Am tot încercat să prezentăm pe unde scârţie sistemul românesc cu privire la monumente, oferind zeci de exemple. De această dată edificiu pe care îl prezentăm este doar un exemplu din multele, care nu mai are prea multe şanse.
Palatul de la Cisteiu de Mureş va rămâne posterităţii în câteva poze şi câteva descrieri. Deşi la număr în îngroaşă numărul castelelor şi palatelor din România, edificiul nu mai are prea multe şanse să ajungă nici măcar la un stadiu de unde am putea avea speranţa că se mai poate face ceva pentru el. Cu acoperişul prăbuşit şi zidurile ruinate, el se numără între cele peste 190 de castele din România. Singura bucurie pe care o mai poate face este cea pe care o oferă fotografilor.
Pe Aceeaşi Temă
Palatul de la Cisteiu de Mureş, judeţul Alba, a aparţinut familiei Mikes, una dintre cele mai importante familii secuieşti din Transilvania, menţionată încă din 1506 ca ocupând unul dintre cele şapte scaune ale Ţării Secuilor. Participând în secolul XVII la luptele politice şi la diverse campanii de război, familia Mikes primeşte, drept răsplată, suprafeţe întinse de pământ.
Mai citeşte:
De ce se pierd monumentele istorice? Sunt doar banii o problemă?!
Castelul pierdut de la Surduc – FOTO
“Cetăţii” Bucureştiului i se refuză identitatea istorică FOTO
În 1693, când Transilvania intră în componenţa Imperiului Habsburgic ca principat autonom, descendenţii familiei Mikes sunt ridicati la rangul de baroni, iar în anul 1696 primesc titlul de conţi (grofi).
Ansamblul de la Cisteiu de Mureş este compus din mai multe clădiri datând din perioade diferite: aliniată cu accesul principal se află curia, ridicată în 1796, din care se păstrează astăzi un impresionant timpan baroc. Urmează hambarul, ce datează tot din secolul al XVIII-lea. Ultimul element al ansamblului este palatul neoclasicist, construit în secolul XIX, cu un parter supraînălţat. Palatul este astăzi în ruine, din el păstrându-se pivniţele, câţiva pereţi şi coloanele din cărămidă de la intrare. Este încadrat în lista monumentelor istorice ale judeţului Alba, aflându-se în proprietatea statului.
Distrugerea, ca după război, a survenit mai ales după 1990. Fostul palat fusese până atunci sediul al CAP, iar monumentul a avut de suferit exact aceeaşi soartă ca toate sediile de CAP din România: distus până la temelie. Cei câţiva pereţi goi care se înalţă mai păstrează însă ceva din frumuseţea edificiului de odinioară.
Nu are rost să mai povestesc ce au făcut şi cenu, dar mai ales ce spun autorităţile şi cei care ar trebui să aibă grijă de patrimoniul naţional. Aceeaşi placă: nu sunt bani, de vină e altcineva, e prea târziu pentru acel monument etc. Faptul că acel edificiu reprezintă un potenţial turistic viitor, că ascunde ani de istorie locală sau naţională, că ar putea fi o sursă de venit pentru comunitatea locală, sunt doar vorbe goale bune de spus la diverse întruniri şi conferinţe, însă şansele reale ca acestea să se înfăptuiască, privind realistic problema, sunt nule. Din păcate aşa vor rămâne pentru multe eficii şi monumente, iar singurele mărturii vor fi doar nişte fotografii realizate acum sau mai demult...
