Filosofii antichitatii: Seneca (2)

[altmariusplus]

În momentul acesta voiesc să-ţi scriu o maximă a lui Posidonius al nostru: „Nu te gîndi niciodată că eşti la adăpost datorită armelor sorţii: foloseşte-te de armele tale. Soarta nu oferă arme împotriva ei înseşi; de aceea, chiar dacă avem tot ce ne trebuie pentru a ne înfrunta cu duşmanii, noi ne aflăm dezarmaţi dinaintea sorţii.”
Alexandru îi punea pe fugă pe perşi, pe hircani, pe inzi şi toate neamurile răsăritene, pînă la ocean, şi le pustia pămînturile – numai că el însuşi, fie pentru că îşi ucisese un prieten, fie pentru că îl pierduse pe un altul, zăcea în întuneric, răpus de păcatele sale şi de dorul plin de jale; el, învingător peste atîţia regi şi peste atîtea neamuri, se dădea învins în faţa mîniei şi a suferinţei; încercase să ţină totul sub puterea sa, dar nu şi propriile sale pasiuni. 
O, cît de mult se amăgesc oamenii aceştia care visează să-şi întindă stăpînirea pînă dincolo de mare şi se gîndesc că sînt cu adevărat fericiţi dacă îşi cuceresc cu armele regiuni numeroase şi adaugă alte şi alte ţinuturi la cele vechi: ei sînt totuşi neştiutori în ce priveşte adevărata lor putere, uriaşă, deopotrivă de mare cu cea a zeilor: stăpînirea de sine este stăpînirea cea mai mare a omului. 
Ramîi cu bine 

Seneca