoi pe acoperișul tractorului și au legat lanțurile la un nivel mai sus, trăgând din nou, dar singurul rezultat a fost că tractorul s-a ridicat în partea din spate. La ultima încercare lanțurile s-au rupt din nou și acțiunea a fost abandonată. La ședința cu primul secretar i s-a raportat acestuia eșecul dărâmării Coloanei, drept care tov. Babalâc l-a făcut „neputincios”, supărat că i-au fost „înșelate așteptările”.

Tănăsie Lolescu își mai aduce aminte că în anul 1954 o firmă americană s-a adresat Consiliului Popular cu scopul de a lua din oraș operele lui Brâncuși (și probabil să le ducă în America), iar în schimbul lor să facă unele lucrări edilitare. Oficialitățile de la Raionul Târgu-Jiu au luat legătură cu superiorii lor de la Regiunea Oltenia (condusă de tov. Stancoveanu, o profesoară de istorie), care au dat însă ordin să nu se facă nicio mișcare în acest sens. Oricum, cât a mai stat el în Gorj, în perioada 1953-1956, nu s-a mai întâmplat nimic cu Coloana, și cu atât mai puțin după anul 1956.

1. Lolescu consideră că „nu este nicio bravură în ceea ce s-a întâmplat; a fost un act tineresc din necunoștință de cauză”, dar că acesta este „purul adevăr”. Fac mențiunea că relatările de mai sus le-am extras din interviul filmat Coloana Infinitului la fier vechi – cu Tănăsie Lolescu și coincid în mare măsură cu informațiile pe care T. Lolescu mi le-a dat personal în această privință, în primăvara anului 2006, cu ocazia sfințirii troiței ridicată din inițiativa lui în cimitirul satului Hobița (unde mult timp s-a considerat că sunt înmormântați părinții lui Brâncuși, fapt contestat însă astăzi, în special în ceea ce privește locul de odihnă al mamei sale, Maria Diaconescu, despre care sunt dovezi că ar fi de fapt situat în cimitirul din satul Brădiceni) și așezată în fața bisericii de lemn, construită de bunicul lui Brâncuși. Acest model gorjean de troiță este sculptată cu simboluri brâncușiene ce trimit la Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinită, iar într-un loc special, situat la baza acesteia, urma să se introducă pământ adus de la mormântul lui Brâncuși din Paris (în anul 2007, când se împlineau 50 de ani de la moartea lui), ca un simbol al aducerii artistului acasă lângă cei din familia sa, prin semnul crucii.

Cu această ocazie Tănăsie Lolescu a spus: „Constantin Brâncuși, în mod creștineste, nu era marcat prin nimic. Am hotarât să sfințim o troiță din lemn, cu specific gorjenesc, și să o punem în cimitir. La piciorul acestei troițe va fi înmormântată, în mod simbolic, o sferă cu pământ de la mormântul lui Brâncuși. Așa va fi îngropat alături de mama sa, în cimitirul din sat” (vezi Lolescu, Cucu).

Așadar, ca o ironie a sorții, dacă  în anul 1953 activistul comunist ateu Tănăsie Lolescu trăgea cu lanțuri de capodopera din Târgu-Jiu a consăteanului său (ajuns mare artist la Paris), iată că după mai bine de o jumătate de secol, același om, devenit la bătrânețe „maestru venerabil” al Lojei „Hobița” (prima lojă sătească din lume), aducea acum, în mod contrar atitudinii sale din timpul comunismului, un omagiu creștin și masonic lui Constantin Brâncuși, ridicând pentru el o troiță cu însemne masonice pe care este sculptată tocmai Coloana. Într-adevăr, istoria (care ne modelează) este cea mai frumoasă poveste…

 

Bibliografie

Andrei Șendrea (2014), Realismul socialist între propagandă și avangardă, Film Menu, nr. 23, iulie 2014, pp. 44-47, București.

Buliga, Sorin Lory, Andrițoiu, Adina (2017), Documente din Arhivele Naționale ale județelor Gorj și Dolj cu privire la Ansamblul sculptural brâncușian de la Târgu-Jiu, Ed. Brâncuși, Târgu-Jiu.

Gregora, Alex (2013),  În 1951, academicienii R.P.R. l-au executat, marxist – leninist, pe Brâncuși,

, 22 ianuarie 2013.

Lolescu, Tănăsie, Cucu, Ion (2006), In memoriam Constantin Brâncuși – troița de lemn cu însemne masonice pentru marele sculptor în cimitirul din Hobița; http://www.cuvantmasonic.ro/old_site/iframes/troitabrancusi.html.

Velescu, Oliver (2016), Intenția de demolare a Coloanei infinitului (1951) sau cum au devenit sculpturile lui Brâncuși de „inspirație folclorică”, Rev. Brâncuși, nr.1 (număr aniversar), Editor Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” în colaborare cu Institutul Cultural Român, Târgu-Jiu.

Țugui, Pavel (2001), Dosarul Brâncuși, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

*** Coloana Infinitului la fier vechi – cu Tănăsie Lolescu, interviul filmat luat lui T. Lolescu de către Florin Vaideanu și Nicu N. Tomoniu, 3. Oct. 2009;  https://www.youtube.com/watch?v=QGlGrsJLQ8s.

 

[1] Expunerea se găsește într-un manuscris care se află la Biblioteca Academiei Române, Arhiva G. Călinescu, III, mss.38, f.146-150, în cadrul Cabinetului de manuscrise, Carte rară.

[2] S.J.A.N. Gorj, fondul „Prefectura Judeţului Gorj”, dosarul 32/1948-1949, fila 144.

[3] S.J.A.N. Gorj, fondul „Prefectura Judeţului Gorj”, dosarul 32/1948-1949, fila 143.

[4] Documentele prezentate din lucrarea istoricului de artă Oliver Velescu formează dosarul nr. 9314, Corespondența, propunere demolare Coloana Infinitului 1951-1952 din Arhiva Direcției Monumentelor Istorice, fondul Comisia Științifică a Academiei (în fragmentele citate s-a respectat ortografia din originale). Această comunicare cu documente inedite a fost prezentată pentru prima dată la Simpozionul internațional „Fenomenul totalitar în Europa de Est” organizat de Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, în zilele de 11-12 decembrie 1998, la Cercul Militar Național București, cu titlul „Un exemplu de mentalitate proletcultistă: proiectul de demolare a Coloanei infinitului, 1951-1952”.

[5] În anul 1948, prin hotărârea Consiliului de Miniştri, palatul regal din Calea Victoriei trece în administrarea şi folosinţa Ministerului Artelor şi Informaţiilor, în perspectiva deschiderii unui muzeu naţional de artă, care va fi viitorul Muzeu de Artă al R.P.R.. Excepție fac sălile de recepţie din corpul central, care sunt atribuite Consiliului de Miniştri (devenit apoi Consiliul de Stat). În 1950 este inaugurată prima galerie a muzeului, cea de artă naţională, iar în anii următori vor fi inaugurate succesiv galeria de artă universală şi cea de artă veche românească. Muzeul va funcţiona neîntrerupt pînă în anul 1989.

[6]  Și îndeosebi a presei în căutare de senzațional.

[7] S.J.A.N. Gorj, fondul „Raionul Târgu-Jiu”, dosarul 2/1958, filele 85 și 86.

[8] S.J.A.N. Gorj, fondul „Raionul Târgu Jiu”, dosarul 2/1958, filele 87 și 88.