Gherdeal/Gürteln este un sat în județul Sibiu. Unii ar spune că a fost odată un sat, astăzi mai este doar un loc pustiu, cu schelete de case măcinate de timpuri și singurătate. Unele case părăginite de-abia mai stau în picioare, aninate de speranța unor noi stăpâni. Altele s-au prăbușit ostenite, sub povara pustietății. În unele locuri mai mijesc din hățiș doar resturi de ziduri sângerii ca niște dinți măcinați de carii.
Nostalgia e un sentiment straniu și vulgar, amintirea și durerea unei fericiri pierdute. Nu poți vorbi despre ea fără să cazi în sentimentalism. Și totuși, pentru mâna de bătrâni din Gherdeal, și pentru alții asemenea lor din alte sate pustiite, e singura realitate în care pot trăi. Un loc unde sintagma „sat uitat de lume„, folosită adesea pentru a descrie viața multor sate din Transilvania, capătă alte semnificații.
Văzut din depărtare, Gherdealul e o gură de rai, ocrotită de păduri și culmile înzăpezite ale munților. De aproape, e un sat-fantomă. Sursa foto: gherdeal.blogspot.com.
Căutând pe internet, veți găsi despre Gherdeal titluri dezolante precum: La Gherdeal, fiecărui locuitor îi revin 12 case, Gherdeal șapte fumuri, Povestea ultimilor sași din Gherdeal, etc. Pare un sat în care lumea s-a sfârșit, de unde toți s-au risipit care încotro, în care au mai rămas locuitori de numărat pe degete: vreo doi-trei sași și cam tot atâția români. Toți bătrâni, bolnavi, izolați de lume. Foarte singuri. Alți câțiva vin și pleacă, pe timp de vară.
La Gherdeal nu prea contează dacă e marți sau duminică, zi de lucru sau de sărbătoare. Toate zilele sunt la fel. Deznădăjduiți, oamenilor le-au mai rămas doar amintirile. În ceasurile nesfârșite de iarnă, când timpul se dilată nemilos, bătrânii din Gherdeal se leagănă alene pe ritmul fanfarei al cărei ecou li se prelungește dureros în gând, visează cu ochii deschiși la zarva copiilor de pe uliță, râd la gafele pe care le făceau cei din trupa de teatru, înainte să înceapă balul. Se răstesc și se tânguie la chipurile de pe pereți.
Și, cui îi pasă?
Depănând firul istoriei până la începuturi, aflăm că denumirea satului este legată de numele unei femei, Gertrud, care ar fi întemeiat așezarea menționată în 1332 ca Valle Gertrude. Pe de altă parte, numele german, de Gürteln (curea, brâu), ar avea legătură cu peisajul natural, Gherdeal fiind ocrotit de jur împrejur de un brâu de dealuri împădurite.
Eu nu am fost încă la Gherdeal, dar recent mi-au scris despre loc doi oameni tineri, entuziaști, pe care satul pustiu i-a atras și i-a fermecat iremediabil.
Primul a fost Daniel Mitran, un tânăr care îmi povestește despre Gherdeal mai de la începuturile poveștilor noastre, deci de aproape un an. De la Daniel am auzit poate cea mai frumoasă legendă referitoare la construcția unei biserici, care pe scurt spune că femeile din sat au acoperit turnul bisericii cu țiglă, iar pentru asta își împleteau părul astfel încăt să poată transporta țiglele până sus, prinse în cozile lor, cu mâinile ținându-se de scară.
Dani spune:
Geografic Gherdealul e aproape în mijlocul țării, dar dacă stai o săptămână în el și nu vezi nici o față de om, ți se pare că ești la capăt de lume.(…) Deși pare extrem de melancolic, pentru cine are ochi să vadă, Gherdealul este o gură de rai.
Daniel este dintre cei puțini care văd lucrurile altfel și cred că povestea Gherdealului poate avea un final fericit. Sursa entuziasmului său nu e naivitatea, ci dorința de a resuscita locul pe temelii sănătoase. De a înțelege oamenii din jur și a vedea lumea prin ochii lor. De-asta muncește zi lumină la restaurarea unei casei vechi din satul abandonat. Unii l-ar numi naiv sau idealist, dar Daniel nu e singurul care se încăpățânează să vadă frumusețe acolo unde mulți văd doar praf și pustiu. E apanajul oamenilor aleși, înzestrați cu suflet și sensibilitate aparte. Are prieteni care au făcut la fel, la Șomartin, urmând același drum prăpăstios pentru a da o nouă viață unor ruine. Neobosit, Daniel mă surprinde de fiecare dată cu planurile sale. În ultimul timp lucrează la casă, dar vrea să planteze și o livadă, o investiție pe termen lung pentru o viață mai curată și mai tihnită.
Daniel scrie blogul GHERDEAL, unde veți găsi istoria și poveștile satului, gândurile și planurile lui, speranțele pentru un loc care poate renaște din propria cenușă. Datorită lui, a altora care vor alege să se întoarcă, povestea unor astfel de sate se scrie încă.
Umbra vieții de altădată. Gherdeal. Foto: Daniel Frățilă
Recent, mi-a mai scris cineva despre Gherdeal. Tot un Daniel, Daniel Frățilă, un tânăr care la un moment dat a fost intrigat citind despre satele abandonate din România și i-a rămas undeva sedimentată ideea să caute un astfel de loc. Într-o bună zi, scotocind pe internet, a găsit povestea Gherdealului și s-a gândit să meargă acolo. A fost pur și simplu un gând ce l-a atras inexplicabil. Împreună cu Beny Cosma, un prieten, cei doi au urcat drumul șerpuit și abrupt și au ajuns pe un alt tărâm. Totul era încremenit și acoperit de vegetație, nici o mișcare de om, nici urmă de viață. Natura luase deja înapoi ceea ce omul a abandonat, ferecând ferestre și porți, culcând garduri la pământ. După ceasuri de cotrobăit prin sat, a dat de o tanti în vârstă, bolnavă, care săptămâni la rând, poate chiar luni pe an, vorbește doar cu umbra sa. Daniel a găsit în singurătatea și amarul femeii material pentru filmul pe care îl vedeți mai jos.
Drumul până acolo e unul incredibil de greu, îți trebuie o mașină de teren. Când am ajuns, am rămas marcați de liniștea de acolo. Case mari și frumoase lăsate de izbeliște, o căldură infernală. Am găsit-o greu pe o tanti, printre atâtea case părăsite. Din ce ne-a povestit, vara mai vin tineri pe acolo, fiind și o pensiune în zonă, însă iarna nu vine nimeni. Iarna, dânsa se trezește, dă de mâncare la găini și intra în casă, unde se uită la foc.
Ne-a fost foarte greu să înțelegem ce zicea, sunt multe minute pe care nu le-am putut folosi tocmai din această cauză. A fost o experiență mutilantă.
Ideea de la care am pornit a fost să arătăm fața asta urâtă a singurătății. Desigur femeia a rămas de bunăvoie acolo, însă asta nu schimbă cu nimic faptul că singurătatea te schimbă și te afectează. Am învățat multe de la tanti și sper că și alții.
spune Daniel Frățilă.
Gherdeal. Foto: Daniel Frățilă
Greu de spus care va fi soarta Gherdealului sau a altor asemenea sate, dar cât timp niște tineri se aventurează în labirintul deznădejdii ca să reconstruiască viață din dărâmături, povestea merge mai departe. În alte timpuri, sub alte forme, fără minotauri ai trecutului. Și poate acei doi-trei bătrâni care au rămas aici vor mai apuca să vadă minunea.
Cicatricele singurătății/Scars of solitude:
