altmarius

cultură şi spiritualitate

 

  Ilarion Ciobanu s-a născut la Ciucur, în Tighina, pe atunci teritoriu al României. A copilărit la Constanţa, pe malul mării. La 12 ani a intrat băiat de prăvălie, după care o urmat "o lungă caravană de meserii: hamal, ţăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, marinar, pescar" până în anul 1958, când intră la IATC, pe care însă nu l-a absolvit, pentru că a avut de ales între a face "Setea" şi a urma institutul.

   Ca rugbist şi-a făcut debutul în 1948, la Ştiinţa Bucureşti, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella. Se transferă apoi la Dinamo Bucureşti, unde cunoaşte consacrarea ca sportiv. Ultima parte a carierei a petrecut-o la Progresul Bucureşti (1959-1962). Jucător de linia a II-a, cunoscut de apropiaţi sub porecla „Claris”, Ilarion Ciobanu era socotit atunci un înaintaş de temut, greu de trecut, pe cât de dur în sensul bun al cuvântului, pe atât de corect.

Debutul cinematografic al actorului s-a produs la vârsta de 30 de ani în filmul Setea, în care a jucat alături de Ion Besoiu şi Amza Pellea, respectiv alături de Ştefan Ciubotăraşu şi George Calboreanu în Omul de lângă tine. Au urmat apoi mai bine de 50 de filme în care actorul Ilarion Ciobanu a deţinut roluri principale. A fost, de asemenea, regizor al filmelor Omul de lângă tine şi Mara. După 1989, Ilarion Ciobanu a continuat să joace doar ocazional, în filme precum ar fi Crucea de piatră - Ultimul bordel, Terente - Regele bălţilor, Tancul şi Bored.

La Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, BiFEST, în 2004, actorul a primit Premiul de Excelenţă pentru contribuţia sa în arta cinematografiei, moment în care cei prezenţi l-au aplaudat în picioare minute in şir.

Ilarion Ciobanu a decedat în dimineaţa zilei de 7 septembrie 2008, răpus de cancer faringian .

Filmografie:

  • Bored (2004) - God
  • Tancul (2003)
  • Ochii care nu se văd (1996)
  • Terente - regele bălţilor (1995)
  • Crucea de piatră (1993) - Fane
  • Şobolanii roşii (1990)
  • O vară cu Mara (1988)
  • Cetatea ascunsă (1987)
  • Bătălia din umbră (1986)
  • Umbrele soarelui (1986)
  • Fapt divers (1984)
  • Acasă (1984)
  • Râdeţi ca-n viaţă (1983)
  • Pruncul, petrolul şi ardelenii (1981) - Traian Brad
  • Iancu Jianu, haiducul (1981)
  • O lume fără cer (1981)
  • Iancu Jianu, zapciul (1980)
  • Rug şi flacără (1980)
  • Tridentul nu răspunde (1980)
  • Artista, dolarii şi ardelenii (1979) - Traian Brad
  • Ecaterina Teodoroiu (1979)
  • Audienţa (1979)
  • Omul care ne trebuie (1979)
  • Profetul, aurul şi ardelenii (1978) - Traian Brad
  • Din nou împreună (1978)
  • Avaria (1978)
  • Dincolo de orizont (1978)
  • Gustul şi culoarea fericirii (1978)
  • Pentru patrie (1977)
  • Trepte spre cer (1977)
  • Toate pânzele sus (1976) - Gherasim
  • Pe aici nu se trece (1975)
  • Muşchetarul român (1975)
  • Oraşul văzut de sus (1975)
  • Nemuritorii (1974) - Stegarul Vasile
  • Capcana (1974)
  • Ultimul cartuş (1973) - Comisarul Roman
  • Dimitrie Cantemir (1973)
  • 100 de lei (1973)
  • Departe de Tipperary (1973)
  • Drum în penumbră (1972)
  • Conspiraţia (1972)
  • Cu mâinile curate (1972) - Comisarul Roman
  • Pădurea pierdută (1971)
  • Serata (1971)
  • Facerea lumii (1971)
  • Mihai Viteazul - Unirea (1970) - Stroe Buzescu
  • Mihai Viteazul (1970) - Stroe Buzescu
  • Fraţii (1970)
  • Asediul (1970)
  • Baltagul (1969)
  • Războiul domniţelor (1969)
  • Doi bărbaţi pentru o moarte (1969)
  • Columna (1968) - Gerula
  • Legenda (1968)
  • Vremea zăpezilor (1966)
  • Golgota (1966)
  • Şopârla (1966)
  • Răscoala (1965)
  • Cartierul veseliei (1964)
  • Lupeni 29 (1962)
  • Omul de lângă tine (1961)
  • Poveste sentimentală (1961)
  • Setea (1960)

Sursa:

Vizualizări: 424

Răspunsuri la Aceste Discuţii

"Cu mâinile curate" (1972)


Toate florile de pe pământ pe mormântul lui Ilarion Ciobanu!

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor