altmarius

cultură şi spiritualitate

„Multiversul” ne asteapta!


Robert Lanza, cercetator la Advanced Cell Technology, a dovedit prin fizica cuantica faptul ca moartea nu exista. Cand trupul isi termina „bateriile”, mai raman 20 de wati de „energie informationala”.

O noua teorie stiintifica demonstreaza ca moartea trupului nu este punctul terminus al calatoriei sufletului, asa cum, de altfel, sustineau si stramosii nostri, dacii.

Prin observatii ce tin de fizica cuantica s-a ajuns la notiunea de „lumi multiple” sau „multivers”, in loc de „univers”. Noua teorie care demonstreaza ca moartea nu exista are la baza conceptul de biocentrism.

(Stravechiul „pom al vietii”, care arata ca ce este in Cer, asa si pe Pamant)


Adica, exista un numar infinit de universuri si tot ceea ce este posibil sa se intample are loc in unele dintre acestea. Iar ceea ce nu este posibil sa se intample este doar moartea! Toate aceste multiple universuri exista simultan si, indiferent ce se intampla intr-unul dintre acestea, „actiunea” se continua intr-un altul.

(Podul Einstein-Rosen, calea de legatura intre universuri)

Daca un corp este distrus intr-un univers, nucleul energetic de 20 de wati – masurat stiintific – care a facut creierul sa functioneze ca un computer nu se stinge odata cu trupul. Se stie de ani multi ca „energia nu se distruge, se transforma”, iar „fantana energo-informationala” a creierului, cum au numit cercetatorii cei 20 de wati, transcede intr-o nou univers.

(Sursa   http://www.realitatea.net)

Vizualizări: 339

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Este o teorie indrazneata, dar foarte posibila... In felul acesta ar putea exista explicatii plauzibile asupra "extraterestrilor", care nu ar fi decit fiinte ale altor lumi care s-au intersectat cu noi la un moment dat. In plus, este stiut ca omul nu foloseste in mod normal decit 20 de procente din capacitatea creierului - restul??? 

Singura problema pe care o ridic este a memoriei, dar probabil ca explicatia consta tot in folosirea sub capacitate a creierului.

Este adevarat ca si dacii sustineau calatoria sufletului, dar acelasi lucru era sustinut si de filosofiile extrem orientale, budismul, taoismul, ca si cele antice. 

E timpul sa nu ne mai indoim de asta.Se stie din totdeauna, doar biserica pentru a ne putea manipula ne-a tinut in intunericul necunoasterii. Asa este! suntem NEMURITORI ! si asta vom vedea in perioada care urmeaza, cand odata cu Inaltarea Planetei vom face si noi Inaltarea in trup. E bine punctata si explicatia asupra extraterestrilor. Da, multi dintre EI suntem Noi, adica aspecte ale noastre din vieti trecute sau viitoare din Univers. Ni se transforma ADN-ul si multe informatii, adevaruri vom putea accesa.

Teoria "multiversului" sau a "universurilor paralele" nu este nici noua si nici necunoscuta, dar pina acum nu exista nici un fel de dovezi ca acestea sunt realitate si nu doar teorie.
Fiinta umana tot incearca sa dea existei ei futile un inteles, un rost atribuit doar ei si atunci cand in context apare si "nemurirea", toate speculatiile devin adevar.
Bine, se poate presupune ca materia a existat si probabil ca va exista la infinit (daca infinitul poate exista fara materie?), dar moartea este un concept uman si trebuie inteleasa din perspectiva aceasta.
Dupa moartea unui individ, hai sa zicem, la moartea lui Robert Lanza, se vor putea inregistra aici pe Pamant, aici in universul nostru o scapare de 20 de wati din corpul/aura mortului RL si acesti 20 de wati vor putea fi masurati, inregistrati si eventual/desigur utilizati intr-o multitudine de universe: De catre cine? Cine masoara si in ce forma de existenta ganditoare vor fi transplantati acesti 20 de wati de energie cerebrala umana?
In lumea ecuatiilor quatice, se pot imagina o infinitate de universuri, o infinitate de posibilitati, dar crescand la uriasa dimensiune de atom din care si noi si Universul suntem formati apare speculatia ca lumea atomica, universul, a creat posibilitatea inteligentei si a constientului, tocmai ca sa fie el insusi (universul) descoperit si cercetat.
De aceea s-a ajuns la pisica lui Schrödinger si la interpretarile lui Wigners!
Cred ca suntem doar la inceputul intelegerii lumii materiale, dar incet-incet vom putea explica tot mai mult din ceeace observam. Poate ca universul/universurile ne vor pastra cate un mister la infinit. Nu stiu daca fiinta umana va avea inteligenta sa se ridice la nivelul superior de gandire care sa-i permita sa ajunga la o cunoastere cat mai profunda. Cand observ ca majoritatea fiintelor umane sunt ignorante si gata sa distruga civilizatie actuala pe motive religioase, ma indoiesc ca vom progresa si ca nu ne vom auto-distruge.
Sper sa ma insel. sper sa biruie ratiunea si binele.
Inchei cu un citat din piesa de teatru "Trei surori" a lui Chekhov, in care in actul al doilea, colonelul Vershinin proclama:

"Intr-un secol sau doua, asu intr-un mileniu, oamenii vor trai intr-o maniera noua, intr-un mod mai fericit. Noi nu vom fi acolo sa-l vedem - dar pentru asta noi traim acum, pentru asta muncim. Din cauza asta suferim. Noi creiem acea lume. aceasta este menirea existentei noastre. Singura fericire pe care o putem cunoaste, este sa muncim inspre acea tinta"

DG

O veste uluitoare. Ma bucur, mai am o sansa!

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor