MASA LUI CARAGIALE

[Ionescu Ion]

MASA LUI CARAGIALE

Adesea scriitorii se întâlneau la Dragosloveni vara, sub răcoarea bolții de vie, la conacul lui Vlahuță. De fapt în casa lui Vlahuță, Caragiale era un subiect permanent. O telegramă sosită de la Berlin de la Caragiale, îl ruga pe Vlahuță să-i cumpere o masă de scris, voia să scrie în liniște. Vorba poetului: „Cu perdelele lăsate/ Șed la masa mea de scris…
Doamna Vlahuță, gazdă primitoare, discretă, o admiratoare fără rezerve a lui Vlahuță și a prietenilor acestuia, se grăbi să-i cumpere masa lui Caragiale, o masă albă de brad ( deși masa a fost de tei), pe sufletul dramaturgului.
Caragiale sosi de la Berlin la Dragosloveni cu o mare poftă de scris. Voia să mai scrie o piesă de teatru (Titircă sotirescu et copa.) dorința aceasta îl stîpânea atât de tiranic, încâi le spunea unor confrați că piesa e gata. Aici era liniște, putea să se concentreze. N-apucă însă să scrie decât un rând și călimara cu cerneală se răsturnă, pătând mândrețea de scândură netedă și albă. Atunci maestrul se sculă repede și supărat, n-a mai scris nimic. I-a fugit toată inspirația. I s-a părut că e un semn rău. Ca să se răzbune, luă tocul și scrise: „Toate meseriile necurate lasă pete.”
Când se adunară toți ai casei, începură să râdă. Caragiale rămase trist și își ceru scuze. De atunci toți scriitorii care se ospătau la acestă masă, în diferite ocazii au lăsat câte o amintire. Unii au lăsat câteva rânduri, alții numai o iscălitură, pictorii, printre care și Grigorescu, câte o schiță.
Șt. O. Iosif a scris:
„O pată nu-i un lucru tocmai mare
Când te numești maestrul Caragiale;
Și soarele le are pe-ale sale,
Dar pentru-aceea tot rămâne soare.”

Octavian Goga a lăsat o reflecție: „Picăturile de cerneală pe masa unui scriitor sunt ca picăturile de sânge pe câmpul unei lupte.”(din memorie) „Petele de cerneală pe masa unui scriitor sunt picăturile de sânge pe arena unei lupte”
Jean Bart a exclamat în versuri:

O pată! S-a găsit o pată
Unui maestru nepătat,
„O pată!”-strigă răutatea
Și toți s-o vad-au alergat;

Domol, domol, iubiții mei,
Nu vă grăbiți la răfuială.
Căci e…o pată de cerneală
Pe masa lui de tei.”

Sunt o mulțime de însemnări pe masa aceasta. Bunul prieten al lui Caragiale, Alexandru Vlahuță, a păstrat-o cu sfințemie. Ea a rămas ca o amintire scumpă marelui dispărut.
De atunci, această masă tronează la loc de cinste în muzeul memorial Vlahuță de la Dragosloveni, numindu-se masa lui Caragiale.
( din relatările lui Victor Eftimiu)

Ion Ionescu Bucovu.

[judit ionescu]

Ce păcat că o pată de cerneală a văduvit literatura română de încă o capodoperă al marelui dramaturg!