În noiembrie 2009, la BBC a rulat The Modern Beauty Season, o serie de şase filme privind estetica în arta contemporană, serie din care face parte şi acest documentar minunat, Why Beauty Matters.
Scriitorul şi filozoful britanic, Roger Scruton, prezintă un eseu provocator asupra importanţei frumuseţii în artă şi în vieţile noastre.
Biografia lui Scruton este impecabilă: profesor senior asociat la Oxford University’s Blackfriars Hall, profesor cercetător la Institutul pentru Ştiinţe Psihologice din Arlington, Virginia, membru corespondent al Academiei Britanice, autor a peste 30 de cărţi, cu problematică politică sau culturală.
Este recunoscut ca o personalitate conservatoare şi pentru libertatea sa de opinie şi nu în ultimul rând, ca un bon vivant şi gourmet, deci implicit un bun cunoscător al vinurilor de calitate (având contribuţii la The World of Fine Wine) şi un pasionat al vânătorii.
 |
| Naşterea lui Venus - Sandro Botticelli |
Citându-l pe Platon şi pe Kant, sau luând interviuri unor artişti ca Michael Craig-Martin şi Alexander Stoddart, Scruton analizează direcţia greşită din arta şi arhitectura contemporană, făcând o pledoarie impersonală dar impresionantă, pentru restaurarea frumuseţii, în poziţia ei centrală, tradiţională, a civilizaţiei noastre.
"Unii spectatori m-au criticat, fiindcă am lăsat impresia că nu există nimic bun în arta şi arhitectura modernă şi că aberaţiile ce ar trebui aruncate la lada de gunoi a istoriei (de exemplu colecţia Charles Saatchi), reprezintă tot ce se produce actual...
...Desigur că sunt mulţi artişti contemporani, care au ţeluri estetice şi spirituale şi care sunt izbăviţi de păcatul profanării naturii umane, ca esenţă a propriei opere...
...Dacă filmul a avut un oarecare succes, se datorează în mare parte regizoarei Louise Lockwood, care a descoperit imaginile potrivite vorbelor şi pe care le-a facut să grăiască sugestiv chiar şi atunci când vorbele au eşuat s-o facă",
spunea Roger Scruton pe propriul blog, răspunzând semnalelor preponderent pozitive, receptate după difuzarea filmului a cărui concepţie îi aparţine.
S-au găsit şi voci care au protestat la aşa-zisele definiţii spirituale ale filozofului britanic, deşi el nu a făcut decât să citeze exponenţi iluştri ai filozofiei, ca Platon, Immanuel Kant sau contele de Shrewsbury.
Mişcarea artistică, ce decreta cândva "dematerializarea obiectului artei", cum spunea criticul pro-conceptualist Lucy Lippard în 1973, s-a pus actualmente, fără proteste, în slujba elitelor politice cu care altădată se afla în conflict deschis.
Capitalismul a cooptat şi absorbit aşa-zisa artă conceptuală, care a devenit mai degrabă un fetiş modernist, sinonim cu preţurile astronomice preferate de snobii colecţionari miliardari şi de starurile cinematografice venale - motive suficiente pentru a fi respinsă în totalitate.
 |
| Pieta - Michelangelo Buonarroti |
Documentarul nu a putut atinge într-un spaţiu restrâns, întreaga problematică a aservirii artei de către elite, care au exercitat un patronaj extrem de restrictiv în timp, de care artiştii s-au putut elibera parţial abia începând cu primii ani ai sec. XIX.
În concluzie, în opinia mea - şi nu invit pe nimeni să subscrie - dadaism, suprarealism, cubism, modernism... toate pot fi rezumate printr-un singur cuvânt, ce rimează perfect... cretinism.
Impotenţa artistică a unora ca Picasso, de a crea în maniera academică, este ridicată la rang de sublim, incapacitatea expresivă este omagiată drept creativitate, impertinenţa de a promova sordidul şi urâtul, drept valori estetice şi de a folosi termenul de "conceptual" ataşat gunoiului ce ne este îndesat pe gât, drept artă, este considerată simbolism progresist.
 |
| Extazul Sf. Tereza - Gian Lorenzo Bernini |
Per total, nu avem de-a face cu nimic altceva decât cu o altă formă de nonvaloare ierarhică, promovată de această dată în artă şi nu în politica subordonată cămătăriei (rebotezată finanţă), de unde provine, de fapt, această tendinţă.
Neaveniţii ce se simt bine în pielea lor, dar care caută doar compania altor nulităţi complete, incompetenţii căţăraţi pe scara socială în orice domeniu, îşi preamăresc idealul de frumos, constând într-un kitsch generalizat, complementar "culturii" cocacoliste şi fast-food.
Vă sugerez să urmăriţi un documentar ieşit din canoane, o pledoarie emoţionantă, un demers slujind ideii de frumos, în aceste vremuri în care am uitat aproape cu toţii, să ne mai extaziem de un simplu, dar perfect, răsărit de soare.
