altmarius

cultură şi spiritualitate

 Lansam o prima temă de dezbatere, legată de întrebarea: "Ce i-aţi fi cerut voi lui Dumnezeu dacă aţi fi fost în locul regelui Solomon?"
Se ştie că regele Solomon, înainte de a-şi începe domnia, i-a cerut lui Dumnezeu înţelepciunea necesară cârmuirii unui popor atât de numeros. Lui Dumnezeu i-a plăcut cererea lui, şi a făgăduit că îi va da şi alte lucruri pe lângă înţelepciune: faimă şi avere.
Departe de a judeca noi un personaj biblic în privinţa îndreptăţirii cererii lui, noi ne-am gândit totuşi că poate, în locul lui, altcineva ar fi cerut alte lucruri. Deja am avut o altă părere…
Aşadar…ce aţi fi cerut voi?

 

Raspunsurile le puteti da prin comentarii la aceasta intrebare. Intrucit vom pune intrebarea si in forum, se poate raspunde si acolo, iar numele dumneavoastra va fi mentionat si in acest loc.

Vizualizări: 235

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Pace şi înţelegere.
Pe de altă parte, ştim că toţi ne rugăm pentru sănătatea noastră şi a altora, dar Dumnezeu ştie ce, cât şi cui trebuie să dea.
Noi cerem, dar cu Dumnezeu nu putem negocia.
Multumesc V.Stoian ca esti in asentimentul meu.
Intelepciunea este o calitate importanta pentru orice individ apartenent speciei noastre...si nu numai, cu atat mai mult este absolut necesara unui conducator. Daca Solomon ar fi rege in perioada actuala, poate ca si-ar fi folosit intelepciunea in scopuri....altele, decat cele benefice poporului sau. Asa ca, intelepciunea nu este de ajuns. Cred ca as fi cerut, daca as fi fost in locul lui Solomon, simtul dreptatii, a dreptatii DREPTE (daca ma pot exprima si asa). Dreptatea este importanta pentru un conducator, vitala as putea spune. ....... sau macar i-as fi cerut iubirea de semeni. Asta ar include si impartialitatea...sau nu?! Daca il iubesti pe cel de langa tine, nu ai putea in ruptul capului sa-i faci rau.....nu stiu...nu ma pot hotara. Amandoua mi se par importante. Cu ajutorul dvs.poate reusesc si eu sa ma reculeg.
Scuze pentru ezitare! Multumesc pentru rabdarea dvs.

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor