altmarius

cultură şi spiritualitate

Mihai Eminescu sărbătorit de Ziua Culturii Nationale la Botoşani


Miercuri, 15 ianuarie 2014, a avut loc la Colegiul Naţional „M. Eminescu”lansarea celei de-a treia ediţii a Festivalului Naţional de Poezie şi Proză „ Mihai Eminescu”. Activitatea s-a desfăşurat începând cu ora 14 în Sala Multimedia a colegiului, aceasta devenind neîncăpătoare. Au fost prezente, pe lângă elevi ai şcolii, cadre didactice de limba şi literatura română şi elevi din alte instituţii şcolare din municipiu. De asemenea, a dat curs invitaţiei dl. Adi Petruşcă, consilier local, reprezentând totodată pe domnul primar Ovidiu Portariuc..

Activitatea a fost organizată de Colegiul Naţional „ M. Eminescu” şi Asociaţia Judeţeană a Profesorilor de Limba şi Literatura Română Botoşani. Aceasta a debutat cu un moment artistic destinat omagierii naşterii poetului Mihai Eminescu, coordonat de prof. Oana Cristina Axinciuc, Daniela Epurianu, Andreea Suceveanu, Mirela Soprovici. Preşedinta asociaţiei, d-na Diana Damean a prezentat un rezumat al ediţiei a II-a a Festivalului Naţional de Poezie şi Proză „ M. Eminescu”, evidenţiind participarea impresionantă a elevilor din 7 judeţe ale ţării şi numărul mare de premii oferite câştigătorilor.

„ Festivalul, finanţat în cea mai mare parte de Primăria Botoşani, a ajuns anul acesta la cea de-a treia ediţie şi se adresează atât elevilor, cât şi cadrelor didactice. Acesta constituie un cadru prielnic celor talentaţi să-şi evidenţieze înclinaţiile artistice şi literare, de asemenea, să socializeze, să ia contact cu opera lui Eminescu şi să o reprezinte în diferite modalităţi. Faţă de anul trecut, activităţile se vor a fi mai diverse, astfel încât să răspundă diferitelor preferinţe ale copiilor şi profesorilor. În plus, ediţia a III-a cuprinde ateliere de creaţie, pe diferite domenii: creaţie literară, creaţie plastică, film, muzică şi o nouă secţiune de concurs, eseu argumentativ. Astfel, în perioada martie-iunie 2014 doritorii vor putea studia regulamentul de desfăşurare a concursului la adresa web www.eminescuconcurs.wordpress.com, unde vor găsi şi fişele de înscriere, precum şi alte detalii referitoare la desfăşurarea festivalului”, a încheiat Diana Damean sinteza ediţiei anterioare.

În acelaşi context a avut loc lansarea primului număr al revistei ABC-ul criticii literare, concepută din lucrări ştiinţifice ale cadrelor didactice, pe tema creaţiei eminesciene. Prof, Crina Muraru a motivat alegerea datei de lansare a revistei tocmai ziua de 15 ianuarie, deoarece conţinutul revistei evidenţiază valoarea operei eminesciene şi perenitatea acesteia. Participanţii la eveniment, elevi şi profesori, au apreciat prin repetate aplauze sensibilele recitaluri de muzică şi poezie ale elevilor, dar şi prezenţa invitaţilor.

Activitatile dedicate poetului Mihai Eminescu au continuat cu vernisajul şi expoziţia de pictură „Pe urmele lui Eminescu …”, coordonatori profesori Mirela Soprovici şi Ciprian Cazacu Hoffman şi workshop-ul de fotografie realizat de către membrii Clubului Fotografilor de la Asociaţia Culturală ARLECHIN Botoşani, coordonatori Remus Maftei şi Ciprian Cazacu Hoffman.

Pentru prima dată în România, Centrul de Limbi Străine şi Multilingvism din Botoşani a lansat proiectul cultural „ Eminescu în lume…”; au participat elevi de la Liceul „Alexandru cel Bun” Botoşani, tineri de la Centrul Judetean de Voluntariat Botoşani şi Asociatia Culturală ARLECHIN Botoşani aceştia au recitat poezii în diferite limbi străine ( engleză, franceză, italiană, spaniolă) „ proiectul are ca principal scop creare unei platforme culturale, care să promoveze activităţile, evenimentele şi programele realizate la nivel judeţean, naţional şi internaţional, asigurând astfel o mai bună vizibilitate a marelui poet Mihai Eminescu şi a operei lui, ne bucurăm că am facut un prim pas in această direcţie” a declarat doamna profesor Cristina Horbovan, presedinte al Centrului de Limbi Straine si Multilinvism .

În aceaşi zi a avut loc expoziţia documentară „Eminescu pentru copii…” realizată de către cadrele didactice şi părinţii de la Grădiniţa P.P. Nr. 22 , doamnele profesor Cătălina Roman şi Aneta Jăşcanu au prezentat biografia poetului Mihai Eminescu iar părinţii şi copii prezenţi au căntat şi recitat versuri din opera marelui poet, totul într-o atmosferă de sărbătoare.

Mihai Eminescu a fost sărbătorit şi de copii preşcolari de la Grădiniţa cu Program Prelungit" SOTRON" în cadrul atelierelor de creaţie şi a programelor artistice realizate împreună cu cadrele didactice (Maria Bida, Aurora Hartie, Viorica Andriescu, Elena Gheban, Loredana Aiacoboaei, Mirela Nechifor, Adriana Avădăni, Carmen Ionel, Maria Soltz, Viorica Ungureanu, Mihaela Nastasiu, Gica Stanciu, Cristina Curelariu, Lenuta Boiciuc, Georgeta Popoaei, Rodica Chelariu, ) şi elevii de la Liceul de Artă Stefan Luchian coordonati de doamnele profesor Arhip Mihaela şi Genoveva Gordoş.

„ Mă bucur că am reuşit să relizăm aceste activităţi, alăturăndu-ne omagiului adus marelui poet Mihai Eminescu, sărbătorind în acelaşi timp şi Ziua Culturii Naţionale” a declarat d-na prof. Aurelia Ciura, în calitate de director al Gradiniţei cu Program Prelungit" SOTRON".

În seria de evenimente dedicate Zilei Culturii Naţionale, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani a organizat la Casa Tineretului Botoşani şi în zona de festivităţi de la Botoşani Shopping Center, manifestarea “Eminescu în viziunea tinerilor…” – un program de muzică şi poezie dedicat omagierii marelui poet naţional la împlinirea a 164 de ani de la naşterea acestuia, realizat de membrii cercurilor de literatură şi teatru de la Asociaţia Culturală ARLECHIN Botoşani, moderator prof. Cristina Oana Axinciuc.

Coordonatori eveniment: Alexandru Mihalache, Alexandra Ciobanu, Mircea Campanu, Catalina Roman, Cristina Horbovanu, Diana Damean, Mirela Soprovici, Cristina Axinciuc, Crina Muraru, Iuliana Vreme, Laura Mezei, Laura Lau Andries, Zîna Andronic, Aurelia Ciura,Maria Achirei.

Consultant eveniment: Flavius Alin Damean (Asociaţia Judeteana a Organizatorilor de Evenimente Botoşani)

Sunet: Radu Hutanu(Asociatia Pro Concert )

Fotografii: Iulian Hultu, Lupu Tudor ( Clubul Fotografilor Botosani)

Principalii parteneri ai evenimentului: Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani, Asociaţia CulturalăARLECHIN Botoşani, Centrul de Limbi Străine şi Multilingvism Botoşani, Primăria Botoşani, Casa Corpului Didactic Botosani, Consiliul Judetean Botoşani, Inspectoratul Scolar Judetean Botoşani, instituţii culturale, instituţii de învăţământ, alte centre culturale partenere din judeţul Botoşani.

Parteneri media: Ziare Botosani – www.ziarebotosani.ro , Dorohoi News – www.dorohoinews.ro

Eveniment recomandat şi sustinut de Asociatia Judeteana a Organizatorilor de Evenimente –www.evenimentebotosani.ro şi Centrul de Impresariat şi Organizare Evenimente – www.impresarieri.ro

Vizualizări: 262

Răspunde la Aceasta

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor