Ideea zilei (13 iunie 2013): Seneca (2)

[altmariusplus]

Spiritul omului este ceva măreţ şi nobil; nu îngăduie să fie aşezat între alte hotare decît cele pe care le are în comun cu zeii. Înainte de toate, el nu primeşte o patrie umilă, fie ea Efesul ori Alexandria ori vreo altă aşezare, fie ea chiar cu oameni mai mulţi şi mai bogată în case: patria lui este cea care cuprinde universul în cercul său, este întreaga boltă a cerului înăuntrul căreia se află mări şi uscat, înăntrul căreia aerul desparte şi, deopotrivă, uneşte omul şi zeul, în care se află aşezate atîtea divinităţi ce stau de veghe împlinindu-şi rostul. Mai apoi, spiritul nu primeşte să-i fie menită o existenţă strîmtă: „Anii toţi”, spune el, „sînt ai mei; nicio epocă nu este închisă pentru spiritele mari, orice răstimp este deschis gîndirii.
Cînd va sosi ziua aceea care desparte amestecul de omenesc şi divin, îmi voi lăsa trupul acolo unde l-am găsit şi mă voi întoarce printre zei. Nu aş spune că acum sînt cu totul separat de ei, dar mă ţine în loc povara pămîntească.” Aceste etape ale vieţii de muritor sînt o pregătire pentru viaţa cealaltă, mai bună şi mai îndelungată.
Pîntecele matern ne găzduieşte vreme de zece luni1 şi ne pregăteşte nu pentru sine, ci pentru spaţiul în care vedem lumina zilei, în stare de-acum să respirăm şi să vieţuim în loc deschis; tot aşa, în răstimpul acesta care se întinde de la copilărie pînă la bătrîneţe, atingem maturitatea pentru cealaltă naştere. Ne aşteaptă o altă naştere, o altă stare a lucrurilor. Ramîi cu bine.

Seneca